Cea mai caldă capitală
Având temperatura medie anuală doar cu puțin sub 30 de grade Celsius, împreună cu Khartoum din Sudan, Djibouti este cea mai fierbinte capitală din lume. În timp ce „iernile” se aseamănă cu miezul sezonului cald al Europei, verile sunt cu adevărat brutale, iar umiditatea ridicată caracteristică regiunilor de coastă face ca atmosfera tropicală să fie și mai sufocantă. Zăpușeala nu se lasă nici noaptea, astfel fără aer condiționat traiul de aici e o provocare serioasă, mai ales pentru persoanele non-native. În întuneric aproape că este o experiență suprarealistă, zici că ești pierdut într-o saună imensă fără pereți.
Orașul are o populație de aprox. 600.000 de locuitori, majoritatea fiind somalezi (clanul issa) și afari, în timp ce arabii, francezii, etc reprezintă minoritatea. Fosta colonie franceză este un port strategic prosper aproape de capătul sudic a Mării Roșii (strâmtoarea Bab-el-Mandeb), astfel mai multe țări influente au baze militare aici. Mai demult cunoscut ca „Somalia franceză” , după dobândirea independenței în 1977, micul stat a căpătat același nume cu capitala lui. Necunoscut pentru majoritatea călătorilor, turismul nu e încă dezvoltat aici, deși în ultimii ani tendința este în creștere evidentă. Securitatea se ia în serios, prezența poliției fiind frecventă. Centrul orașului e destul de gălăgios cu un număr mare de taxiuri verde/ alb claxonând și chiuind după potențialii clienți. Aeroportul Internațional Ambouli aflat la periferia orașului m-a întâmpinat cu prima doză de fierbințeală africană seara târziu în 18 iunie.
Alegerea țintei
Cel mai emblematic loc asociat cu căldura în sensul meteorologic este fără îndoială deșertul Sahara, o vastă întindere golașă acoperită cu dune de nisip uriașe și teren pietros sterp. Se știe că temperaturile de aici sunt foarte ridicate, deseori depășind 50 de grade Celsius la umbră. Să ne oprim aici un pic: chiar este adevărat? Nu chiar. De fapt au fost puține ocazii când la o stație meteorologică situată în această pustietate de mărimea unui continent s-au măsurat peste 50 de grade în circumstanțe științific acceptabile, cele 51.3 înregistrați la Ouargla (Algeria) în data de 6 iulie 2018 fiind exemplul de excepție cel mai bun. Câteva valori vechi, ca faimosul 58 de grade din El Aziziya (Libia) au fost infirmate în ultima perioadă, după investigări meticuloase vizând instrumentele, respectiv condițiile de măsurare. Pe scurt: temperatura de +50 de grade în natură este un fenomen mult mai rar decât majoritatea crede.
Referitor la cercetarea mea personală, dintre cele trei categorii de bază definite (Ger, Caniculă, Amplitudine), cel din mijloc a venit ultimul. De fapt acesta nu este chiar prima ocazie. Acum câțiva ani am vizitat partea etiopiană a depresiunii Danakil cu scop similar, însă activitatea nu s-a derulat conform planului, deoarece nu am putut aduna instrumentele din fundul unui crater vulcanic stins din pricina colaboratorilor locali neserioși. Astfel e de înțeles că aveam o motivație puternică de a mă întoarce și finaliza ce am început.
Arealul deșertic scufundat de origine tectonică se împarte pe teritoriul a trei țări: Etiopia, Eritrea și Djibouti. În timp ce prima cuprinde cea mai mare parte a teritoriului, Djibouti posedă cel mai jos punct, reprezentat de malurile lacului Assal (-155 m sub nivelul mării), acesta fiind și cel mai coborât loc de pe întregul continent african, respectiv al doilea din lume. *
Dacă din punct de vedere al altitudinii este al doilea după Marea Moartă, raportul dintre ei se schimbă când vorbim de concentrația de sare, lacul Assal fiind cel mai sărat lac din lume de o mărime decentă (de zece ori ca oceanul), deci susține cu ușurintă și persoanele care nu știu să înoate.
Am o pasiune veche pentru suprafețele uscate situate sub nivelul mării care deobicei au un climat foarte călduros (Valea Morții din California e exemplul clasic). De ce? Sunt două motive principale care cauzează asta: primul este regula generală că temperatura scade cu altitudinea (6.4 grade/ 1 km) iar al doilea fiindcă acestea sunt areale deșertice, foarte uscate, evaporația puternică jucând un rol decisiv în formarea lor. O consecință a acestuia este că deseori sunt asociate cu mlaștini sărate, rămășițele fostului lac care a secat. Badwater în Valea Morții (-86 m), partea sudică a Mării Moarte (circa -400 m), Aydingkol în depresiunea Turpan (-154 m) și lacul Assal toți au în comun încă două caracteristici pe lângă altitudinea negativă: sărături și veri toride.
Din scurta perioadă de măsurători meteorologice efectuate între 1960-1966 în localitatea Dallol aflat în partea etiopiană a Danakilului reiese că este arealul locuit cu cea mai ridicată temperatură medie anuală de pe glob: 34.6 grade Celsius. Iunie este cea mai fierbinte lună aici cu o maximă medie de peste 46 grade, asemănător cu celelalte stații meteo de „categoria grea” ca Valea Morții, zona de graniță Kuweit-Irak-Iran la nord de Golful Persic (iulie-august) sau câmpia dintre Sibi-Jacobabad în Pakistan (mai-iunie). Totuși, spre deosebire de cele menționate anterior care toate au ajuns la maxime absolute de 52-54 grade, la Dallol nu a fost semnalat nici o temperatură de peste 50 de grade, 48.9 fiind cea mai ridicată valoare înregistrată. Astfel avem de-a face cu o discrepanță neobișnuit de mică de sub 3 grade între maxima tipică și cea extremă, ciudat chiar și pentru perioada monitorizată relativ scurtă. Fierbințeala „e acasă aici”, nu vine de altundeva ca în majoritatea cazurilor (ex. căldură de origine sahariană în Europa), acesta fiind cauza de bază a constanței.
Dacă înainte am ales părțile mai interioare al Danakilului (regiunea lacului Afdera) pentru a înlătura complet efectul moderator al mării, acum știam deja că lacul Assal din Djibouti nu este „prea aproape” de coastă, fiindcă în timpul verii vântul local (khamsin) suflă dinspre uscat, secând și pârjolind totul în calea lui. Diferența dintre cele două regiuni este evidentă doar în sezonul mai răcoros când circulația generală devine estică (dinspre Oceanul Indian), zonele interioare fiind mai protejate. Malul sudic al lacului Assal se situează la doar 10 km de Ghoubbet-el-Kharab, o parte aproape complet închisă, aflată în capătul extrem al Golfului Aden. De fapt apele sale își au originea aici, ajungând în bazinul scufundat prin fisurile scoarței.
Arealul general fiind definit, să ne ocupăm acum de elementele de scară mică. Practic vreau să amplasez echipamentul de măsurare la o oarecare distanță față de lac (respectiv sărăturile înconjurătoare) ca să am dedesubt un sol care se încinge mai puternic (nisip sau pietriș). De lângă acesta încerc să identific niște avantaje topografice, fără să pierd prea multă altitudine. După ce am scanat atent împrejurimile pe GoogleEarth am găsit locația potrivită într-o strâmtură la doar câteva sute de metri de marginea sărăturii. Numele albiei secate („wadi” sau „oued” în lumea arabă) este Kadda Galeita. Referitor la altitudine, datele satelitare nu sunt precise aici din pricina mărimilor reduse, astfel în parte am conclus „după ochi” că acest loc va fi excelent pentru scopul meu. Pe lângă efectul general de canyon (pereții reflectă înapoi o parte din radiația solară), curbura concavă a cheilor este poziționată exact spre nord-west, de unde va bate pantele soarele puternic de după-masă. Deși ne aflăm în emisfera nordică, deoarece e vorba de zona intertropicală, în această perioadă soarele trece ușor spre nord deasupra țărâmului și în 21 iunie abaterea este exact cea mai mare.
În Djibouti măsurătorile meteorologice sunt deficiente. Se pare că în afara aeroportului din vecinătatea capitalei nu există deloc altă stație meteo, astfel orice altceva tangent se bazează pe aproximări ipotetice (atât prognozele regionale cât și diagramele climatice). Recordul absolut din capitală este 46 de grade Celsius (iunie și iulie), deasemenea cu doar câteva grade peste maximele medii a lunilor de vară, o caracteristică a latitudinilor joase.
În prezent la lacul Assal exploatarea sării se petrece la scară industrială, concomitent în ultimii ani se poate ajunge aici și pe drum asfaltat. Totuși, neexistând transport public de la drumul principal dinspre Tadjoura, turiștii având opțiuni limitate de a vizita depresiunea (în general doar în cadrul turelor organizate scumpe cu jeepuri și taxiuri), zona a rămas destul de izolată și aztăzi.
*Marea Galileei (-212 m), deseori menționată ca al doilea cel mai adânc bazin din lume este de fapt o parte a depresiunii mai mari a Mării Moarte. Cele două lacuri sunt legați de râul Iordan, deci nu se poate considera un bazin endoreic separat. Titlul de al doilea cel mai coborât lac însă rămâne necontestat.
Rezumatul activității de cercetare
Am aterizat în Djibouti în 18 iunie seara târziu și după două zile de odihnă, respectiv aclimatizare în zăpușeala capitalei, în 21 iunie dimineața devreme am pornit cu șoferul particular spre lacul Assal, care se află la circa 110 km vest de oraș.
După ce am părăsit drumul etiopian cu traficul aglomerat (multe tiruri), am continuat pe direcția Tadjoura, apoi am cotit spre stânga și am ajung la capătul drumului asfaltat pe malul sudic al lacului nu cu mult după 8 AM. De aici am început drumeția pe câmpul sărat spre targetul situat în interiorul cheilor.
Vremea era deja foarte caldă și a devenit apăsătoare până am sosit la locația aleasă în wadi după ora 10 înainte de amiază. Erau doar câțiva norișori, însă pâcla caracteristică de vară cauzat de vântul fierbinte și uscat khamsin era prezent. Totuși, până acum am simțit doar adieri slabe.
Loggerul protejat de folia de aluminiu cu bule de aer (am poziționat instrumentul cu ecranul spre sud), respectiv adăpostul Barani sub care am adăpostit senzorul, l-am montat curând pe un trepied a căror picioare au fost stabilizate cu ajutorul pietrelor din apropiere.
Coordinatele exacte sunt: 11.686346 N, 42.341225 E, altitudinea în jur de -130 m. Înălțimea senzorului deasupra solului este 160-170 cm. La 10:43 AM ministația meteo și-a început activitatea. Prima citire: 42.4 grade Celsius.
Am așteptat adăpostit la umbră în apropierea instalației până după-masa târziu, între timp verificând înregistratorul de mai multe ori și măsurând solul în jurul amiezii. Cu ceva noroc am reușit să prind în direct cea mai ridicată temperatură: 47.4 grade Celsius pe la 4 PM și am văzut 73.9 grade la suprafața nisipului pe la 1 PM. Cerul era parțial acoperit în perioada cea mai fierbinte, însă norii de nord-vest niciodată nu au reușit să mascheze soarele.
După o furtună de nisip care mi-a lovit tabăra seara devreme, am petrecut noaptea afară pe câmpul sărat, deplasându-mă înapoi la drumul asfaltat până dimineața unde șoferul m-a luat cu mașina. Seara și noaptea a fost extrem de cald, acest fenomen l-am perceput și mai deosebit ca fierbințeala din timpul zilei.
Nu am putut dormi (nici măcar odihni) deloc până spre zori de zi, deoarece temperatura nu a coborât niciodată sub cea a corpului uman, iar vântul fierbinte doar amplifica senzația. Între timp stratul de nori s-a extins. Temperatura minimă a acestei nopți a fost de 39.4 C!
Nopțile următoare le-am petrecut în oraș, făcând două ture separate în regiunea Ghoubbet-el-Kharab folosind mijloace de transport în comun: una în arealul vulcanic cu câmpurile de lavă recente în partea de vest al golfului iar cealaltă pe platoul mai înalt din sud-est. Din cauza proximității oceanului aerul din capitală e mult mai umed, având astfel un heat-index mai ridicat la aceași temperatură. Aici ești transpirat constant, în timp ce la lacul Assal khamsinul te mumifică de viu.
M-am întors să adun echipamentul în 26 iulie după-masa târziu (pâclă iarăși) și am găsit trepiedul în picioare pe fundul wadiului cu loggerul atașat funcțional și totul neatins. Cercetarea a fost un succes, toate datele s-au înregistrat corect. Maxima de 47.4 grade a primei zile nu s-a depășit ulterior dar s-a apropiat bine în 23 iunie cu 47.2 grade. Cea mai joasă maximă zilnică a fost de 44.3 grade în 22 iunie, în timp ce minima întregii perioade de măsurători a fost 33.3 grade Celsius în 25 dimineața.
În timpul petrecut în împrejurimile lacului Assal nu m-am întâlnit cu animale sălbatice în afară de patru cămile și ceva păsărele care scoteau sunete ascuțite în chei. Vegetația lipsește complet pe sărături și este deasemenea foarte săracă pe porțiunile nisipoase și pietroase. Fără arbori acacia, doar niște smocuri de iarbă izolate. La capătul drumului asfaltat sunt prezenți câțiva tineri afari care vând sare și alte minerale ca suveniruri, respectiv este ceva activitate la o exploatare chinezească. Aflându-ne în afara sezonului, nici un turist nu era prin zonă din cauza fierbințelii.
Instrumentele folosite pe teren
-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade
-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade
-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente
-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/
Va urma…
