Cea mai ridicată temperatură, 42.2 grade Celsius, a fost înregistrată în 18 iulie la ora 15:13. Interpretarea detaliată al graficului o găsești la versiunea engleză aici
Concluzii generale
- În general cerul este senin atât ziua cât și noaptea, nori convectivi apărând doar deasupra munților înalți.
- Urcarea temperaturii din timpul zilei este oarecum normală, de obicei atingând maxima în jurul orelor 14-15, uneori încălzirea poate fi oprită mai devreme de briza marină.
- Perioada de noapte poate să aibă un curs haotic cu fluctuații semnificative în intervale foarte scurte din cauza vântului local tip föhn, care perturbă cu ușurință răcirea nocturnă normală a văii.
- Amplitudinea diurnă e destul de mare (14-20 grade), fiind facilitată de latitudinea subtropicală, respectiv clima uscată, dar deasemenea limitată de mai sus amintitul vânt föhn.
- Fluctuațiile de temperatură pe termen scurt sunt mult mai mari în timpul perioadei întunecate, atingând 8 grade în 20 de minute.
Comparație cu cele mai fierbinți locații din Grecia și Europa
Conform statisticilor de pe Ogimet două stații meteo grecești au depășit maxima înregistrată de aparatura mea amplasată în defileul râului Evrotas. Acestea sunt Serrai (Serres), respectiv Kalamata. Primul se situează în nordul țării și datorită așezării mai spre interiorul continentului într-adevăr deseori e foarte fierbinte în timpul verii, la fel ca Demir Kapija și Gevgelija în învecinatul Macedonia de Nord sau Sandanski din sud-vestul Bulgariei.
Valul de căldură din această vară a fost deosebit de puternic în centrul și nordul Peninsulei Balcanice, incluzând țara unde trăiesc, România. În acest areal anomalia termică pozitivă a atins sau uneori chiar a depășit 10 grade, astfel că Peloponezului în general mai fierbinte, i-a fost greu acum să țină pasul cu vecinii nordici poziționați chiar sub domul de căldură. Mai multe stații din România (inclusiv București) au atins 40-41 de grade, în timp ce în Macedonia a depășit 42 de grade Celsius. Albania, Serbia, Moldova și Ucraina au atins și ei bariera 40, doborând sau apropiându-se de recordurile precedente.
Kalamata, cunoscută pentru măslinele gustoase se situează într-un golf adăpostit în sudul Peloponezului și probabil se confruntă cu cea mai călduroasă vreme în timpul föhn-ului nord-estic, când vântul bate dinspre Taygetus, anihilând briza marină. Am verificat statisticile Ogimet (vezi tabela de mai jos) și într-adevăr asta era situația, în cea mai caldă perioadă a zilei vântul sufla dinspre muntele înalt.
Trebuie să menționăm aici, că Grecia are două rețele meteorologice diferite: una este HNMS (Serviciul Meteorologic Național Elen) care folosește adăposturi pasive, iar cealalta e NOA (Observatorul Național al Atenei), care în schimb are adăposturi dotate cu ventilatoare. Stațiile care apar în statisticile Ogimet sunt din HNMS, deci cele cu adăposturi pasive clasice tip farfurie.
În momentul prezent e bine documentat că în timpul radiației solare puternice când mișcarea aerului este slabă, adăposturile pasive nu protejează senzorul termometrelor la fel de eficient, ca adăposturile cu ventilatoare și sunt depășite în performanță și de adăpostul elicoidal Barani folosit de mine. Mai mult, un specialist local a menționat chiar orașul Serres ca „exemplu extrem” referitor la diferențele dintre măsurătorile stațiilor HNMS și NOA, cea cu adăpostul pasiv având maximele de vară mai ridicată cu 2 grade (!) întregi, ceea ce dovedește că scepticismul meu instinctual referitor la datele Ogimet aferent este bazat.
Mențiune: Această parte va rămâne deschisă pentru actualizări pentru cazul dacă în viitor aș primi informații importante referitor la măsurătorile celor două rețele meteorologice elene. Sunt în special curios de statisticile intervalulului 17-21 iulie al celor mai fierbinți stații NOA. Până acum am găsit o singură informație, asta fiind că cea mai ridicată temperatură, 43.1 grade Celsius, s-ar fi măsurat într-o anume localitate Skala în provincia Messinia (nu pe care am vizitat-o eu), situată la nord de Kalamata. Asta este interesant, deoarece ar contrazice valoarea ușor mai ridicată al stației HNMS din Serres. Așteptăm clarificările.
*Actualizare în 5 septembrie:
Grație unui specialist local am primit seturi de date lunare complete, care sunt mai mult decât interesante în contextul propriilor măsurători (vezi tabelele de mai jos cu maximele aferente evidențiate cu cadre roșii):
Iar mai jos sunt valorile extreme măsurate de mine:
Ce putem conclude din acestea?
Pe scurt: Trebuie să-mi retrag afirmația precedentă mai pesimistă referitor la influența topografiei de scară mică (citește ultimul capitol), deoarece se pare că locația aleasă de mine e cu peste 1 grad mai cald decât Sparta și Skala laconiană (care sunt apropiate de altfel). Excepția e ultima zi (21 iulie) când briza marină a moderat clima cursului inferior al râului Evrotas, în timp ce orașul Sparta situat mai spre interior nu a fost afectat deloc.
Mai concret: În 18 iulie (cea mai fiebinte zi la stația mea) avantajul e de 1.8 grade față de Skala NOA, 1.6 grade față de Sparta NOA, în timp ce Sparta HNMS a fost depășit cu 2 grade întregi. Avantajul mediu pentru cele patru zile mai fierbinți e de 1.4 grade față de Skala și Sparta NOA, respectiv 1.5 grade față de Sparta HNMS. Luând în considerare distanțele relativ mici în interiorul aceluiași bazin plus faptul că locul studiat de mine se află între cele două localități, putem presupune că anomalia evidentă nu poate fi întâmplătoare.
-sfârșitul actualizării-
Ar putea fi Defileul Evrotas cel mai fierbinte loc din Grecia?
Cred că răspunsul corect la această întrebare este posibil, cu mențiunea că amplasamentul general (poziționarea sudică, altitudinea scăzută, munții înconjurători și o oarecare distanță față de mare) reprezintă cauza majoră, în timp ce influența elementelor topografice de scară mai mică (pantele înclinate a văii) nu sunt relevante.
Deși mult mai puțin impresionant ca în cazul „capcanelor de ger”, unde simplul mecanism al gravitației cauzează cu ușurință diferențe de temperatură enorme între fundul și marginea unui mic bazin închis, cred că o topografie specială poate crea și „capcane de căldură” cu avantaje termice măsurabile față de mediul înconjurător. Însă datorită faptului că spre deosebire de frig, căldura nu coboară, ci dimpotrivă, urcă, îmbinarea potrivită al „ingredientelor” este fără îndoială mult mai complicată. Poate un proiect de viitor.
