Defileul Evrotas: în căutarea unui nou pol al căldurii european (1/3)

Intro: străvechi și călit

Laconia ocupă partea sudică a peninsulei Peloponez, care însăși se află în sudul Greciei. În imaginația publicului general fiind mai mult asociat cu statul războinic Spartan (pe numele vechi Lacedaemon), regiunea se situează pe aceași latitudine cu Andaluzia din Spania, cunoscută ca cea mai toridă regiune din Europa. Amândouă se extind până sub paralela 37 nordică, astfel depășind chiar și o fâșie îngustă din continentul african. La 36.23 N, capul Tenaro din peninsula Mani e al doilea cel mai sudic punct al continentului european, urmând pe aproape capul Tarifa din strâmtoarea Gibraltar.

Peisaj caracteristic în peninsula Mani, lângă Gerolimenas

Valea Eurotas (Evrotas) reprezenta centrul regatului antic, care între secolele 8-5 î.e.n. era unul dintre marile puteri al bazinului mediteranean. Deși există și areale mai fertile cu terenuri cultivate (în special măsline și citrice), în multe locuri peisajul parcă reflectă caracterul și traiul aspru al foștilor locuitori. În general, cum înaintăm spre sud, terenul devine din ce în ce mai sterp și accidentat, peninsula Mani apropiându-se de ambianța unui semideșert. Nu e de mirare că rezidenții actuali al acestui colț izolat se mândresc că sunt urmașii spartanilor antici.

Alegerea țintei

Pe lângă însemnătatea istorică, pentru grecii moderni valea râului Evrotas e cunoscut și pentru verile toride. Așezarea sudică combinat cu efectul de föhn cauzat de cele două lanțuri montane între care se situează (Taygetus în vest, Parnon în est) e responsabil pentru această particularitate, astfel deseori fiind cea mai fierbinte regiune din țară. Vara vântul suflă în general dinspre nord (numele local e meltemi), aducând vreme însorită, caldă și uscată pentru multe zile, uneori chiar săptămâni.

Relieful peninsulei Peloponez cu locația aleasă (punct roșu)

Orașul Sparta se află pe cursul mijlociu al râului la aproximativ 200 metri altitudine, destul de departe (30 km) de efectul moderator al mării. Depinzând de surse și perioada monitorizată are o maximă medie a lunii iulie de 35-36 grade Celsius, cea mai elevată din Grecia și apropiându-se de valorile celor mai fierbinți locații din Andaluzia, ca Cordoba sau Sevilla.

Cea mai ridicată temperatură în Sparta, 45.7 grade Celsius, a fost înregistrată în august 2021, însă conform unei surse de pe Wikipedia la o altă stație din apropiere s-au depășit atunci 47 de grade. În același an și lună Siracuza din insula Sicilia (Italia) a înregistrat 48.8 grade Celsius, spulberând vechiul record european ținut de Elefsina (Grecia) încă din 1977. Există ceva controverse legate de contextul măsurătorilor, deoarece unele stații meteo folosesc adăposturi pasive, iar altele sunt dotate cu ventilatoare. O să discutăm despre asta mai detaliat în partea a 3-a.

Imagine de satelit cu locația echipamentului de măsurare în interiorul defileului Evrotas (Google Earth)

Mai aproape de gura râului Evrotas se află unitatea topografică numită Defileul Vrontamas, unde – cum numele sugerează – valea se schimbă din domol într-un un relief mai accidentat. Am ales această îngustare ca locație a cercetării mele, considerând că pantele abrupte, golașe ar putea să adauge un plus la ambianța generală fierbinte, deasemenea forma sinuoasă al defileului ar putea întârzia sosirea unei brize răcoritoare.

Rezumatul activității de cercetare

Original, această călătorie nu era planificată ca parte din seria cercetărilor climatice extreme, însă prognoza promițătoare m-a convins într-un final să adaug și echipamentul meteo la bagaj.

Avionul a aterizat la Atena în 15 iulie seara, de unde ziua următoare am continuat drumul cu autobuzul până în Sparta. Ajungând în satul Krokees cu taxi, în 17 iulie m-am deplasat pe jos – la început pe drum, apoi urmând albia secată al unui afluent al râului Eurotas – până la locația aleasă exactă. Această a doua parte a fost mai dificil decât anticipam, în unele părți progresul fiind serios restricționat de combinația între terenul accidentat (labirint de bolovani) și vegetația deasă.

În drum spre țintă

Am început drumeția înainte de 9 dimineața și am ajuns la zona de studiu în jur de 11:30 (în total cam 10 km din care vreo 6 în sălbăticie). Cerul a fost complet senin și deja destul de fierbinte chiar de la start, depășind temperatura corpului uman înainte de amiază. În afara unei singure băltoace ascunsă într-o scobitură valea nu a avut apă deloc.

Găsind un loc adăpostit (chiar ușor endoreic) în albia secată al râului limitată de pereți de calcar înalți în est, înregistratorul de temperatură a fost montat pe trepied. Ulterior am stabilizat structura cu un sac umplut cu pietre pentru a putea face față și condițiilor mai vântoase. Coordinatele exacte sunt: 36.89839 N, 22.62521 E, altitudinea 29 de metri deasupra nivelului mării. Cu puțin după ora 12 stația meteo și-a început activitatea. Prima valoare măsurată: 37.7 grade Celsius.

Stația meteo în albia secată

Am așteptat în apropierea instalației pentru a monitoriza în direct evoluția temperaturii în cea mai caldă perioadă a zilei, odihnindu-mă în umbra copacilor și arbuștilor. Maxima a atins 41.1 grade Celsius la 15:13.

Înainte de ora 17 am părăsit zona cercetată și m-am întors să colectez echipamentul cu 4 zile mai târziu. În această perioadă intermediară am călătorit pe peninsula Mani în colțul extrem sudic al Peloponezului, unde am avut parte de vreme însorită și fierbinte în fiecare zi, observând câțiva nori convectivi doar deasupra crestei înalte al munților Taygetus.

Maxima (41.1 grade) a fost atinsă la 15:13

Sosind dinspre sud, urmând calea mai puțin dificilă (prin satul Skala) în 21 iulie după-masa am găsit instrumentul la locul lui, funcțional și cu datele înregistrate cu succes. Maxima absolută a atins 42.2 grade Celsius în 18 iulie, depășind cea din ziua precedentă cu 1.1 grade. Patru din cinci zile temperatura a urcat peste 41 de grade, în timp ce ultima a fost mult mai puțin fierbinte, nedepășind 36 de grade Celsius. Valoarea cea mai scăzută s-a înregistrat în ultima noapte când temperatura a coborât la 21.7 grade Celsius. Am zărit nori (cumulonimbus de această dată) iarăși doar deasupra culmilor munților Taygetus.

În afara unor păsări și șopârle mici nu am văzut nici un animal sălbatic în timpul drumețiilor, întâlnind câteva capre doar mai aproape de localitate, unde m-am intersectat și cu câteva mașini lângă plantațiile de portocale.

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un termometru electronic Greisinger G1710, cu domeniul de temperatură între -70, +250 grade Celsius, precizia și rezoluția de 0.1 grade, folosit pentru măsurări manuale instant

-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente

-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/

Adăpostul elicoidal Barani protejează eficient senzorul de radiația solară

Va urma...

Vizionează albumul foto (limba engleză)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *