Intro: străvechi și călit

Laconia ocupă partea sudică a peninsulei Peloponez, care însăși se află în sudul Greciei. În imaginația publicului general fiind mai mult asociat cu statul războinic Spartan (pe numele vechi Lacedaemon), regiunea se situează pe aceași latitudine cu Andaluzia din Spania, cunoscută ca cea mai toridă regiune din Europa. Amândouă se extind până sub paralela 37 nordică, astfel depășind chiar și o fâșie îngustă din continentul african. La 36.23 N, capul Tenaro din peninsula Mani e al doilea cel mai sudic punct al continentului european, urmând pe aproape capul Tarifa din strâmtoarea Gibraltar.

Valea Eurotas (Evrotas) reprezenta centrul regatului antic, care între secolele 8-5 î.e.n. era unul dintre marile puteri al bazinului mediteranean. Deși există și areale mai fertile cu terenuri cultivate (în special măsline și citrice), în multe locuri peisajul parcă reflectă caracterul și traiul aspru al foștilor locuitori. În general, cum înaintăm spre sud, terenul devine din ce în ce mai sterp și accidentat, peninsula Mani apropiându-se de ambianța unui semideșert. Nu e de mirare că rezidenții actuali al acestui colț izolat se mândresc că sunt urmașii spartanilor antici.

Alegerea țintei

Pe lângă însemnătatea istorică, pentru grecii moderni valea râului Evrotas e cunoscut și pentru verile toride. Așezarea sudică combinat cu efectul de föhn cauzat de cele două lanțuri montane între care se situează (Taygetus în vest, Parnon în est) e responsabil pentru această particularitate, astfel deseori fiind cea mai fierbinte regiune din țară. Vara vântul suflă în general dinspre nord (numele local e meltemi), aducând vreme însorită, caldă și uscată pentru multe zile, uneori chiar săptămâni.

Orașul Sparta se află pe cursul mijlociu al râului la aproximativ 200 metri altitudine, destul de departe (30 km) de efectul moderator al mării. Depinzând de surse și perioada monitorizată are o maximă medie a lunii iulie de 35-36 grade Celsius, cea mai elevată din Grecia și apropiându-se de valorile celor mai fierbinți locații din Andaluzia, ca Cordoba sau Sevilla.

Cea mai ridicată temperatură în Sparta, 45.7 grade Celsius, a fost înregistrată în august 2021, însă conform unei surse de pe Wikipedia la o altă stație din apropiere s-au depășit atunci 47 de grade. În același an și lună Siracuza din insula Sicilia (Italia) a înregistrat 48.8 grade Celsius, spulberând vechiul record european ținut de Elefsina (Grecia) încă din 1977. Există ceva controverse legate de contextul măsurătorilor, deoarece unele stații meteo folosesc adăposturi pasive, iar altele sunt dotate cu ventilatoare. O să discutăm despre asta mai detaliat în partea a 3-a.

Mai aproape de gura râului Evrotas se află unitatea topografică numită Defileul Vrontamas, unde – cum numele sugerează – valea se schimbă din domol într-un un relief mai accidentat. Am ales această îngustare ca locație a cercetării mele, considerând că pantele abrupte, golașe ar putea să adauge un plus la ambianța generală fierbinte, deasemenea forma sinuoasă al defileului ar putea întârzia sosirea unei brize răcoritoare.

Rezumatul activității de cercetare

Original, această călătorie nu era planificată ca parte din seria cercetărilor climatice extreme, însă prognoza promițătoare m-a convins într-un final să adaug și echipamentul meteo la bagaj.

Avionul a aterizat la Atena în 15 iulie seara, de unde ziua următoare am continuat drumul cu autobuzul până în Sparta. Ajungând în satul Krokees cu taxi, în 17 iulie m-am deplasat pe jos – la început pe drum, apoi urmând albia secată al unui afluent al râului Eurotas – până la locația aleasă exactă. Această a doua parte a fost mai dificil decât anticipam, în unele părți progresul fiind serios restricționat de combinația între terenul accidentat (labirint de bolovani) și vegetația deasă.

Am început drumeția înainte de 9 dimineața și am ajuns la zona de studiu în jur de 11:30 (în total cam 10 km din care vreo 6 în sălbăticie). Cerul a fost complet senin și deja destul de fierbinte chiar de la start, depășind temperatura corpului uman înainte de amiază. În afara unei singure băltoace ascunsă într-o scobitură valea nu a avut apă deloc.

Găsind un loc adăpostit (chiar ușor endoreic) în albia secată al râului limitată de pereți de calcar înalți în est, înregistratorul de temperatură a fost montat pe trepied. Ulterior am stabilizat structura cu un sac umplut cu pietre pentru a putea face față și condițiilor mai vântoase. Coordinatele exacte sunt: 36.89839 N, 22.62521 E, altitudinea 29 de metri deasupra nivelului mării. Cu puțin după ora 12 stația meteo și-a început activitatea. Prima valoare măsurată: 37.7 grade Celsius.

Am așteptat în apropierea instalației pentru a monitoriza în direct evoluția temperaturii în cea mai caldă perioadă a zilei, odihnindu-mă în umbra copacilor și arbuștilor. Maxima a atins 41.1 grade Celsius la 15:13.

Înainte de ora 17 am părăsit zona cercetată și m-am întors să colectez echipamentul cu 4 zile mai târziu. În această perioadă intermediară am călătorit pe peninsula Mani în colțul extrem sudic al Peloponezului, unde am avut parte de vreme însorită și fierbinte în fiecare zi, observând câțiva nori convectivi doar deasupra crestei înalte al munților Taygetus.

Sosind dinspre sud, urmând calea mai puțin dificilă (prin satul Skala) în 21 iulie după-masa am găsit instrumentul la locul lui, funcțional și cu datele înregistrate cu succes. Maxima absolută a atins 42.2 grade Celsius în 18 iulie, depășind cea din ziua precedentă cu 1.1 grade. Patru din cinci zile temperatura a urcat peste 41 de grade, în timp ce ultima a fost mult mai puțin fierbinte, nedepășind 36 de grade Celsius. Valoarea cea mai scăzută s-a înregistrat în ultima noapte când temperatura a coborât la 21.7 grade Celsius. Am zărit nori (cumulonimbus de această dată) iarăși doar deasupra culmilor munților Taygetus.

În afara unor păsări și șopârle mici nu am văzut nici un animal sălbatic în timpul drumețiilor, întâlnind câteva capre doar mai aproape de localitate, unde m-am intersectat și cu câteva mașini lângă plantațiile de portocale.

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un termometru electronic Greisinger G1710, cu domeniul de temperatură între -70, +250 grade Celsius, precizia și rezoluția de 0.1 grade, folosit pentru măsurări manuale instant

-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente

-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/

Va urma...

Vizionează albumul foto (limba engleză)

Cea mai ridicată temperatură, 42.2 grade Celsius, a fost înregistrată în 18 iulie la ora 15:13. Interpretarea detaliată al graficului o găsești la versiunea engleză aici

Concluzii generale

• În general cerul este senin atât ziua cât și noaptea, nori convectivi apărând doar deasupra munților înalți.
• Urcarea temperaturii din timpul zilei este oarecum normală, de obicei atingând maxima în jurul orelor 14-15, uneori încălzirea poate fi oprită mai devreme de briza marină.
• Perioada de noapte poate să aibă un curs haotic cu fluctuații semnificative în intervale foarte scurte din cauza vântului local tip föhn, care perturbă cu ușurință răcirea nocturnă normală a văii.
• Amplitudinea diurnă e destul de mare (14-20 grade), fiind facilitată de latitudinea subtropicală, respectiv clima uscată, dar deasemenea limitată de mai sus amintitul vânt föhn.
• Fluctuațiile de temperatură pe termen scurt sunt mult mai mari în timpul perioadei întunecate, atingând 8 grade în 20 de minute.

Comparație cu cele mai fierbinți locații din Grecia și Europa

Conform statisticilor de pe Ogimet două stații meteo grecești au depășit maxima înregistrată de aparatura mea amplasată în defileul râului Evrotas. Acestea sunt Serrai (Serres), respectiv Kalamata. Primul se situează în nordul țării și datorită așezării mai spre interiorul continentului într-adevăr deseori e foarte fierbinte în timpul verii, la fel ca Demir Kapija și Gevgelija în învecinatul Macedonia de Nord sau Sandanski din sud-vestul Bulgariei.

Valul de căldură din această vară a fost deosebit de puternic în centrul și nordul Peninsulei Balcanice, incluzând țara unde trăiesc, România. În acest areal anomalia termică pozitivă a atins sau uneori chiar a depășit 10 grade, astfel că Peloponezului în general mai fierbinte, i-a fost greu acum să țină pasul cu vecinii nordici poziționați chiar sub domul de căldură. Mai multe stații din România (inclusiv București) au atins 40-41 de grade, în timp ce în Macedonia a depășit 42 de grade Celsius. Albania, Serbia, Moldova și Ucraina au atins și ei bariera 40, doborând sau apropiându-se de recordurile precedente.

Kalamata, cunoscută pentru măslinele gustoase se situează într-un golf adăpostit în sudul Peloponezului și probabil se confruntă cu cea mai călduroasă vreme în timpul föhn-ului nord-estic, când vântul bate dinspre Taygetus, anihilând briza marină. Am verificat statisticile Ogimet (vezi tabela de mai jos) și într-adevăr asta era situația, în cea mai caldă perioadă a zilei vântul sufla dinspre muntele înalt.

Trebuie să menționăm aici, că Grecia are două rețele meteorologice diferite: una este HNMS (Serviciul Meteorologic Național Elen) care folosește adăposturi pasive, iar cealalta e NOA (Observatorul Național al Atenei), care în schimb are adăposturi dotate cu ventilatoare. Stațiile care apar în statisticile Ogimet sunt din HNMS, deci cele cu adăposturi pasive clasice tip farfurie.

În momentul prezent e bine documentat că în timpul radiației solare puternice când mișcarea aerului este slabă, adăposturile pasive nu protejează senzorul termometrelor la fel de eficient, ca adăposturile cu ventilatoare și sunt depășite în performanță și de adăpostul elicoidal Barani folosit de mine. Mai mult, un specialist local a menționat chiar orașul Serres ca „exemplu extrem” referitor la diferențele dintre măsurătorile stațiilor HNMS și NOA, cea cu adăpostul pasiv având maximele de vară mai ridicată cu 2 grade (!) întregi, ceea ce dovedește că scepticismul meu instinctual referitor la datele Ogimet aferent este bazat.

Mențiune: Această parte va rămâne deschisă pentru actualizări pentru cazul dacă în viitor aș primi informații importante referitor la măsurătorile celor două rețele meteorologice elene. Sunt în special curios de statisticile intervalulului 17-21 iulie al celor mai fierbinți stații NOA. Până acum am găsit o singură informație, asta fiind că cea mai ridicată temperatură, 43.1 grade Celsius, s-ar fi măsurat într-o anume localitate Skala în provincia Messinia (nu pe care am vizitat-o eu), situată la nord de Kalamata. Asta este interesant, deoarece ar contrazice valoarea ușor mai ridicată al stației HNMS din Serres. Așteptăm clarificările.

*Actualizare în 5 septembrie:

Grație unui specialist local am primit seturi de date lunare complete, care sunt mai mult decât interesante în contextul propriilor măsurători (vezi tabelele de mai jos cu maximele aferente evidențiate cu cadre roșii):

Iar mai jos sunt valorile extreme măsurate de mine:

Ce putem conclude din acestea?

Pe scurt: Trebuie să-mi retrag afirmația precedentă mai pesimistă referitor la influența topografiei de scară mică (citește ultimul capitol), deoarece se pare că locația aleasă de mine e cu peste 1 grad mai cald decât Sparta și Skala laconiană (care sunt apropiate de altfel). Excepția e ultima zi (21 iulie) când briza marină a moderat clima cursului inferior al râului Evrotas, în timp ce orașul Sparta situat mai spre interior nu a fost afectat deloc.

Mai concret: În 18 iulie (cea mai fiebinte zi la stația mea) avantajul e de 1.8 grade față de Skala NOA, 1.6 grade față de Sparta NOA, în timp ce Sparta HNMS a fost depășit cu 2 grade întregi. Avantajul mediu pentru cele patru zile mai fierbinți e de 1.4 grade față de Skala și Sparta NOA, respectiv 1.5 grade față de Sparta HNMS. Luând în considerare distanțele relativ mici în interiorul aceluiași bazin plus faptul că locul studiat de mine se află între cele două localități, putem presupune că anomalia evidentă nu poate fi întâmplătoare.

-sfârșitul actualizării-

Ar putea fi Defileul Evrotas cel mai fierbinte loc din Grecia?

Cred că răspunsul corect la această întrebare este posibil, cu mențiunea că amplasamentul general (poziționarea sudică, altitudinea scăzută, munții înconjurători și o oarecare distanță față de mare) reprezintă cauza majoră, în timp ce influența elementelor topografice de scară mai mică (pantele înclinate a văii) nu sunt relevante.

Deși mult mai puțin impresionant ca în cazul „capcanelor de ger”, unde simplul mecanism al gravitației cauzează cu ușurință diferențe de temperatură enorme între fundul și marginea unui mic bazin închis, cred că o topografie specială poate crea și „capcane de căldură” cu avantaje termice măsurabile față de mediul înconjurător. Însă datorită faptului că spre deosebire de frig, căldura nu coboară, ci dimpotrivă, urcă, îmbinarea potrivită al „ingredientelor” este fără îndoială mult mai complicată. Poate un proiect de viitor.