Interpretarea graficului înregistratorului de temperatură 

Deoarece în 27 iunie am găsit trepiedul cu instrumentele răsturnat și parțial îngropat sub zăpadă, trebuie să aflu când s-a întâmplat acesta. Analizând graficul am observat o maximă remarcabilă de 16.8 grade Celsius în 22 iunie la amiază. Acesta este fără nici un dubiu o valoare imposibilă la aceste altitudini. Certitudinea referitor la această concluzie e confirmată de fluctuațiile extreme ce au urmat la scurt timp după acesta, când în decursul unei singure ore temperatura a scăzut cu mai mult de 14 grade, ca apoi să urce înapoi cu mai mult de 10 grade. Acesta cu siguranță nu s-ar fi întâmplat, dacă senzorul era amplasat corespunzător în adăpost. Însă aici senzorul era expus iar schimbările extreme de temperatură s-au datorat alternanței dintre perioadele cu vânt și cele fără. Deci răsturnarea s-a întâmplat înainte. Dar când?

Primele două zile (când eram prezent în zonă) sunt excluse. Atunci vremea a fost bună, nici măcar vânt moderat nu era. Curba temperaturii a acestei perioade e deasemenea realistă. Mergând un pic mai în față însă, lucrurile încep să capete sens. În noaptea de 21-22 temperatura a fost suspicios de ridicată și constantă (între -1 și -5 de grade). Acesta se poate întâmpla aici doar pe timp de vreme foarte vântoasă sau noroasă (ori ambele). Și ziua următoare apare maxima dubioasă de 16.8 grade. Mister deslușit.

Pe de altă parte, în ultimele patru zile maximele nu au urcat peste 0 grade. Cauza trebuie să fie faptul, că senzorul a ajuns îngropat sub zăpadă. Cum minimele acestor zile sunt destul de coborâte (apropiindu-se de -20 de grade) și curba temperaturii arată regulată, presupun, că vremea era iar senină și nu prea vântoasă (cel puțin pe timpul nopților).

După această scurtă muncă de detectiv să revenim la evaluarea științifică. Avem doar două zile ce pot fi luați în considerare, ca având date valide:

20 Iunie: Această prima zi a fost cea mai norocoasă, dând cea mai coborâtă (-26.6 grade Celsius) și cea mai ridicată (+4 grade Celsius) temperatură, respectiv amplitudinea maximă (30.6 grade).

În acest interval s-a produs o încălzire de 12.7 grade în 60 de minute și 6.7 grade în 15 minute.
Chiar dacă stația meteo și-a început activitatea cu mai mult de o oră după răsăritul astronomic, din cauză, că fundul craterului era încă în umbră, inversiunea nu a fost afectată înainte ca soarele să ajungă la cele mai joase nivele. Acest lucru este clar vizibil în grafic, unde temperatura a rămas aproape constantă între 8:21 și 8:51. Minima a fost înregistrată la 8:36.

Apoi temperatura a început să urce foarte rapid și în mai puțin de 3 ore și jumătate a ajuns la +4 grade, maxima zilei. Intereseant e faptul, că acesta s-a întâmplat cam repede, doar un pic după miezul zilei. În primele ore a după-amiezii curba este apropiată de o izotermă, rămânând în principal în jur de 2-2.5 de grade Celsius. Mai târziu temperatura a început să scadă, iar răcirea viguroasă a continuat și în orele de seară. Nu am fost prezent în crater în perioada cea mai caldă, însă încălzirea extremă a fost evidentă și în exterior. N-am simțit nici măcar o briză până dincolo de amiază. Acesta explică faptul, de ce s-a înregistrat maxima la 12:16.

21 iunie: Temperatura a coborât la -22.1 grade Celsius la 7:46 dimineața. Încălzirea puternică a început iarăși cu un pic înainte de ora 9 și a continuat până spre amiază, când a atins 3.7 grade, maxima zilei. Se poate observa o arcuire impresionantă a curbei în prima parte a nopții, când temperatura a urcat de la -16 la -5 grade, înainte să scadă iar. Înseamnă, că, chiar și vânturile mai slabe pot tulbura și destabiliza inversiunile de noapte din bazin. Amplitudinea acestei zile este de 25.8 de grade, destul de mare, dar semnificativ mai mică, ca cele 30.6 de grade a primei nopți. Noaptea a fost înstelată iarăși, însă câteodată am observat o briză slabă în tabăra mea (același loc, la circa 6 km de crater). Temperatura din apropierea solului era și ea mai puțin coborâtă (cu mai mult de 5 grade) față de noaptea precedentă. Au apărut și ceva nori cirrus dimineața. Am fost prezent în împrejurimi până pe la 3 după-masa, iar vremea a fost asemănătoare cu cea din ziua anterioară: însorită, calmă sau brize slabe și caldă pentru aceste elevații.

Concluzii generale

-Dacă vremea este senină și calmă, stratul de inversiune din crater este gros (umplând complet partea endoreică al bazinului).

-În timpul unor condiții ideale cele mai scăzute temperaturi se produc în jurul orelor 8-8:30 dimineața. Inversiunea este distrusă doar cu mult după răsăritul astronomic, când soarele ajunge în fundul calderei.

-Dacă solul este parțial acoperit de zăpadă, temperatura la nivelul capului a părților acoperite este mult mai apropiată de temperatura din vecinătatea solului neacoperit, decât de cea din apropierea părților înzăpezite. Temperaturile minime din vecinătatea stratului de zăpadă sunt mult mai coborâte, ca aerul situat deasupra (până cu 8-9 grade).

-Deoarece primele mișcări al aerului încep deobicei după miezul zilei, maximele se înregistrează în jurul amiezii, când încălzirea solului e la apogeu.

-Cerul senin este obișnuit aici în lunile de iarnă, însă perioadele calme sunt mult mai rare. Vânturi puternice (în special din vest) suflă des chiar și în fundul craterului.

-Nopțile și diminețile au cele mai multe intervale calme, după-masa fiind cea mai vântoasă perioadă.

-În timpul vremii vântoase minimele nopții sunt mult mai calde (până cu 20 de grade Celsius).

-Curbele perioadelor de răcire sunt mult mai lungi, ca curbele perioadelor de încălzire. Cei mai abrupți segmenți ai graficului apar la scurt timp după ce soarele ajunge în fundul depresiunii, dar înclinația mare continuă fără schimbări majore până în jurul amiezii.

-Amplitudinea diurnă poate să depășească 30 de grade, producând probabil unul dintre cele mai mari fluctuații de temperatură din întreaga lume.*

-Minimele pot coborî cu mult sub -25 de grade (foarte probabil și sub -30 în anumite condiții), mai jos ca recordul național actual bolivian (-31 de grade Celsius) și poate ca oricare temperatură măsurată oficial între tropice.

*Recordul curent pentru cea mai mare amplitudine în 24 de ore este de peste 55 de grade Celsius și a fost observat în Browning, Montana-Statele Unite. Trebuie de menționat însă, că acesta este o fluctuație de temperatură total diferită, deoarece aici diferența enormă a fost cauzată de o schimbare bruscă de vreme și nu de potențialul pur fizic al aerului local.

Compararea rezultatelor mele cu statisticile locale și globale

După întoarcerea în La Paz am vizitat Serviciul Național de Meteorologie și Hidrologie a Boliviei, unde am aflat câteva informații importante:

-Cea mai coborâtă temperatură oficială măsurată într-o localitate boliviană a fost -25.7 de grade Celsius și s-a înregistrat la Uyuni (la circa 3700 metri altitudine)

-Cea mai coborâtă temperatură oficială măsurată pe teritoriul Boliviei a fost -31 de grade Celsius și s-a înregistrat la stația meteo Laguna Colorada în mai 1992, aproape de lacul cu același nume (la circa 4300 metri altitudine).

-Pe 20 iunie 2018, când loggerul meu a înregistrat -26.6 grade în craterul vulcanului Aguita Brava, temperatura minimă în Uyuni a fost -9.4 grade Celsius. Din păcate colegii bolivieni nu au avut informații despre Laguna Colorada pentru această zi. Numai câteodată primesc date de acolo. Presupun, că în perioadele, când s-au măsurat cele -25.7 și -31 de grade a fost strat continuu de zăpadă în ambele locații. Diferența dintre un -9.4 și un -25.7 este enormă și nu se poate explica altfel, luând în considerare, că vremea a fost constant senină și fără vânt în 20 iunie 2018.

În perioada șederii mele nu era strat de zăpadă (nici petice) în Uyuni, respectiv în nici un alt loc situat sub 4000 de metri, iar imaginile de satelit arătau, că imediata vecinătate a Lagunei Colorada era deasemenea lipsită de pătura albă. Nici nu se pune problema, că în astfel de condiții temperatura ar putea coborî măcar aproape de cele -31 de grade. În timpul vizitei mele caldera era parțial acoperită de nea și totuși s-a răcit până la -26.6 grade Celsius, în apropierea solului chiar mult mai tare (-35 de grade). Interesant, că temperatura din vecinătatea solului neacoperit era foarte asemănătoare cu temperatura aerului la nivelul capului deasupra stratului de zăpadă. Sunt convins, că dacă ar fi strat continuu de zăpadă în timpul unor condiții atmosferice similare, minima de aici ar coborî mult sub -30 de grade, depășind recordul oficial bolivian.

Cel mai rece loc tropical?

După cunoștința mea, pe lângă Laguna Colorada este o singură locație situată la latitudini tropicale, unde temperatura a scăzut sub -30 de grade. Este Ollagüe din Chile cu -37 de grade Celsius. Acesta este cea mai coborâtă temperatură măsurată între tropice, ce am găsit pe net. Localitatea Ollagüe se află chiar pe granița boliviană, însă există și un vulcan înalt cu același nume în apropiere. Satul se află la o altitudine similară cu orășelul Uyuni, mult mai coborâtă decât Laguna Colorada, deci cele -37 de grade mi se par un pic suspecte. Poate a fost înregistrat undeva pe vulcan? Este această valoare de încredere? Poate au fost doar -27? Sincer, pare mult mai realist pentru un loc situat la 3700 metri înălțime, la aceste latitudini. Totuși, până ce niște dovezi solide nu vor scoate la iveală adevărul, întrebarea va rămâne deschisă.

Părerea mea este, că craterul Aguita Brava e un candidat favorit pentru titlul dublu „polul frigului intertropical – polul amplitudinilor diurne”.

**********************************************************************************************************************

Intro: Cea mai înaltă capitală

Bolivia se situează în emisfera sudică la latitudini tropicale, dar din cauza altitudinii mari a jumătății de vest, apropierea față de Ecuator nu este mai mult decât statistică goală. Cu cele 3600 de metri în zona de centru, La Paz este cea mai înaltă capitală din lume. Contrar aranjamentului obișnuit, aici aeroportul se află cu mult deasupra orașului, astfel la 4000 de metri altitudine aerul din El Alto (în spaniolă „Cel Înalt”) este și mai rarefiat. Explicația este dată de topografia locală: La Paz este adăpostit într-un canion adânc, sub Altiplano-ul („câmpie înaltă”) bătut de vânt, unde terenul plat este mai potrivit pentru un aeroport.

Dacă cineva ajunge aici de la elevații normale, cu siguranță va simți efectele așa numitei „boli de altitudine” în decursul a câtorva ore. Acesta include: dureri de cap, rău la stomac, amețeli, furnicături în membre și respirație îngreunată. Ultima se observă foarte clar în timpul eforturilor moderate, ca urcarea străzilor mai abrupte din oraș. Deoarece metropola are un relief complicat vei avea de-a face cu mult teren înclinat. E mai bine să o iei încetuc în primele zile. Totuși, unele persoane se aclimatizează mai ușor și mai eficient decât alții. E mai mult un component genetic, decât ceva legat de condiția fizică.

Un alt lucru interesant a climatului local sunt amplitudinile mari de temperatură. Acesta e cel mai evident în sezonul uscat, care aici corespunde cu lunile de iarnă (australă). Din iunie până în august temperatura fluctuează de obicei de la cele din apropierea înghețului (noaptea) până la 15-20 de grade (ziua). Dar, din cauza radiației UV puternice, temperaturile de amiază se simt mult mai calde, decât arată termometrul. 17-18 de grade Celsius la soare se percep ca vreo 25 de grade la nivelul mării. Contrastul între zonele umbrite și cele însorite este deosebit de mare. Cerul în general este senin sau partial acoperit de nori înalți, probabilitatea precipitațiilor de orice fel fiind redusă în lunile de iarnă.

În ciuda lipsei de oxigen străzile La Pazului și al El Altoului învecinat sunt aglomerate. De la mâncare până la haine și piese de mașini, toți vând ceva. Traficul poate fi incredibil de lent, dar localnicii sunt foarte răbdători și pașnici. Conflictul între cetățeni este rar. Turismul e una din sursele majore de venit a acestei țări sud-americane sărace, astfel vei vedea mulți călători cu rucsaci, plimbându-se în zonele centrale.

Alegerea țintei

Majoritatea am auzit despre expresiile „peisaj lunar” sau „marțian”. Acestea se referă la un loc deosebit de uscat și sterp, fără vegetație, unde terenul este alcătuit în principal din roci golașe sau formațiuni de argilă. Se mai cunoaște și faptul, că din pricina lipsei unei atmosfere climatul de pe Lună și Marte e foarte sever, fluctuând între gerul năprasnic de noapte și căldura dogorâtoare de zi. Acesta este cauzată de lipsa vaporilor de apă, care prin prezența lor regulează și moderează transferul de căldură pe suprafața Pământului. Totuși, există unele locuri pe globul terestru, unde condițiile climatice amintesc de aceste planete moarte, prezentând amplitudini diurne uriașe. Unde sunt ele și ce parametri sunt responsabili pentru cele mai extreme condiții de pe Terra?

În primul rând e nevoie de cer senin. Norii sunt alcătuiți din vapori de apă, care rețin căldura în stratele joase a atmosferei. Deșerturile sunt renumiți, ca având mai puține zile noroase, ca oricare alt ecosistem. În al doilea rând e nevoie de altitudini ridicate. Cu cât este mai rarefiată atmosfera, cu atât mai puțină căldură poate să rețină în timpul nopților și cu atât mai multă radiație solară va ajunge la suprafața solului ziua. Deci deșerturile de altitudine sunt mai potrivite, ca cele situate în apropierea nivelului mării*. În al treilea rând e nevoie de un unghi de incidență mare a razelor solare, pentru a produce diferențe și mai mari între condițiile de zi și de noapte. Înseamnă, că deșerturile de altitudine tropicale sunt alegerea cea mai bună. Și în al patrulea rând e nevoie de topografie concavă, deoarece acesta se încălzește mai puternic în timpul zilei (radiație reflectată din pereți) și se răcește mai tare în timpul nopții (adună aerul mai rece și mai dens ca un vas mare). Teoria este gata, să vedem opțiunile practice.

Ce zici de Altiplano? Este uscat, e foarte înalt, se situează la latitudini tropicale și are mulți vulcani stinși cu cratere adânci, bine păstrate. Toate cele patru condiții sunt împlinite. Statistici climatice de încredere a acestei regiuni sunt cam puține pe Internet. Pe worldclimate.com am găsit stația meteo La Quiaca, pe granița Argentina-Bolivia (la circa 3400 metri altitudine), ca având cea mai mare amplitudine diurnă medie. Aici în iunie și iulie temperatura fluctuează între -7 și +15 de grade Celsius. Referitor la precipitații, partea de vest a platoului înalt e și mai uscat, astfel bănuiesc, că diferențele de temperatură pot fi și mai mari în zona situată în jurul graniței triple dintre Bolivia, Argentina și Chile, numit „Puna de Atacama”.

Una dintre cele mai mari observatoare astronomice din lume s-a construit pe partea chileană a Podișului Atacama. De ce? Pentru că regiunea oferă unul dintre cei mai curați segmenți a boltei cerești. Se spune, că transparența aerului de aici e comparabilă cu cea situată deasupra Polului Sud. După ce am studiat condițiile locale cu ajutorul statisticilor de la observatorul ALMA, am conclus, că cel mai mare neajuns a climatului regiunii este vântul. Mișcările de aer amestecă straturile diferite, distrugând inversiunile formate în timpul nopții și răcorând solul în timpul zilei. Pe lângă uscăciune, iarna este și deosebit de vântoasă pe Altiplano. Deci, pe lângă cele patru condiții menționate anterior, voi avea nevoie și de un al cincilea: Noroc.

Dar unde exact poate fi locul cu amplitudinea diurnă cea mai mare? Prima mea alegere a fost vulcanul Juriques de pe granița dintre Chile și Bolivia, mai târziu însă am decis, să aleg un crater mai puțin cunoscut, situat un pic mai la nord, pe pământ bolivian. Muntele se numește „Aguita Brava”. Locația ei este marcată doar pe hărți topografice bune. Vulcanul sterp are o înălțime de circa 5500 de metri și adăpostește pe culme un crater cu diametrul de aproximativ 800 de metri, respectiv adâncimea de 80 de metri. Fundul calderei se situează la 5320 de metri deasupra nivelului mării. Deoarece acest munte e mai puțin prominent ca Juriques, care se înalță dintr-o bucată din deșertul Atacama, având slabă protecție contra vânturilor de vest, dominante, presupun, că craterul Aguita Brava are șanse mai mari, să producă inversiuni de temperatură puternice. Caldera însăși este ceva mai adăpostită în interiorul vulcanului, cu un sky-view factor ușor mai slab, dar încă suficient de bun (0.91-0.92 după calculele mele pe Google Earth).

Iarna este sezonul rece aici, asta înseamnă mai mult cer senin, respectiv șanse mai mari pentru a avea amplitudini diurne impresionante. Chiar dacă mai rar, ninsorile sunt posibile și în lunile reci. În condițiile geroase și uscate zăpada nu se topește, ci sublimează (se transformă direct din faza solidă în cea de vapori). Sub soarele puternic pătura albă descrește rapid, însă vântul adună zăpada în locurile adăpostite, deseori blocând sectoare a drumurilor de pe platoul înalt. Perioada aleasă: a doua jumătate a lunii iunie.

Accesul spre vulcan: Sunt numai câteva drumuri în această pustietate îndepărtată și nici unul dintre ele nu este pavat. În ciuda faptului, că regiunea este aproape complet nelocuită, am aflat, că există niște circuite turistice, care se apropie destul de bine de ținta mea. La circa 10 km nord de crater e o atracție turistică alcătuită din mai multe gheizere, numită „Sol de Manana”. Această locație se află în vecinătatea celui mai înalt punct a drumului Uyuni-San Pedro de Atacama (Bolivia-Chile) și, când condițiile permit (troienele nu blochează drumul) are vizitatori zilnic. Gheizerii se situează la peste 4800 de metri altitudine, numai 600-700 de metri sub vulcanul ales de mine. Bine aclimatizat asta înseamnă o drumeție de o zi, deși cu un rucsac greu probabil nu va fi ușor.

Aguita Brava se situează în interiorul Rezervației Faunistice Eduardo Avaroa, un areal protejat cu multe specii de păsări, printre care și flamingo. Aceștia pot supraviețui aici în ciuda condițiilor vitrege, mulțumită lacurilor sărate, ca Laguna Colorada, unde se hrănesc cu alge. Laguna Verde este o altă atracție, însă apa acestui lac este lipsită de viață din cauza conținutului de arsenic. Culoarea verde este dată de minerale de cupru și este mai intensă pe vreme vântoasă, când sedimentele sunt răscolite. Vulcanul Licancabur se înalță deasupra lacului ireal, vârful lui fiind locația unde s-a măsurat cea mai ridicată valoare a radiației UV pe Terra (43.3). Deși acesta s-a înregistrat în perioada de vară, din cauza latitudinilor tropicale, soarele are un unghi de incidență destul de mare chiar și în mijlocul iernii, iar combinația cer senin – aer rarefiat dă o rețetă sigură pentru arsuri, dacă nu ești protejat.

*Zvonul despre Sahara, că acolo temperatura ar urca de la înghețul de noapte până la 50 de grade în timpul zilei e un mit fals foarte popular pe net și (din păcate) în manualele școlare. De fapt, acesta provine dintr-o neînțelegere. Adevărul este, că în timpul nopților de iarnă temperatura poate să scadă câteodată sub 0 grade, iar în timpul celor mai fierbinți zile de vară, după-masa poate să urce spre 50 de grade. Însă când se produce îngheț noaptea, maximele zilei vor atinge în jur de 20 de grade, iar când căldura zilei e aproape de 50 de grade, e puțin probabil, ca temperatura să scadă sub 20-25 de grade în noaptea următoare.

Rezumatul scurt a activității de cercetare

Avionul meu a aterizat în El Alto în 16 iunie dimineața. Am petrecut doar două zile în La Paz, înainte să iau cursa internă spre Uyuni. Din cauza unei ninsori în Anzii înalți circuitele turistice obișnuite nu erau complet deschise și apropierea de zona gheizerelor (punctul meu de pornire) în zilele următoare era pus sub semnul întrebării. Compania cu care am luat legătura încă de acasă mi-a oferit un șofer privat, care va încerca să mă ducă aproape de fumarole într-o zi. Deși drumul era parțial acoperit de zăpadă în ultimul sfert, am reușit să ne apropiem suficient de Sol de Manana, fără vreo dificultate.

Din acest loc (4850 metri înălțime) am părăsit mașina și am început urcușul lent pe munte (10-12 km spre sud). Am instalat tabăra după-masa pe platoul vulcanic, ușor sub 5000 de metri altitudine. Fără cort, doar sac de bivuac + sac de dormit, adăpostit lângă un bolovan mai mare. Mă luptam cu răul de altitudine, dar condițiile meteo erau superbe (cer senin și fără vânt) în timpul nopții. Simțându-mă mai bine am pornit spre vârf pe întuneric. Înainte ca soarele să ajungă în fundul calderei eram acolo și, curând mini-stația meteo și-a început activitatea (20 iunie, înainte de 8:30). Coordinatele zonei de cercetare sunt: 22.30.762′ S, 67.47.744′ V, altitudinea de circa 5320 de metri.

Senzorul loggerului a fost amplasat în interiorul unui adăpost meteo elicoidal (donat de Barani Design Technologies) la circa 170 cm înălțime, montat pe un trepied. Loggerul propriu zis a fost ambalat într-o pungă de plastic și adăpostit sub stratul de zăpadă, ca să fie protejat de gerul extrem de noapte. Aparatul a înregistrat o valoare la fiecare 5 minute din momentul în care a fost pornit. Am lăsat acolo și un termometru de minimă cu alcool, pentru a măsura cea mai scăzută temperatură a întregii perioade de cercetare (mai ales pentru cazul, dacă ar fi ceva probleme cu loggerul). Un aparat de precizie digital a fost folosit pentru măsurători instantanee.

Am adunat echipamentul 7 zile mai târziu (27 iunie, pe la ora 1, la amiază), când din păcate am găsit trepiedul cu instrumentele răsturnat și parțial îngropat în zăpadă.

În perioada de cercetare cerul a fost în general senin sau parțial acoperit de nori înalți, dar unele zile erau foarte vântoase. Prima zi a fost lovitura mea norocoasă, când am avut condiții perfecte pentru inversiuni puternice și amplitudini deosebite. După a doua zi vremea a devenit mai instabilă (însă fără o nouă ninsoare) și (concluzând din graficul loggerului) probabil în noaptea următoare a căzut trepiedul. Pe 27, când am colectat echipamentul a fost vânt puternic pe marginea craterului și, surprinzător, chiar și în fundul ei.

Caldera era parțial acoperit de zăpadă în timpul ambelor vizite, raportul dintre părțile acoperite și cele neacoperite era cam jumi-juma. Zăpada sub trepied măsura 20-25 cm adâncime, însă la doar câțiva metri mai încolo lipsea complet.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată de logger în timpul perioadei de cercetare de o săptămână a fost de -26.6 de grade Celsius, iar cea mai ridicată (de încredere) +4 grade Celsius. Aceste două valori au dat și cea mai mare amplitudine diurnă: 30.6 de grade. Aproape de suprafața zăpezii am înregistrat -34.3 de grade cu aparatul digital de precizie (măsurare instantanee) și sub -35 cu termometrul de minimă cu alcool.

Am petrecut trei nopți pe munte: două în prima ieșire (aceași tabără între gheizere și vârf de două ori) și una în ultima (pe cealaltă parte a craterului, la altitudine similară de circa 5000 de metri pe platoul vulcanic), vizitând caldera de două ori (prima dată în dimineața lui 20 iunie și în cele din urmă în 27 iunie pe la amiază). Zilele situate între i-am petrecut într-o pensiune în localitatea Uyuni și pe cealaltă parte a deșertului de sare Salar de Uyuni, la aproximativ 250-300 km spre nord.

Nu există localități în zonă, singurul complex locuit permanent e o mină aflată la câțiva km mai departe pe drumul ce trece în apropierea gheizerelor. Craterul este complet lipsit de viață, însă o specie de plantă (niște pete mici, galbene pe pietre) se pot găsi și la 5200 de metri altitudine pe pantele vulcanului. Dintre animale am observat câteva păsări asemănătoare cu pescărușii deasupra taberei mele, respectiv vicunii nu departe de fumarole.

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag Tred30-7R, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.
-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.
-Un termometru meteorologic de minimă cu coloană de alcool, cu domeniul de temperatură între -50, +40 de grade Celsius (prima liniuță corespunde cu valoarea de -52.5 de grade).
-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente.

-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/

Va urma..