Introducere: Cea mai rece capitală

Mongolia este binecunoscută ca una dintre cele mai reci țări de pe planetă, iar capitala ei, Ulanbator este fără nici un dubiu cea mai geroasă capitală. Cu temperatura medie a lunii ianuarie sub -20 de grade și ocazional coborând sub -40, acest loc nu este pentru slăbănogi. Pe lângă climatul aspru, orașul este acoperit de o pătură groasă de smog, îngreunând și mai mult respirația. Poluarea este cauzată de fenomenul meteorologic numit „inversiune termică”, când aerul rece și dens al iernii coboară în fundul văilor și depresiunilor, reținând fumul și celelalte particule solide în stratele atmosferice cele mai joase. Smogul este cel mai dens pe la sfârșitul nopții și în primele ore ale dimineții, când răcirea este cea mai intensă. Acesta cauzează numeroase probleme, ca accidente rutiere sau întârzieri și anulări de zboruri. Din pricina acestor complicații este în plan mutarea aeroportului într-o nouă locație, situată la peste 50 de km distanță de capitală. Actualul aeroport „Chinggis Khaan” (numit după fondatorul Imperiului Mongol) se află la aproximativ 15 km de centru și din cauza așezării ei într-o zonă mai plată și deschisă este și mai rece, ca Ulanbator însăși. Diferența de temperatură dintre cele două locații într-o dimineață obișnuită de iarnă este de aproximativ 5-6 de grade. La sosirea mea a fost un „modest” -25.
Dar să nu ne grăbim cu povestea.

 

 

Alegerea țintei

Sunt pasionat de deșerturi. Dar și de frig. Și care-i treaba cu cel mai rece deșert? O să încerc să-l găsesc.
Cu o medie anuală de sub -50 de grade Celsius și atingând chiar și -80 de grade în cele mai geroase zile de iarnă, interiorul Antarcticii este fără nici un dubiu cea mai rece regiune a Terrei. De fapt se poate considera un deșert, dacă clasificarea se bazează exclusiv pe cantitatea de precipitații, care aici într-adevăr este foarte scăzut. Însă dacă criteriile tale sunt mai complexe, incluzând și componentul peisagistic, atunci ești nevoit să muți căutarea în Emisfera de Nord. Iacuția din Siberia de Est este cea mai rece regiune din jumătatea boreală (pe teritoriul ei se află cele mai reci așezări umane), dar aici găsim numai zonă de taiga și tundra, nici urmă de vreun deșert. Deaceea, când e vorba de acest subiect, majoritatea surselor pomenesc de Gobi, acesta fiind cel mai mare și mai cunoscut exemplu de deșert rece . Dar nu este și cel mai rece. Gobi se situează în partea extrem sudică a Mongoliei și se continuă înspre sud în China învecinată, însă există câteva deșerturi mai mici în partea de nord-vest a țării unde temperaturile medii de iarnă sunt mult mai coborâte ca în faimosul deșert pietros.

Media lunii ianuarie în Gobiul mongol este situat în general între -12 și -20 de grade (Dalandzadgad -15, Sainshand -18 de grade) iar în partea chineză mai mult între -8 și -15 de grade (Dunhuang -8, Ejin Qi -11 de grade). Destul de coborât, într-adevăr, însă nici nu se apropie de gerul năprasnic de -32 de grade al Ulangomului din aimagul* (diviziune administrativă locală, asemănător cu județ) Uvs. Orășelul se situează în bazinul lacului Uvs, renumită ca una dintre cele mai reci zone din Asia Centrală, nu departe de mai puțin cunoscutul deșert nisipos Boorog Deliyn Els. În acest pustiu se ascunde satul Zuungobi, care este locația unde s-a măsurat cea mai scăzută temperatură din întreaga Mongolie: -55.6 de grade Celsius. Da, aia-i frig. Și este deșert.

 

Între Octombrie și Aprilie țărâmul lui Ginghis Han este sub influența Anticiclonului Siberian, o colecție uriașă de mase de aer reci și uscate, care este responsabil atât pentru cele mai ridicate presiuni atmosferice din lume, cât și pentru cele mai scăzute temperaturi din emisfera nordică. De fapt centrul acestei forme de relief baric în mijlocul iernii se află în nord-vestul Mongoliei, prin urmare aici s-a înregistrat cea mai ridicată presiune atmosferică de pe Terra. Cele mai multe surse online afirmă, că Tosontsengel din aimagul Zavkhan deține recordul mondial cu 1085.7 milibari, dar există un loc în partea de vest al aceluiași aimag, unde (după statisticile găsite pe Ogimet) s-a ajuns chiar și la valori mult mai ridicate, ca cel de 1098.7 milibari, măsurați în dimineața zilei de 9 Martie 2016. Acesta s-a întâmplat în cadrul unui val de frig neobișnuit de puternic, când un sat a experimentat cea mai rece temperatură pentru această lună din întreaga țară: -54 (!) de grade. Tsetsen Uul, localitatea „vinovată” se situează într-un bazin de altitudine în partea de vest a Munților Khangai, nu departe de limita zonei nisipoase, care se extinde până aici dinspre Depresiunea Marilor Lacuri de-a lungul râului Hungui și a (foștilor) afluenților acestuia. În unele zone dunele de nisip se situează la 2200-2400 de metri altitudine, prin urmare se poate considera cel mai înalt deșert din Mongolia. Deoarece regiunea primește un pic mai multe precipitații și are verile mai răcoroase ca zonele vestice situate la nivele mai joase, pe alocuri se pot observa rășinoase pe terenul nisipos. Acest pustiu de altitudine mi-a captat atenția și am început să mă gândesc, dacă ar putea să fie cea mai rece zonă din țară, respectiv cel mai rece deșert din lume.

Din pricina inversiunii puternice cauzat de anticiclon, ca o regulă generală, în timpul iernii cele mai reci locații sunt situate la cele mai joase nivele, deaceea bazinul lacului Uvs, care este una dintre cele mai coborâte regiuni din țară (sub 800 de metri) concomitent este și una dintre cele mai geroase regiuni. Realitatea însă este mai complexă, deoarece Tosontsengel, Tsetsen Uul și Otgon sunt situate la altitudini mult mai ridicate (1700-2150 m) și totuși ajung la valori la fel de (deseori chiar mai) coborâte, ca regiunea menționată anterior. Explicația este că toate trei se află în fundul unor văi, colectând aerul rece, care se scurge de pe versanții munților din jur. De fapt poziția relativă contează cu adevărat aici, nu înălțimea în sine. Mai mult, în caz că sunt suficient de plați și închise, cele mai înalte depresiuni ar putea fi cele mai reci, fiindcă aerul rarefiat de altitudine pierde căldura mai ușor prin procesul de radiație nocturnă. Arealul lacului Uvs este așa geroasă, fiindcă este un bazin endoreic adânc, de unde aerul rece acumulat nu are scăpare în nici o direcție. Dacă aceiași topografie ar exista la o altitudine mai ridicată cu siguranță ar putea produce temperaturi și mai coborâte.

 

Important de menționat este și rolul stratului de zăpadă în aprecierea potențialului de răcire a unei locații anume, deoarece zăpada proaspătă pe de o parte izolează solul, pe de altă parte reflectă razele soarelui înapoi în spațiu. Totuși, peste 20 de cm grosime nu prea mai are influență semnificativă în privința acestui efect. În Mongolia gradul de acoperire a solului în timpul iernii este foarte variabilă. Unele locuri, ca bazinul lacului Uvs întotdeauna sunt acoperiți de nea, altele doar în unii ani. Zona nisipoasă de altitudine în general are strat de zăpadă, dar grosimea acestuia se schimbă de la an la an. În acest sezon gradul de acoperire din țară este cu mult deasupra mediei. Înseamnă, că Anticiclonul Siberian este puternic și sunt posibile valuri de frig deosebit de severe. Mongolii au un termen pentru condițiile grele de iarnă, îi spun „dzud”. Pentru ei (în special pentru ciobani) acesta are o conotație negativă univocă, deoarece este strâns legat de scăderea șeptelului. Dacă zăpada este mai mare, animalele se luptă cu găsirea mâncării iar foametea în condițiile geroase decimează turmele. Înseamnă, că norocul meu este ghinionul lor? Cam da…

 

În zonele nisipoase, între dune se află multe forme de relief negative închise, de toate mărimile, începând de la 1-2 de metri până la peste 50 de metri adâncime. Cu ajutorul Google Earth-ului am identificat câteva adâncituri uriașe pe suprafața deșertului de altitudine amintit anterior. Ulterior am obținut și un model de elevație (DEM) a arealului respectiv, care deasemenea a confirmat, că unele dintre aceste forme concave sunt de 50-60 de metri adâncime. Adâncimea endoreică este diferența de altitudine dintre fund și „punctul de pierdere” (cel mai jos punct de pe perimetru). Aspectul topografic este la fel, ca în cazul depresiunilor carstice (doline și uvale), care sunt cunoscuți pentru faptul, că pot produce temperaturi extrem de scăzute în timpul nopților senine de iarnă, fiind supranumiți și „frost hollows” (aproximativ „capcane de ger”).

 

Dintre concavitățile mai adânci observate pe platoul deșertic am ales una, ai cărei parametri (combinația dintre altitudine și adâncime) mi s-au părut cei mai potriviți pentru planul meu de cercetare. Depresiunea are o adâncime endoreică în jur de 50 de metri iar fundul ei se situează la circa 1960 de metri deasupra nivelului mării. Are o formă aproape circulară cu diametrul de aproximativ 800 de metri. După calculele mele panta medie a pâlniei este de circa 11 grade. Există un termen numit „sky view factor”, care consideră panta medie ca parametrul major pentru determinarea potențialului de răcire a unei locații topografice anume. Formele concave sunt importante pentru că colectează aerul rece ce se scurge de pe culmi și deasemenea oferă protecție contra turbulențelor, însă dacă panta este prea abruptă atunci răcirea de noapte va fi frânată de radiația reflectată de pereți. Ideal ar fi undeva pe la mijloc, nici prea domol, nici prea abrupt, aproximativ de forma unei farfurii. Apropo: 11 grade e bunicel.

 

Mica formă negativă apare și pe harta topografică sovietică, însă fără o altitudine exactă sau o denumire a depresiunii. Deșertul care cuprinde și ținta mea se numește „Nariyn Golyn Els” (adică „nisipul râului Nariyn”). Nu există nici o așezare și nici un drum în imediata vecinătate a ei. Cel mai apropiat sat este Erdenekhairkhan, situat la 19 km spre sud-vest în linie dreaptă. Un drum secundar se apropie ceva mai mult, ajungând la marginea sudică a câmpului de dune (circa 10 km în linie dreaptă). Consider, că de aici targetul este suficient de aproape ca să-l abordez pe jos cu un rucsac greu. Google Earth arată, că suprafața este nisipoasă cu o vegetație rară (tufe, arbuști), probabil asemănător cu Kalahari sau deșerturile australiene, însă aici solul nu este roșiatic ci bej.

 

Adâncitura aleasă de mine este parte a rezervației de biosferă „Ulaagchiin Khar Nuur”, un areal protejat de nisipuri de altitudine, munți și lacuri cristaline. Lacul Khar, râul Mukhart și stânca Senjit sunt principalele obiective a rezervației, însă sunt convins, că în timpul iernii nu o să fie nici o activitate turistică (poate nici alta) în zonă. Vom vedea.

 

Rezumatul scurt a activității de cercetare

Am ajuns în Mongolia cu zborul internațional Budapesta-Ulanbator (prin Moscova) în dimineața zilei de 15 ianuarie. Din capitală am continuat călătoria cu un avion domestic în aimagul Zavkhan. La aeroport m-a așteptat un șofer particular anunțat de o firmă turistică din Ulanbator, care înainte m-a susținut în obținerea vizei la consulatul mongol din Budapesta și m-a ajutat în rezolvarea cazării și a transportului pentru întreaga perioadă a expediției.
Șoferul, posesor a unei mașini de teren japonez, m-a dus la el acasă în satul Erdenekhairkhan (cam 110 de km din reședința aimagului, Uliastai), cea mai apropiată localitate de zona mea de studiu. Din sătuc am urmat un drum dificil prin nisipurile deșertului Nariyn Golin Els (aproximativ 20 de km), apropiindu-ne la 8 km distanță (în linie dreaptă) de ținta finală. Din acest punct am continuat traseul singur pe jos, transportând instrumentele meteorologice și echipamentul de campare în rucsac.

 

Regiunea este îndepărtată, însă chiar și în perioada dificilă de iarnă există ceva activitate umană. Am văzut trei iurte și mai multe turme de oi și capre în timpul traversării dunelor spre și dinspre zona de cercetare. Pe lângă aceștia există și cai și cămile, care cutreieră nesupravegheați în pustiu. Cei câțiva ciobani, care petrec iarna aici călătoresc pe spatele calului, făcând circuite zilnice cu turmele. Iurtele nu-și schimbă locația în perioada hibernală. În ciuda izolării și a climatului aspru suprafața deșertului este plină de urme de animale.

 

Mi-am instalat cortul la câteva sute de metri de zona de studiu propriu zisă, pe porțiunea cea mai coborâtă a marginii depresiunii, la circa 2007 de metri deasupra nivelului mării. Trepiedul cu înregistratorul de temperatură pus în adăpostul improvizat l-am plasat în fundul covatei, la altitudinea de 1942 de metri (după GPS). Coordinatele exacte sunt: 48.15.460′ N, 95.52.914′ E. Distanța logger-ului față de sol este de aproximativ 160 de cm. Aparatul a înregistrat constant temperatura aerului din 17 ianuarie după-masa până în 25 ianuarie dimineața. În zilele în care eram prezent în zona de cercetare am atașat și termometrul de minimă cu alcohol pe trepied pentru a măsura cea mai coborâtă temperatură a nopții. Aparatul digital de precizie l-am folosit pentru măsurări instantanee a temperaturii aerului (ținând la înălțimea capului în timpul mersului) și în vecinătatea solului (lăsând instrumentul pe zăpadă).

 

În afara unei fețe mai expuse unde soarele a topit din nea (de fapt e vorba de sublimare), cea mai mare parte a adânciturii era acoperită cu strat de zăpadă, acesta atingând aproximativ 15 cm în fundul ei. Cerul era mai mult senin sau parțial acoperit cu nori cirrus și cirrostratus, uneori cu apariții de altocumulus subțiri. Vântul a fost rar și în general slab, în interiorul depresiunii dominând calmul atmosferic.
Perioada de cercetare a constat din opt nopți consecutive. Din acesta trei am petrecut în cort, restul în Erdenekhairkhan în iurta șoferului.

 

 Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură Alpha TD80 de la Tempsen, cu domeniul de temperatură între -80, +70 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.
-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.
-Un termometru meteorologic de minimă cu coloană de alcool, cu domeniul de temperatură între -50, +40 de grade Celsius (prima liniuță corespunde cu valoarea de -52.5 de grade).
-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente.
-Un adăpost improvizat, alcătuit din farfurii de polistiren acoperite cu folie de aluminiu suprapuse.

 

Va urma…