Depresiunea Karagiye: sub nivelul mării, deasupra corpului uman (1/3)

Intro: mare sau lac?

În ciuda numelui, Marea Caspică de fapt este un lac imens, deoarece e complet înconjurat de teren uscat, neavând legătură cu mările sau oceanele. Pe lângă mărimea uriașă (cu cei 37100 km pătrați e pe departe cel mai mare lac din lume) posedă încă o particularitate: suprafața ei se află cu 28 metri sub nivelul mării. Chiar dacă se situează în climat arid, salinitatea sa e mult mai scăzută ca cea a oceanelor (cam o treime), în principiu datorită afluxului de apă dulce prin fluviul Volga. În jurul lacului, mai ales în partea de nord se află o câmpie întinsă numită „Șesul Caspic”, o zonă plată acoperită de iarbă și arbuști rezistenți la secetă.

„Skal’naya tropa”, coasta stâncoasă la Aktau

Centrat pe industria țițeiului, orașul Aktau se află pe malul estic al „mării” și e capitala provinciei Mangystau din sud-vestul Kazahstanului. Vara climatul amintește de cel mediteranean (cald spre fierbinte cu precipitații puține), coasta fiind frecventată de localnici în perioada de vacanță. Turismul internațional abia a început să prindă aripi, astfel e o opțiune excelentă pentru călătorii dornici de o experiență de plajă unică și mai puțin aglomerată. Deasupra „fundației sovietice” caracteristic (străzi largi, structuri rectangulare, memoriale eroice) Aktaul din ziua de azi prezintă o atmosferă relaxantă, încercând să se conecteze la standardele vestice.

Alegerea țintei

Comparat cu moralul meu de muncă obișnuit în ceea ce privește cercetarea climatelor extreme, acesta nu era o călătorie planificată cu mult timp înainte, ci era mai aproape de o decizie de ultima oră. Cu timpul liber mai limitat, am ales o țintă ceva mai „ușoară”, atât din punct de vedere fizic, cât și financiar.

Cu un atașament aparte pentru cele mai coborâte suprafețe uscate ale planetei de o viață, Depresiunea Karagiye din sud-vestul Kazakhstanului s-a dovedit a fi cea mai bună alegere în acest context. Fundul bazinului semi-deșertic se situează cu 132 metri sub nivelul mării, reprezentând cel mai coborât punct al Kazahstanului și se poziționează pe locul cinci din lume după Marea Moartă (Israel-Iordania), Lacul Assal (Djibouti), Depresiunea Turpan (China/ Xinjiang), respectiv Depresiunea Qattara (Egypt).

Depresiunea Karagiye (săgeată roșie) situată în interiorul Șesului Caspic (culoare verde-închis în partea de sus a imaginii)

Din perspectiva celor mai fierbinți locații ale planetei în sensul absolut nu se poate considera o locație de „clasament superior”, însă dacă luăm în considerare latitudinea destul de ridicată (43 N) vara are un potențial de livrare decentă. Proximitatea de coastă (20-40 km) nu prea afectează încălzirea din timpul zilei, deoarece regiunea are un climat continental, briza marină deseori fiind anihilată de vânturile uscate estice, care suflă dinspre deșerturile din interior.

Hartă topografică sovietică cu Karagiye (centru) și Aktau (pe atunci Shevchenko) în nord-vest

Moderat de mare, Aktau însuși are o medie a maximelor de vară în jur de 31-32 grade, recordul absolut de 44 de grade Celsius fiind înregistrat în luna august (după Wikipedia). Nu am acces la statisticile meteo a locațiilor din interiorul regiunii Mangystau și nici nu sunt sigur, dacă există stații reale în afara capitalei în împrejurimile mai apropiate.

Concavitatea aleasă are o amplasare topografică specială, fiind literalmente o „depresiune în depresiune”, deoarece Marea Caspică învecinată deja se află sub nivelul mării, iar Karagiye coboară cu încă 100 de metri sub nivelul marelui lac.

Imagine de satelit cu locația echipamentului de măsurare (punct roșu) în partea de nord-est al bazinului

Referitor la locația exactă a cercetării am ales un loc care se situează cât se poate de departe față de coastă (37-38 km), în același timp aflându-se la cea mai mică altitudine (-132 m). Deasemenea, o să încerc să așez trepiedul pe suprafață nisipoasă, care poate spori un pic încălzirea din timpul zilei, față de lutul mai compact sau crusta de sare reflectantă (pată albă pe imaginea din sus).

Punctul minim poate fi atins cel mai simplu pornind de pe drumul Aktau-Zhanaözen (asfalt turcesc nou), de unde se află la vreo 10 km spre sud, sud-est, la poalele abruptului estic al bazinului.

Rezumatul activității de cercetare

Avionul a aterizat la Aktau în 11 august dimineața devreme, cu puțin înainte de răsăritul soarelui. Prognoza optimistă m-a grăbit să ajung în fundul Depresiunii Karagiye și să instalez aparatura de măsurare cât mai repede posibil. Totul a decurs bine, localnicii erau dornici să ajute și chiar dacă nu am dormit aproape nimic în timpul zborului, pregătirea rapidă a fost eficientă. Astfel în jurul orei 9 o mașină m-a lăsat pe drumul Zhanaözen conform cerinței mele, chiar la punctul de belvedere spre depresiune. De aici am început drumeția spre fundul bazinului.

Coborând în Depresiunea Karagiye

Înainte de ora 10 deja era foarte cald, cerul complet senin și doar vânt slab. După ce am șerpuit prin terenul fragmentat, caotic al pantei, am continuat mersul pe porțiunea plată, uneori traversând teren argilos mai solid, alteori zone sărate mai moi, cu vegetație în general sărăcăcioasă. Găsind un loc nisipos potrivit în fund, am montat înregistratorul de temperatură pe trepied pe la 12:30. Coordinatele exacte sunt: 43.490923 N, 51.838903 E, altitudinea -130 m. Distanța senzorului față de sol este de 170 cm. La 12:42 stația meteo și-a început activitatea. Prima citire: 36.6 drage Celsius.

Stația meteo în depresiune

Am așteptat lângă echipament până după ora 5 după-masa ca să observ creșterea temperaturii live în cea mai fierbinte parte a zilei. Maxima a atins 40.1 grade Celsius la 16:48, în timp ce am măsurat 64.3 grade Celsius la sol pe la 13:30 în perioada cu unghiul de incidență al soarelui maxim. Înainte să plec am securizat trepiedul cu un sac umplut cu pământ pentru a putea face față și condițiilor mai vântoase.

Am petrecut noaptea într-un cort „plasă-țânțari” la mai puțin de 1 km de stația meteo, lângă un morman de nisip consolidat. În ciuda cerului senin – în parte din cauza vântului – , noaptea era caldă, minima coborând doar la 28.9 grade Celsius. Am părăsit zona studiată în zori și m-am întors aici să adun echipamentul patru zile mai târziu, în 16 august după-masa. În intervalul intermediar, pe lângă Aktau am călătorit și în alte locații al peninsulei Mangyshlak (așezarea Shetpe, coasta caspică), unde am întâmpinat condiții similare cu fierbințeală, uscăciune și lipsa aproape completă a norilor.

Maxima a fost atinsă la 16:48

Pe 16 august am traversat Depresiunea Karagiye, pornind drumeția din cealaltă parte (drumul Kuryk), ajungând la zona studiată după ce am trecut prin câmpia de sare situată pe fundul bazinului. Vremea a fost în general însorită dar ceva mai puțin fierbinte ca în prima zi, deși încă departe de confortabil. Am găsit instrumentul la locul lui funcțional cu toate datele înregistrate corect. Maxima absolută (40.6 grade Celsius) a depășit cu jumătate de grad recordul primei zile în 12 dar și în 13 august, în timp ce cel mai „slab” vârf s-a instalat în 15 august (36.0 grade). Valoarea cea mai coborâtă a fost înregistrată în 16 august dimineața, când temperatura a scăzut la 19.3 grade Celsius, pe departe cea mai rece noapte.

Câmpia de sare la -132 metri

În timpul vizitei mele în depresiune am întâlnit câteva gazele, cămile și cai, respectiv păsări în părțile cu vegetație mai bogată. Șopârle mici, câțiva gândaci și o specie de păianjen de dimensiune medie (noaptea) au fost deasemenea prezenți. Nu am văzut oameni deloc în întregul areal dintre cele două drumuri asfaltate (Zhanaözen și Kuryk).

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente

-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/

Temperatura solului în jurul amiezii

Va urma…

Depresiunea Karagiye: sub nivelul mării, deasupra corpului uman (3/3)

Interpretarea graficului înregistratorului de temperatură (programul LogTag Analyzer 3)

Curba de temperatură a perioadei de cercetare de 6 zile/ 5 nopți (zoom pentru detalii)

Prima zi (11 august)

Acesta este singura zi când am petrecut timp semnificativ în apropierea echipamentului de măsurare. În timpul drumeției spre fundul depresiunii cerul era complet senin, vântul (estic) slab spre moderat și aceste condiții au continuat toată ziua. Loggerul a început măsurătorile continuu la 12:42, prima citire a fost 36.6 grade Celsius. Cum am setat logarea la 2 minute (intervale scurte) curba temperaturii prezintă aspectul tipic de „fierăstrău” cu multe suișuri și coborâșuri mici în interiorul „valurilor” generale mari. 

Curba temperaturii din prima zi și noaptea următoare

În general temperatura a urcat constant până la 16:48, când maxima de 40.1 grade Celsius a fost atinsă. Eram prezent, așteptând într-un scaun de camping și am observat calm total, respectiv vânt slab în cea mai caldă perioadă a după-amiezii. Scăderea evidentă a început după 19:30 și a continuat până la 23:30, când temperatura a atins 29.0 C. După acesta curba devine neregulată, atingând minima nopții cu puțin înainte de miezul nopții (28.9 C), ulterior urcând înapoi la 31.6 C. Cum nu erau nori (am constatat cer înstelat prin pânza transparentă a cortului), perturbarea a fost cauzată cu siguranță de vânt. În partea finală a nopții, înainte de plecare, am verificat aparatul încă o dată, când am citit 29.9 C la 5:10.

A doua zi (12 august)

Cea mai mare parte din această zi am petrecut-o în Aktau, ajungând în oraș pe la 11:30, făcând autostopul de pe drumul Zhanaözen la nord-est de depresiune. Condițiile complet senine au continuat, după-masa era deosebit de cald chiar și în apropierea mării.

Graficul arată o diagramă regulată de-a lungul întregii zi, temperatura urcând continuu până la atingerea maximei (40.6 grade Celsius) la 15:32, care este și cea mai ridicată valoare a întregii perioade de măsurare. Vârful mai precoce (posibil) a fost cauzat de faptul că vântul nu era dominant estic după-masa, astfel briza marină ar fi putut să contracareze încălzirea mai departe.

Curba temperaturii din a doua zi și noaptea următoare

Scăderea evidentă a început iar pe la 19:30 și a ținut până la 23:10, când s-a atins 28.7 C. Un model foarte similar cu combinația zi-noapte precedent, completat de iregularitatea ulterioară (cu siguranță iar vânt). Diferența majoră e că minima a coborât acum la 24.5 C dimineața devreme (5:52).

A treia zi (13 august)

Azi am părăsit Aktau și am călătorit cu trenul în localitatea Shetpe, unde am vizitat inselbergul numit „Ayrakty”. Am ajuns în zonă după ora 15 și nu am observat nori în perimetru întreaga zi. După-masa am măsurat instant 38-39 C (rotind cablul aparatului de precizie la nivelul capului) la altitudinea de 70-80 metri. Vântul a fost slab până seara (chiar și pe platoul înalt), în cursul nopții însă s-a intensificat considerabil. Cerul a rămas senin.

Curba temperaturii din a treia zi și noaptea următoare

Posibil din pricina că vântul a devenit iar sud-estic, maxima (40.6 grade Celsius a doua oară, egalând recordul precedent) s-a instalat la 16.52, foarte similar cu situația din prima zi. Scăderea evidentă a început pe la ora 20 și cu excepția unei scurte perioade cu instabilitate între orele 22 și 23 a continuat destul de constant până dimineața (7:02) când s-a atins minima de 26.3 C.

A patra zi (14 august)

Începând noaptea, această zi a fost una vântoasă și un pic mai puțin fierbinte ca precedentele, care erau foarte asemănătoare termic. M-am plimbat în împrejurimile localității Shetpe (Ayrakty și Sherkala), observând o lipsă aproape completă a norilor. În prima parte a după-amiezii m-am deplasat mai aproape de Aktau la plaja numită „km 43”, unde cerul a devenit parțial acoperit de nori.

Curba temperaturii din a patra zi și noaptea următoare

Partea de zi a diagramei arată iar normal, atingând maxima de 38.1 grade Celsius la 15:50, respectiv 15:58. Acum însă scăderea evidentă a început mult mai repede (briză?), pe la 17:45 și a ținut până la 21:10, când s-a atins 30.0 grade. De aici curba e mai neregulată (bănuiesc vânt iarăși), dar în general a coborât până dimineața, când s-a atins 24.5 C la 6:54.

A cincea zi (15 august)

Dormind pe plajă, dimineața am continuat drumeția spre drumul principal, de unde am ajuns înapoi în Aktau cu autostopul înainte de amiază. În oraș a fost însorit cu ceva altocumulus împrăștiați, temperatura mai puțin fierbinte ca înainte. Vântul era mult mai blând ca ieri în zona Sherkala.

Curba temperaturii din a cincea zi și noaptea următoare

Partea de zi a diagramei arată normal și acum, atingând vârful de 36.0 grade Celsius la 15:54, acesta fiind „cea mai slabă” maximă a întregii perioade de măsurare. Scăderea evidentă a început pe la 18:45 de această dată și s-a ținut fluid până spre ora 22, când s-a atins 28.0 C. Apoi coborârea a devenit mai puțin regulată cu niște urcușuri și coborâșuri bruște în timpul nopții, însă per total tendința generală a fost evident în jos. Minima s-a instalat la 5:52 dimineața și era mult mai scăzută ca precedentele: 19.3 grade Celsius.

A șasea zi (16 august)

Azi m-am întors să adun echipamentul de măsurare, de această dată pornind excursia de pe drumul Kuryk, situat în cealaltă parte față de depresiune (sud-vest). La începutul după-amiezii am traversat în lățime câmpia de sare, înainte de a ajunge la stația meteo. Au fost niște nori ici-colo, dar pe ansamblu era mai mult soare decât umbră. Am oprit loggerul la 18:40, când ecranul arăta 33.9 grade Celsius. În această parte finală a după-amiezii am observat nori de ploaie convectivi spre sud, sud-est, probabil între mare și bazin.

Curba temperaturii din a șasea (ultima) zi

Graficul acestei zile arată deasemenea relativ normal, însă se poate discerne un pic de „grabă” , deoarece maxima de 36.4 grade Celsius s-a instalat mai devreme ca de obicei: 15:06. Atribui acest fapt iarăși schimbării direcției vântului (briza marină), care a început să contracareze căldura după-amiezii.

Media temperaturilor maxime al intervalului studiat de șase zile este de 38.6 C, în timp ce media minimelor celor cinci nopți intermediare e 24.7 C, ceea ce dă o amplitudine medie de 13.9 grade Celsius. Această combinație este peste nivelul celor mai fierbinți locații din Europa pentru luna iulie, situându-se mai aproape de deșertul Karakum din Turkmenistan sau sud-estul Turciei la granița cu Siria. Totuși, acesta nu poate fi considerată a generalitate fixă, deoarece această vară a fost mult mai caldă ca de obicei în multe părți, în special zona mediteraneană.

Concluzii generale

  • Cerul este de obicei senin fără diferențe semnificative între zi și noapte
  • Creșterea temperaturii din timpul zilei este constantă și regulată, atingând maxima între orele 15 și 17 după-masa, mai repede în cazul unei influențe a brizei marine.
  • Seara și prima parte a nopții e mai puțin vântos cu o scădere mai abruptă și fluidă a temperaturii ca după miezul nopții, când perturbațiile sunt caracteristice.
  • Amplitudinea zilnică este medie (11-17 grade), chiar ușor mică pentru o regiune aridă pe timp de vreme senină, în parte cauzat de altitudinea scăzută, unde atmosfera mai groasă poate stoca mai multă căldură în timpul nopții.
  • Comparat cu latitudinea relativ ridicată (43 N) e o zonă deosebit de fierbinte, mai aproape de nivelul deșerturilor subtropicali.

Comparație cu stația meteorologică din Aktau

Climatul orașului Aktau (Wikipedia)

Situându-se pe coastă, Aktau beneficiază de efectul de moderare al Mării Caspice, astfel, în cazul vremii însorite, temperaturile maxime sunt în general cu câteva grade mai scăzute decât cele înregistrate mai spre interior. Dacă o comparăm (vezi tabelul Ogimet) cu valorile stației mele din Karagiye, diferența medie între cele două e de 4.4 grade în favoarea depresiunii. Cea mai mare discrepanță (5.7 grade) s-a petrecut în 16, iar cea mai mică (2.1 grade) în 13 august.

Această diferență mică din urmă a fost cauzat cu siguranță de vântul estic sau sud-estic, care a anihilat briza de mare chiar și în apropierea coastei, în timp ce în alte zile atmosfera orașului a fost moderat de curenții marini mai răcoroși. Cum altitudinea scăzută a depresiunii îi conferă un avantaj de circa un grad față de nivelul Aktau-ului, cele 38.5 grade ar însemna 39.5 la -130 metri, ceea ce este abia la un grad distanță față de valoarea de 40.6 grade Celsius măsurată de stația mea.

Statisticile stației meteo Aktau (Sevcenko) pentru intervalul 11-16 august. Notă: există o decalare pozitivă de o zi dată de „referința la ultimele 24 de ore”, astfel ziua 12 este ziua 11, iar ziua 17 e ziua 16 (Ogimet)

Adaugând avantajul de 4.4 grade la media maximelor din Aktau (vezi tabelul Wikipedia) pentru lunile iulie și august va rezulta o maximă medie de 36.3, respectiv 35.3 grade Celsius pentru Karagiye, în timp ce adaugând cele 2 grade diferență (dominanță estică) la maxima absolută a orașului (44 grade) va rezulta un potential de record ipotetic în jur de 46 de grade Celsius pentru depresiune.

Completare: Am verificat anterior statisticile meteo ale aeroportului Aktau la secțiunea history pe site-ul Wundergound (acum indisponibil) și am văzut 37, 37, 39 grade Celsius (valori rotunjite) pentru zilele 11, 12, 13 august. Cum aeroportul e un pic mai departe de mal, valorile ușor mai ridicate sunt de înțeles.

Comparație cu cele mai fierbinți locații din Europa

Referitor la temperaturile ridicate extreme, această vară a fost printre cele mai brutale de la începutul măsurătorilor meteorologice de încredere. Domurile de căldură extinse au afectat bazinul mediteranean în valuri succesive atât în iulie cât și în august, urcând mercurul din termometre la nivel de recorduri sau în apropierea acestora în multe locații. Cel mai afectat a fost coasta Africii de nord (Algeria, Tunisia), respectiv insula Sardinia și sudul Spaniei unde aerul s-a încins până la 45-49 grade Celsius.

Temperaturile maxime înregistrate în Europa în 12 august (Ogimet)

Această cantitate de căldură e cu 10-15 grade peste media maximelor de vară a zonelor menționate, mai concret la nivelul din Valea Morții sau al faimosului granițe triple Iran-Irak-Kuweit, adică arealele cele mai fierbinți de pe planetă. Luând acest lucru în considerare, în situația actuală nu se poate face o comparație viabilă între Europa de sud și zona studiată de mine. Referitor la maximele medii pe o perioadă mai extinsă, Karagiye probabil se aseamănă cu cele mai calde regiuni din Andaluzia (deci din întreaga Europa), unde sunt 35-37 grade în iulie și august, iar potențialul de record absolut ar putea fi undeva între 46-48 de grade Celsius, deasemenea similar.

Pe ansamblu, pentru un „plan rezervă” cercetarea a decurs cât se poate de bine, atât condițiile cât și rezultatele se pot considera decente pentru context.

Jargalantyn Mukhar: cel mai uscat ger (1/3)

Alegerea țintei

Referitor la planurile mele, pe ansamblu cea mai potrivită țară e indiscutabil Mongolia, deci nu e o coincidență că am ales-o iarăși. Reprezintă combinația perfectă între contextul natural excelent, respectiv posibilitățile de călătorie decente, chiar mai mult acum, când altele care sunt pe lista mea de așteptare de mult timp, trec prin vremuri tulburi.

Puternicul Anticiclon Siberian este baza solidă al frigului sever în această parte al globului, nord-vestul Mongoliei fiind centrul propriu zis al acestui sistem baric major, aducând vreme bună cu cer senin ce favorizează răcirea nocturnă și formarea inversiunilor termice în văi și depresiuni.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZhargMukh_topo-1-1024x469.jpg
Relieful Mongoliei (DEM) cu „ochiul” reprezentând așezarea locației alese

De mult timp mă caracterizează o dorință dominantă în ceea ce privește climatele extreme, e vorba de situația particulară când nu este zăpadă pe sol, dar totuși e neobișnuit de frig. Chiar aș spune că e contextul meu favorit dintre toate combinațiile posibile de parametri meteorologici. E acea atmosferă „nepământeană”, amintitoare de Marte sau Lună, ceea ce îi conferă farmecul special.

Urmărind și monitorând de la distanță evoluția vremii în locațiile cu cel mai bun potențial de mulți ani, așteptam să apară coincidența optimă ai factorilor determinanți. Totuși, ca în cazul multor alte aspecte ale vieții, lucrurile într-adevăr grozave nu prea ies ușor. Chiar dacă ești gata să plătești prețul. Dar cu siguranță asta este „nivelul de intrare” în joc. Deci sunt aici țintând echilibrul fragil dintre gerul extrem și solul golaș.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZhargMukh_Altai-1-1024x585.jpg
Platoul uscat (areal roșiatic) din estul lanțului Mönkhkhairkhan cu locația zonei de cercetare (punct roșu)

Unii ar putea întreba: de ce este acest lucru așa de dificil? Ei bine, există două cauze majore:

Prima se bazează pe fizică simplă, concret faptul că stratul de zăpadă contribuie mult la răcirea aerului de deasupra, pe de o parte blocând pierderea căldurii interne al Pământului sub plapuma sa izolatoare (particule de aer printre fulgi), iar pe de altă parte culoarea sa albă reflectă razele solare în timpul zilei. Pe scurt: fără zăpadă nu poate fi așa frig.

Al doilea e în legătură cu modelele de vreme reale, care au propriile limitări în ceea ce privește raportul dintre ninsori, respectiv topirea/ sublimarea zăpezii într-o situație anume. Astfel, în perioadele deosebit de geroase, chiar și un strat subțirel de 1-2 cm va dura destul de mult pe suprafața înghețată. Toate acestea împreună restrâng serios posibilitatea de a găsi un context într-adevăr potrivit pentru acest plan.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZhargMukh_contours-1024x587.jpg
Bazinul de altitudine ales cu curbele de nivel (5, 10, 20, 40, 60, 80 m) calculate pe GoogleEarth

După o analiză temeinică vizând date meteo-climatice, imagini de satelit, respectiv materiale topografice am ajuns la concluzia că locațiile care au cea mai mare șansă de a produce ger puternic în lipsa stratului de zăpadă sunt cele situate în vestul Mongoliei, respectiv nordul Podișului Tibetan. Aceste regiuni primesc precipitații infime în perioada hivernală, în timp ce se răcesc la nivel aproape arctic. Tibetul are avantajul altitudinal, Mongolia cel latitudinal.

Ce-ar fi să avem ambele deodată? Poate un compromis între o elevație relativ mare și o locație suficient de nordică ar fi alegerea optimă. Hai să vedem ce găsim.

Există un areal în partea interioară aridă al munților Altaiul Mongol unde altitudinea este mai mare de 2500, chiar 3000 de metri, în timp ce latitudinea e între 46-47 N. Un bazin închis aici ar fi excelent cu siguranță. Eram foarte bucuros când am identificat câteva structuri topografice promițătoare.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZhargMukh_topo-1024x554.jpg
Hartă topografică rusească cu depresiunea Jargalantyn Mukhar în partea superior-centrală a imaginii

Cel mai bun mi se pare Jargalantyn Mukhar, un bazin fără scurgere situat pe un platou semi-deșertic de nuanță ruginie în partea centrală a provinciei Khovd. Adânc de 75-80 metri, fundul ei se află la 2780 m deasupra nivelului mării și pare complet secat (doar solonchiak, fără lac). Este al doilea cel mai înalt bazin endoreic cu adâncime semnificativă în întreaga Mongolie, depășit de un altul vecin mai modest (doar un sfert din adâncimea lui), dar și mai expus.

Potrivit statisticilor stațiilor meteorologice aflate în partea mongolă al Altaiului, media precipitațiilor în lunile de iarnă este în jur sau chiar mai puțin de 1 mm, Tonkhil primind nu mai mult de 0.5 mm în fiecare. Cred că în zona aleasă de mine situația este asemănătoare. Evident umbră de ploaie, respectiv efect de foehn, cealaltă parte al muntelui primind partea leului precipitațiilor.

După analiza imaginilor satelitare sezonale din ultimele două decenii care arată că în mai multe ierni stratul de zăpadă a lipsit complet aici, am devenit optimist că, cu un pic de noroc această locație ar putea să-mi ofere ceea ce caut de mult.

Rezumatul activității de cercetare

Deoarece în acest plan factorul de nesiguranță nu era deloc neglijabil, m-am pregătit cu un „Plan B” ca backup, în caz că, contextul cu sol golaș nu s-ar menține în arealul țintit. Acesta e un pic mai complicat decât pare la prima vedere, deoarece „Planul A” era rezervat exclusiv pentru condiții fără strat de zăpadă, astfel în cazul unei noi ninsori zona de studiu s-ar muta într-o locație diferită. Acesta din cauză, că situația intermediară când stratul e foarte subțire nu e potrivită pentru nici un fel de cercetare, prin urmare mai degrabă m-aș duce într-un loc care deja avea zăpadă și înainte pentru a avea șanse mai mari de a măsura temperaturi foarte scăzute.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZarghMukh_Eosdis-1-1024x669.jpg
Imagine de satelit cu repartiția stratului de zăpadă pe 14 ianuarie 2023, incluzând bazinul Jargalantyn Mukhar (elipsă roșie)

De fapt erau ceva șanse de ninsoare slabă chiar cu o zi înainte de sosirea mea în Mongolia, așa că eram foarte bucuros când verificând noua imagine satelitară în timpul tranzitului în Istanbul am văzut că bazinul ales a rămas neacoperit.

Avionul a aterizat în Ulanbator în 12 ianuarie dimineața. Din pricina anticiclonului care se apropia cu repeziciune am fost nevoit să mă grăbesc și să ajung în zona de studiu cât mai repede posibil, astfel nu am petrecut noaptea următoare în Khovd, ci ne-am îndreptat cu șoferul particular direct spre platoul înalt din provincia Möst. Somn puțin, aclimatizare și mai puțină. Cea mai mare parte a drumului este reprezentat de asfaltul chinezesc de bună calitate, doar ultimii douăzeci și ceva de km fiind teren rural. La începutul acestuia gazda noastră ne aștepta să ne ghideze spre țintă. Forțând limitele, după ce am montat cortul în apropiere, în noaptea zilei de 14 ianuarie am reușit să ajung în fundul depresiunii Jargalantyn Mukhar.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZarghMukh_pic1-1-1024x659.jpg
Stația meteo în zori de zi

Coordinatele exacte sunt: 46.8586 N, 92.2189 E, altitudinea 2780 m. Înălțimea senzorului deasupra solului este de aproximativ 170 cm. La 2:26 AM mini-stația meteo și-a început activitatea. Aparatul înregistrează o valoare la fiecare 5 minute. Prima citire a fost -32.5 grade Celsius, apoi, înainte de plecare am văzut -33.2 grade.

După instalare m-am întors la cort unde m-am odihnit până spre zori, întorcându-mă apoi la trepied să verific minima nopții. Cea mai coborâtă valoare înregistrată a fost -34.1 grade Celsius, în timp ce temperatura pe moment era în ușoară creștere, deși nu erau nori, nici adiere.

În pasul adiacent situat cu 80 de metri mai sus am măsurat între -26, -27 de grade, observând și ceva vânt. Se pare că inversiunea termică nu e prea puternică aici, în ciuda aerului excesiv de uscat, care împiedică formarea brumei și a chiciurei chiar și la temperaturi de sub -30 de grade.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZarghMukh_pic2-1024x659.jpg
Verificarea aparatului înainte de răsărit

Am petrecut această zi, precum și noaptea următoare în împrejurimi, dormind în cort și reîntorcându-mă dimineața să verific aparatura. Minima nu a fost mai coborâtă, dar s-a apropiat bine (-33.6 C), în timp ce maxima a atins -16.3 grade Celsius. Cerul a fost complet senin de-a lungul întregului interval, vântul însă a devenit mai activ spre sfârșitul nopții.

După stabilizarea trepiedului cu greutate improvizată (sac cu pietre atârnat) ca să poată face față și condițiilor mai vântoase, am părăsit arealul cercetat în 15 ianuarie în jurul amiezii și în afara unei scurte vizite în localitatea Möst, mi-am petrecut următoarele 4 zile la doar câțiva km distanță de locul studiat, dormind în iurtă cu localnicii. În acest interval cerul a fost variabil (câteodată vântos) cu ceva fulguială ici-colo în 16 ianuarie.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZarghMukh_pic3-1024x627.jpg
Priveliștea bazinului dispre sud

Am urcat câteva vârfuri stâncoase și m-am plimbat pe malul lacului hipersalin Davst Nuur, între timp observând activitatea nomadă (oi, capre, cai, iaci), respectiv sălbăticiunile (zăgani, ibecși, iepure). Lupi nu am zărit, însă localnicii spun că sunt mulți pe partea opusă a unei culmi, traversând acesta și atacând regulat animalele domestice.

Deși în timpul vizitelor mele depresiunea studiată părea goală, am văzut turme de animale, respectiv iurte la doar 2-3 km de mlaștina sărată. S-au ivit chiar și câteva motociclete. Pe ansamblu, în ciuda izolării și a condițiilor neprielnice, există ceva activitate umană în întreaga regiune, semnele pășunatului fiind deseori vizibil.

This image has an empty alt attribute; its file name is ZarghMukh_pic4-1024x649.jpg
Cortul meu în apropierea pasului

M-am întors să adun echipamentul în 19 ianuarie înainte de amiază, când am găsit trepiedul la locul lui cu aparatul atașat intact și funcțional. Cea mai coborâtă temperatură a rămas cea din 14, în timp ce maxima a urcat la -10.9 grade Celsius pe 17 ianuarie.

O cercetare de succes, fără îndoială.

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente

-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/

This image has an empty alt attribute; its file name is ZarghMukh_pic5-1024x628.jpg
Loggerul făcându-și datoria noaptea

Va urma…

Jargalantyn Mukhar: cel mai uscat ger (3/3)

Interpretarea graficului înregistratorului de temperatură (programul LogTag Analyzer 3)

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Graph-1024x465.jpg
Curba de temperatură a perioadei de cercetare de 6 nopți/ 5 zile (zoom pentru detalii)

Prima noapte (14 ianuarie)

Am instalat echipamentul de măsurare pe fundul bazinului închis în a doua parte a nopții pe condiții de cer senin și calm. Loggerul setat la intervale de 5 minute a fost pornit la ora 2:26, prima citire arătând -32.5 grade Celsius. A doua valoare este -33.2, care rămâne constantă în următoarele 20 de minute, astfel este posibil ca și temperatura de debut să fi fost de fapt aceași. Am părăsit trepiedul pe la 2:40 și m-am reîntors aici dimineața devreme. În timpul mersului pe jos de la cortul meu situat la circa 2.5 km distanță, am măsurat în pasul sudic între -26, -27 de grade Celsius cu aparatul Greisinger ținut în mână, observând și ceva vânt acolo. Noaptea a rămas complet înstelată iar pe fund domina același calm ca în timpul instalării.

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Graph1-1-1024x469.jpg
Curba temperaturii din prima (jumătate) noapte și ziua următoare

Totuși, temperatura nu a fost mai coborâtă în zori decât înainte, aparatul arătând -32.5 grade la prima verificare. Minima înregistrată a fost -34.1 grade Celsius și s-a petrecut la 5:31, respectiv 5:36. O curbă de noapte destul de constantă. Există însă două aspecte mult mai interesante, una fiind inversiunea termică slabă în acest context, de doar 6, max 7 grade față de pas, iar cealaltă e lipsa completă a brumei și a chiciurei, ceea ce denotă o umiditate extrem de scăzută. Am părăsit bazinul după răsărit. Întreaga zi a rămas senin cu vânt slab chiar și pe culmile adiacente. Maxima, pe care am văzut-o după ce m-am întors a doua dimineață, a atins -16.3 grade Celsius la 14:56. Asta înseamnă o amplitudine destul de mare (17.8 grade), ceea ce era de așteptat la un bazin de altitudine.

A doua noapte (14-15 ianuarie)

A fost înstelat iarăși, vântul însă a devenit mai activ spre sfârșitul nopții. Înainte de această instabilitate am măsurat -27 de grade în cort, așteptându-mă să văd o minimă și mai rece în bazinul endoreic. Nu a fost așa, cea mai joasă temperatură produsă fiind de numai -33.6 grade Celsius (la 5:21 și 5:26), deci jumătate de grad mai puțin decât cel anterior. Deoarece aceste două nopți reprezintă condiții anticiclonice caracteristice, cred că generalizarea referitor la inversiunea termică relativ slabă al acestui loc în context fără strat de zăpadă este foarte plauzibilă.

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Graph2-1024x468.jpg
Curba temperaturii din a doua noapte și ziua următoare

În timp ce mă aflam acolo, înainte de răsărit am observat primii nori cirrus înaintând dinspre vest. Am părăsit depresiunea curând, iar pe la amiază și tabăra mea. Ziua a fost în general frumoasă dar câteodată mai vântoasă, cerul fiind parțial acoperit de cirrus și cirrostratus, cu ceva îngroșare după masa. Mi-am petrecut timpul la circa 10 km distanță spre sud de zona cercetată, dormind în iurtă cu localnicii. Maxima acestei zile a atins -13.1 grade Celsius la 14:06, care cuplat cu minima din zori dă a amplitudine de 20.5 grade.

A treia noapte (15-16 ianuarie)

De acum încolo nu mai vizitez locul studiat până în ultima zi când voi aduna echipamentul, însă voi rămâne în vecinătatea acestuia (nu mai mult de 15 km) în majoritatea timpului. Dimineața am măsurat -20.7 grade lângă iurtă cu instrumentul mobil. Cerul a fost mai înnorat, acoperit sau variabil, cu intensificare a vântului după masa devreme când au fost și ceva ninsori foarte slabe ici-colo, acoperind unele părți cu o cuvertură subțire de câțiva milimetri grosime. În a doua parte a zilei cerul s-a curățat.

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Graph3-1024x466.jpg
Curba temperaturii din a treia noapte și ziua următoare

Diagrama confirmă instabilitatea vremii, curba fiind mai puțin regulată, respectiv prezentând o amplitudine mai modestă. Minima a atins -25.6 grade Celsius la 9:25, în timp ce maxima -18.2 la 13:36, secundul fiind de fapt mai rece decât orele serii a zilei precedente. Amplitudinea de 7.4 grade e cea mai slabă din întreaga perioadă de cercetare.

A patra noapte (16-17 ianuarie)

Deși frumos în prima parte, cerul s-a acoperit iar în timpul nopții. Curba reflectă acest lucru, astfel minima de -31.5 grade Celsius s-a atins deja seara la 23:16. Dimineața am măsurat -20.8 grade lângă iurtă sub un cer noros. Pătura de nori a persistat și în cursul zilei în întreaga împrejurime, incluzând satul Ulaantolgoy unde am făcut o vizită cu mașina. În general vântul a fost moderat.

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Graph4-1024x470.jpg
Curba temperaturii din a patra noapte și ziua următoare

Maxima a atins -10.9 grade Celsius la 13:56, asta fiind cea mai ridicată temperatură a întregii cercetări. Amplitudinea de 20.6 grade este deasemenea cea mai mare, depășind ușor cel din 15 ianuarie. Totuși, acesta nu se poate considera o producție endogenă adevărată ca cele formate pe condiții de vreme stabilă, fiind vorba și de schimbarea maselor de aer.

A cincea noapte (17-18 ianuarie)

Aceasta a fost cea mai vântoasă, mai precis a doua parte când într-o vreme am observat că acoperișul iurtei se zdruncina. Dimineața cerul a fost senin, dar din cauza instabilității temperatura a fost chiar mai puțin coborâtă ca în precedentele două mai noroase: -19.4 grade. Minima s-a atins iar în prima parte a orelor întunecate: -27.5 grade Celsius la 23:21 când condițiile erau mai stabile, în timp ce după aceea temperatura a urcat cu 10 grade întregi în intervalul dominat de vânt.

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Graph5-1024x465.jpg
Curba temperaturii din a cincea noapte și ziua următoare

Maxima s-a produs la 14:16 când temperatura a urcat la -12.2 grade, acesta fiind a doua cea mai ridicată temperatură a cercetării. Azi cerul a fost extrem de strălucitor, chiar mai transparent ca în 14 ianuarie, cu doar niște nori orografici izolați deasupra culmilor mai înalte din depărtare. A rămas moderat vântos toată ziua. Amplitudinea de 15.3 grade se poate considera mediocră.

A șasea noapte (18-19 ianuarie)

Pe departe cea mai rece noapte la iurtă. Cerul a rămas înstelat și nu am observat nimic mai mult de adieri slabe ale vântului. Dimineața am măsurat -26.8 grade. De această dată am observat și brumă pe suprafețele expuse, deci umiditatea era mai ridicată ca înainte. Mă așteptam iarăși să am o temperatură mai joasă în bazinul fără scurgere (cel puțin -33 să fiu concret), dar surprinzător minima nu a coborât sub -31 de grade Celsius, întărindu-mi convingerea referitor la inversiunea termică slabă a acestei combinații între altitudine mare + lipsa stratului de zăpadă.

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Graph6-1024x467.jpg
Curba temperaturii din a șasea (ultima) noapte

Cea mai coborâtă temperatura s-a produs la 7:21 și 7:26 dimineața după o curbă de noapte relativ regulată cu ceva fluctuații moderate între orele 1 și 4. Părăsind iurta, la începutul drumului de întoarcere spre Khovd m-am dus să adun echipamentul de măsurare. Loggerul a fost oprit la 10:18, ultima valoare de pe ecran fiind -25.4 grade Celsius. În această perioadă era calm, cerul fiind parțial acoperit de ciri și cirrostrați.

Temperatura medie a perioadei de cercetare (6 nopți/ 5 zile) a fost -22.5 grade Celsius, cu media minimelor de -30.6, respectiv a maximelor de -14.1 grade. Amplitudinea medie este 16.3 grade.

Concluzii generale

  • Bazinele de altitudine situate în partea adăpostită a culmii principale al Altaiului Mongol sunt caracterizați de ierni foarte uscate, primind cantități infime de ninsori, astfel deseori rămân fără strat de zăpadă în cea mai mare parte a sezonului rece. Radiația solară puternică, precum și vântul mai activ caracteristic zonelor înalte ajută deasemenea la menținerea uscăciunii, sublimând subțirelul strat de puf alb. Acesta combinat cu anticiclonul dominant face ca regiunea să reprezinte una dintre cele mai bune contexte pentru a produce cele mai coborâte temperaturi în lipsa stratului de zăpadă.
  • Inversiunile de temperatură formate în fundul bazinelor sterpe nu sunt deosebit de puternice, pantele și culmile adiacente răcindu-se aproape la fel de tare în timpul nopții. Cauza principală în acest sens este probabil mai degrabă absența stratului de zăpadă decât altitudinea în sine, deasemenea poate și faptul că platoul întreg se află parțial scufundat în stratul de inversiune.
  • Comparat cu contexte topografice asemănătoare situate la elevații mai mici maximele sunt mai ridicate, în timp ce minimele pot fi apropiate.
  • Aerul este foarte uscat pe platoul înalt, uneori și noaptea, împiedicând formarea brumei și a chiciurei chiar și la temperaturi extrem de scăzute.
  • Iarna vântul de obicei nu este tare.
This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Eosdis2-1024x531.jpg
Imagine satelitară din 14 ianuarie 2023 arătând discrepanță evidentă între părțile exterioare, respectiv interioare al Altaiului Mongol cu depresiunea Jargalatyn Mukhar în interiorul elipsei roșii

Comparație cu minimele înregistrate la stațiile meteo locale situate deasemenea în regiuni fără strat de zăpadă

În timpul șederii mele am vizitat stațiile meteorologice din Möst, Mönkhkhairkhan și Khovd, unde m-am interesat de parametri observați în aceste zile de iarnă mai geroase. Khovd (Khovd aimag/ 1406 m) și Ömnögobi (Uvs aimag/ 1590 m) au înregistrat ambele -28.7 grade în 14 ianuarie, cel de-al doilea coborând la -31.2 în ziua precedentă, în timp ce Nogoonnuur (Bayan Ölgiy aimag/ 1480 m) a măsurat -26.2, respectiv -30.8 grade în 13 ianuarie. Möst (Khovd aimag/ 2020 m) a atins -30.1 grade în 14 ianuarie, fiind un pic mai moderat atât în 13 cât și în 15, în timp ce Mönkhkhairkhan (Khovd aimag/ 2090 m) era mai rece în 13 ianuarie (-30.3), atingând doar -28 în noaptea următoare.

Cea mai geroasă stație care nu a raportat strat de zăpadă în acest interval este Tsetsegnuur (Khovd aimag/ 1715 m), localitate situată într-un bazin intermontan închis: -34.4 grade Celsius în 14 ianuarie. Acesta este chiar ușor sub minima înregistrată de loggerul meu. Totuși, verificând imaginea de satelit pentru această zi am remarcat că bazinul Tsetseg (colțul de jos-drept al imaginii de sus) este de fapt acoperit cu un strat subțire de zăpadă în cea mai mare parte. Asta nu înseamnă că ei au transmis informație incorectă, deoarece observatorii sunt obligați să raporteze grosimea stratului existentă la riglele din platforma meteo. Zăpada deseori dispare mai repede acolo, în timp ce împrejurimile rămân încă acoperite.

La centrul meteorologic din Ulanbator am întrebat dacă au cumva ceva statistici referitor la cele mai coborâte temperaturi măsurate pe teren descoperit. Răspunsul a fost negativ, însă am căutat împreună în baza de date minimele înregistrate de stația Tsetseg și am găsit un anume -36 grade Celsius în 23 ianuarie 2012. Ulterior, acasă am verificat imaginea de satelit aferent iar rezultatul a fost similar: bazinul nu era complet lipsit de zăpadă nici în această zi (vezi imaginea de jos).

This image has an empty alt attribute; its file name is Tsetseg_Eosdis-1024x675.jpg
Imagine de satelit prezentând gradul de acoperire cu zăpadă al bazinului Tsetseg în 23 ianuarie 2012 cu așezarea stației meteo (punct roșu)

Ca o concluzie aș spune că dintre stațiile meteorologice oficiale din Mongolia într-adevăr Tsetsegnuur are cea mai bună șansă să atingă temperaturile cele mai joase în acest context. Acesta din cauza combinației dintre topografia bună (înalt+închis) și al umbrei de precipitații cauzat de culmea principală al Altaiului Mongol, care blochează masele de aer umede pe cealaltă parte. La fel ca și în cazul depresiunii Jargalantyn Mukhar.

Întrebarea finală: Cât de frig poate fi fără strat de zăpadă și exact unde în lume sunt cele mai mari șanse să se producă? Părerea mea este că unele locații din Mongolia, respectiv nordul Podișului Tibetan pot coborî chiar ușor sub -40 de grade în circumstanțe excelente. Cum am de gând să continui cercetările în acest domeniu puțin studiat, viitorul sigur mai are multe lucruri palpitante de oferit.

This image has an empty alt attribute; its file name is JargMukh_Last-2-1024x538.jpg

Fără răcoare la Lacul Assal (1/3)

Cea mai caldă capitală

Având temperatura medie anuală doar cu puțin sub 30 de grade Celsius, împreună cu Khartoum din Sudan, Djibouti este cea mai fierbinte capitală din lume. În timp ce „iernile” se aseamănă cu miezul sezonului cald al Europei, verile sunt cu adevărat brutale, iar umiditatea ridicată caracteristică regiunilor de coastă face ca atmosfera tropicală să fie și mai sufocantă. Zăpușeala nu se lasă nici noaptea, astfel fără aer condiționat traiul de aici e o provocare serioasă, mai ales pentru persoanele non-native. În întuneric aproape că este o experiență suprarealistă, zici că ești pierdut într-o saună imensă fără pereți.

Orașul are o populație de aprox. 600.000 de locuitori, majoritatea fiind somalezi (clanul issa) și afari, în timp ce arabii, francezii, etc reprezintă minoritatea. Fosta colonie franceză este un port strategic prosper aproape de capătul sudic a Mării Roșii (strâmtoarea Bab-el-Mandeb), astfel mai multe țări influente au baze militare aici. Mai demult cunoscut ca „Somalia franceză” , după dobândirea independenței în 1977, micul stat a căpătat același nume cu capitala lui. Necunoscut pentru majoritatea călătorilor, turismul nu e încă dezvoltat aici, deși în ultimii ani tendința este în creștere evidentă. Securitatea se ia în serios, prezența poliției fiind frecventă. Centrul orașului e destul de gălăgios cu un număr mare de taxiuri verde/ alb claxonând și chiuind după potențialii clienți. Aeroportul Internațional Ambouli aflat la periferia orașului m-a întâmpinat cu prima doză de fierbințeală africană seara târziu în 18 iunie.

Moschee în centrul vechi

Alegerea țintei

Cel mai emblematic loc asociat cu căldura în sensul meteorologic este fără îndoială deșertul Sahara, o vastă întindere golașă acoperită cu dune de nisip uriașe și teren pietros sterp. Se știe că temperaturile de aici sunt foarte ridicate, deseori depășind 50 de grade Celsius la umbră. Să ne oprim aici un pic: chiar este adevărat? Nu chiar. De fapt au fost puține ocazii când la o stație meteorologică situată în această pustietate de mărimea unui continent s-au măsurat peste 50 de grade în circumstanțe științific acceptabile, cele 51.3 înregistrați la Ouargla (Algeria) în data de 6 iulie 2018 fiind exemplul de excepție cel mai bun. Câteva valori vechi, ca faimosul 58 de grade din El Aziziya (Libia) au fost infirmate în ultima perioadă, după investigări meticuloase vizând instrumentele, respectiv condițiile de măsurare. Pe scurt: temperatura de +50 de grade în natură este un fenomen mult mai rar decât majoritatea crede.

Referitor la cercetarea mea personală, dintre cele trei categorii de bază definite (Ger, Caniculă, Amplitudine), cel din mijloc a venit ultimul. De fapt acesta nu este chiar prima ocazie. Acum câțiva ani am vizitat partea etiopiană a depresiunii Danakil cu scop similar, însă activitatea nu s-a derulat conform planului, deoarece nu am putut aduna instrumentele din fundul unui crater vulcanic stins din pricina colaboratorilor locali neserioși. Astfel e de înțeles că aveam o motivație puternică de a mă întoarce și finaliza ce am început.

Arealul deșertic scufundat de origine tectonică se împarte pe teritoriul a trei țări: Etiopia, Eritrea și Djibouti. În timp ce prima cuprinde cea mai mare parte a teritoriului, Djibouti posedă cel mai jos punct, reprezentat de malurile lacului Assal (-155 m sub nivelul mării), acesta fiind și cel mai coborât loc de pe întregul continent african, respectiv al doilea din lume. *

Relieful Djiboutiului cu lacul Assal în partea centrală (culoarea turcoaz reprezintă zonele situate sub nivelul mării)

Dacă din punct de vedere al altitudinii este al doilea după Marea Moartă, raportul dintre ei se schimbă când vorbim de concentrația de sare, lacul Assal fiind cel mai sărat lac din lume de o mărime decentă (de zece ori ca oceanul), deci susține cu ușurintă și persoanele care nu știu să înoate.

Am o pasiune veche pentru suprafețele uscate situate sub nivelul mării care deobicei au un climat foarte călduros (Valea Morții din California e exemplul clasic). De ce? Sunt două motive principale care cauzează asta: primul este regula generală că temperatura scade cu altitudinea (6.4 grade/ 1 km) iar al doilea fiindcă acestea sunt areale deșertice, foarte uscate, evaporația puternică jucând un rol decisiv în formarea lor. O consecință a acestuia este că deseori sunt asociate cu mlaștini sărate, rămășițele fostului lac care a secat. Badwater în Valea Morții (-86 m), partea sudică a Mării Moarte (circa -400 m), Aydingkol în depresiunea Turpan (-154 m) și lacul Assal toți au în comun încă două caracteristici pe lângă altitudinea negativă: sărături și veri toride.

Hartă topografică rusească 500K a regiunii golfului Tadjoura cu lacul Assal în partea stângă

Din scurta perioadă de măsurători meteorologice efectuate între 1960-1966 în localitatea Dallol aflat în partea etiopiană a Danakilului reiese că este arealul locuit cu cea mai ridicată temperatură medie anuală de pe glob: 34.6 grade Celsius. Iunie este cea mai fierbinte lună aici cu o maximă medie de peste 46 grade, asemănător cu celelalte stații meteo de „categoria grea” ca Valea Morții, zona de graniță Kuweit-Irak-Iran la nord de Golful Persic (iulie-august) sau câmpia dintre Sibi-Jacobabad în Pakistan (mai-iunie). Totuși, spre deosebire de cele menționate anterior care toate au ajuns la maxime absolute de 52-54 grade, la Dallol nu a fost semnalat nici o temperatură de peste 50 de grade, 48.9 fiind cea mai ridicată valoare înregistrată. Astfel avem de-a face cu o discrepanță neobișnuit de mică de sub 3 grade între maxima tipică și cea extremă, ciudat chiar și pentru perioada monitorizată relativ scurtă. Fierbințeala „e acasă aici”, nu vine de altundeva ca în majoritatea cazurilor (ex. căldură de origine sahariană în Europa), acesta fiind cauza de bază a constanței.

Dacă înainte am ales părțile mai interioare al Danakilului (regiunea lacului Afdera) pentru a înlătura complet efectul moderator al mării, acum știam deja că lacul Assal din Djibouti nu este „prea aproape” de coastă, fiindcă în timpul verii vântul local (khamsin) suflă dinspre uscat, secând și pârjolind totul în calea lui. Diferența dintre cele două regiuni este evidentă doar în sezonul mai răcoros când circulația generală devine estică (dinspre Oceanul Indian), zonele interioare fiind mai protejate. Malul sudic al lacului Assal se situează la doar 10 km de Ghoubbet-el-Kharab, o parte aproape complet închisă, aflată în capătul extrem al Golfului Aden. De fapt apele sale își au originea aici, ajungând în bazinul scufundat prin fisurile scoarței.

Câmpia de sare situată la vest de lacul Assal cu punctul roșu marcând locația loggerului în chei

Arealul general fiind definit, să ne ocupăm acum de elementele de scară mică. Practic vreau să amplasez echipamentul de măsurare la o oarecare distanță față de lac (respectiv sărăturile înconjurătoare) ca să am dedesubt un sol care se încinge mai puternic (nisip sau pietriș). De lângă acesta încerc să identific niște avantaje topografice, fără să pierd prea multă altitudine. După ce am scanat atent împrejurimile pe GoogleEarth am găsit locația potrivită într-o strâmtură la doar câteva sute de metri de marginea sărăturii. Numele albiei secate („wadi” sau „oued” în lumea arabă) este Kadda Galeita. Referitor la altitudine, datele satelitare nu sunt precise aici din pricina mărimilor reduse, astfel în parte am conclus „după ochi” că acest loc va fi excelent pentru scopul meu. Pe lângă efectul general de canyon (pereții reflectă înapoi o parte din radiația solară), curbura concavă a cheilor este poziționată exact spre nord-west, de unde va bate pantele soarele puternic de după-masă. Deși ne aflăm în emisfera nordică, deoarece e vorba de zona intertropicală, în această perioadă soarele trece ușor spre nord deasupra țărâmului și în 21 iunie abaterea este exact cea mai mare.

În Djibouti măsurătorile meteorologice sunt deficiente. Se pare că în afara aeroportului din vecinătatea capitalei nu există deloc altă stație meteo, astfel orice altceva tangent se bazează pe aproximări ipotetice (atât prognozele regionale cât și diagramele climatice). Recordul absolut din capitală este 46 de grade Celsius (iunie și iulie), deasemenea cu doar câteva grade peste maximele medii a lunilor de vară, o caracteristică a latitudinilor joase.

În prezent la lacul Assal exploatarea sării se petrece la scară industrială, concomitent în ultimii ani se poate ajunge aici și pe drum asfaltat. Totuși, neexistând transport public de la drumul principal dinspre Tadjoura, turiștii având opțiuni limitate de a vizita depresiunea (în general doar în cadrul turelor organizate scumpe cu jeepuri și taxiuri), zona a rămas destul de izolată și aztăzi.

*Marea Galileei (-212 m), deseori menționată ca al doilea cel mai adânc bazin din lume este de fapt o parte a depresiunii mai mari a Mării Moarte. Cele două lacuri sunt legați de râul Iordan, deci nu se poate considera un bazin endoreic separat. Titlul de al doilea cel mai coborât lac însă rămâne necontestat.

Rezumatul activității de cercetare

Am aterizat în Djibouti în 18 iunie seara târziu și după două zile de odihnă, respectiv aclimatizare în zăpușeala capitalei, în 21 iunie dimineața devreme am pornit cu șoferul particular spre lacul Assal, care se află la circa 110 km vest de oraș.

După ce am părăsit drumul etiopian cu traficul aglomerat (multe tiruri), am continuat pe direcția Tadjoura, apoi am cotit spre stânga și am ajung la capătul drumului asfaltat pe malul sudic al lacului nu cu mult după 8 AM. De aici am început drumeția pe câmpul sărat spre targetul situat în interiorul cheilor.

Pâclă pe sărăturile lacului Assal

Vremea era deja foarte caldă și a devenit apăsătoare până am sosit la locația aleasă în wadi după ora 10 înainte de amiază. Erau doar câțiva norișori, însă pâcla caracteristică de vară cauzat de vântul fierbinte și uscat khamsin era prezent. Totuși, până acum am simțit doar adieri slabe.

Loggerul protejat de folia de aluminiu cu bule de aer (am poziționat instrumentul cu ecranul spre sud), respectiv adăpostul Barani sub care am adăpostit senzorul, l-am montat curând pe un trepied a căror picioare au fost stabilizate cu ajutorul pietrelor din apropiere.

Stația meteo în chei

Coordinatele exacte sunt: 11.686346 N, 42.341225 E, altitudinea în jur de -130 m. Înălțimea senzorului deasupra solului este 160-170 cm. La 10:43 AM ministația meteo și-a început activitatea. Prima citire: 42.4 grade Celsius.

Am așteptat adăpostit la umbră în apropierea instalației până după-masa târziu, între timp verificând înregistratorul de mai multe ori și măsurând solul în jurul amiezii. Cu ceva noroc am reușit să prind în direct cea mai ridicată temperatură: 47.4 grade Celsius pe la 4 PM și am văzut 73.9 grade la suprafața nisipului pe la 1 PM. Cerul era parțial acoperit în perioada cea mai fierbinte, însă norii de nord-vest niciodată nu au reușit să mascheze soarele.

Cea mai ridicată temperatură a întregii perioade de cercetare

După o furtună de nisip care mi-a lovit tabăra seara devreme, am petrecut noaptea afară pe câmpul sărat, deplasându-mă înapoi la drumul asfaltat până dimineața unde șoferul m-a luat cu mașina. Seara și noaptea a fost extrem de cald, acest fenomen l-am perceput și mai deosebit ca fierbințeala din timpul zilei.

Nu am putut dormi (nici măcar odihni) deloc până spre zori de zi, deoarece temperatura nu a coborât niciodată sub cea a corpului uman, iar vântul fierbinte doar amplifica senzația. Între timp stratul de nori s-a extins. Temperatura minimă a acestei nopți a fost de 39.4 C!

Adăpostul meu din timpul zilei, o surplombă al peretelui

Nopțile următoare le-am petrecut în oraș, făcând două ture separate în regiunea Ghoubbet-el-Kharab folosind mijloace de transport în comun: una în arealul vulcanic cu câmpurile de lavă recente în partea de vest al golfului iar cealaltă pe platoul mai înalt din sud-est. Din cauza proximității oceanului aerul din capitală e mult mai umed, având astfel un heat-index mai ridicat la aceași temperatură. Aici ești transpirat constant, în timp ce la lacul Assal khamsinul te mumifică de viu.

M-am întors să adun echipamentul în 26 iulie după-masa târziu (pâclă iarăși) și am găsit trepiedul în picioare pe fundul wadiului cu loggerul atașat funcțional și totul neatins. Cercetarea a fost un succes, toate datele s-au înregistrat corect. Maxima de 47.4 grade a primei zile nu s-a depășit ulterior dar s-a apropiat bine în 23 iunie cu 47.2 grade. Cea mai joasă maximă zilnică a fost de 44.3 grade în 22 iunie, în timp ce minima întregii perioade de măsurători a fost 33.3 grade Celsius în 25 dimineața.

Cămile păscând în peisajul dezolant

În timpul petrecut în împrejurimile lacului Assal nu m-am întâlnit cu animale sălbatice în afară de patru cămile și ceva păsărele care scoteau sunete ascuțite în chei. Vegetația lipsește complet pe sărături și este deasemenea foarte săracă pe porțiunile nisipoase și pietroase. Fără arbori acacia, doar niște smocuri de iarbă izolate. La capătul drumului asfaltat sunt prezenți câțiva tineri afari care vând sare și alte minerale ca suveniruri, respectiv este ceva activitate la o exploatare chinezească. Aflându-ne în afara sezonului, nici un turist nu era prin zonă din cauza fierbințelii.

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente

-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/

Măsurarea temperaturii solului cu aparatul digital de precizie

Va urma…

Fără răcoare la Lacul Assal (3/3)

Interpretarea graficului înregistratorului de temperatură (programul LogTag Analyzer 3)

Curba de temperatură a perioadei de cercetare de 6 zile/ 5 nopți (zoom pentru detalii)

Prima zi (21 iunie)

A fost singura noapte când am petrecut timp semnificativ lângă echipamentul de măsurare în ued. Era pâclă în timp ce străbăteam sărăturile lacului Assal, vântul slab. Loggerul a început să înregistreze la 10:43 AM și prima citire se poate considera validă deoarece am așteptat suficient cu senzorul plasat sub adăpostul elicoidal pentru a se acomoda cu temperatura mediului înainte să apăs butonul de start. Cum am setat logarea la 2 minute (intervale scurte) curba temperaturii prezintă aspectul tipic de „fierăstrău” cu multe suișuri și coborâșuri mici în interiorul „valurilor” generale mari. Temperatura a urcat mai abrupt până la 14:17 după-masa când a atins 47 de grade, apoi a crescut mai încet până la 15:59 când a înregistrat maxima zilei de 47.4 grade Celsius (evoluție normală). În acest timp cerul a fost curat sau parțial acoperit, însă norii de nord-vest niciodată nu au reușit să mascheze soarele.

Am părăsit zona după 17:18 când temperatura deja era în scădere și soarele a fost ajuns de nori cu puțin înainte să dispară în spatele pereților văii. După ce am petrecut ceva timp în afara cheilor unde m-a luat prin surprindere o furtună de nisip după ora 18, mai târziu m-am întors la trepied să văd dacă a rezistat în vântul puternic (din fericire da). Acest eveniment coincide cu o scădere mai abruptă de 2.3 grade între 18:09 și 18:25 (de la 46.3 la 44.0 C), urmând o perioadă mai constantă, deși soarele era deja apus de aproape o oră.

Curba temperaturii din prima zi și noaptea următoare

După acesta scăderea a devenit mai naturală până la 2:57 când a atins 39.4 C, cea mai coborâtă temperatură a nopții. Înainte de ora 5 în zorii zilei s-a petrecut o încălzire ciudată de la baza deja foarte ridicată la 40.9 grade, apoi a început să scadă iar. Cea mai joasă valoare de 38.1 C s-a înregistrat cu puțin înainte de 8 dimineața, deja bine intrat în lumina zilei, însă probabil înainte ca razele soarelui să ajungă în defileu. Am petrecut această noapte în jurul lacului și am măsurat temperaturi similare cu aparatul digital ținut în mână (38-40 C între 0 – 6 AM). Între timp norii s-au îngroșat.

A doua zi (22 iunie)

Am părăsit zona în această dimineață și m-am întors doar în după-masa ultimei zile (26 iunie) pentru a aduna echipamentul. Această a doua zi este una mai aparte, deoarece deține cea mai joasă maximă (44.3 C la 15:15), cuprinsă între cele mai ridicate două minime (38.1, respectiv 37.6 C).

Curba temperaturii din a doua zi și noaptea următoare

Acesta, precum și faptul că apar niște scăderi bruște seara devreme (iar între orele 18-19) sugerează că a fost vântos, foarte probabil o altă furtună de nisip. Totuși, atât maxima cât și minima menționată au fost înregistrate în intervalul obișnuit (după-masa, respectiv dimineața devreme).

A treia zi (23 iunie)

În cursul acestei zile eram într-o tură în partea vestică al golfului Ghoubbet, deci nu prea departe de lacul Assal (25 km față de chei). Dimineața a fost mai noros iar miezul zilei, respectiv după-masa însorit și foarte cald. Am măsurat 46 de grade traversând câmpul de lavă negru cu termometrul digital ținut în mână în timp ce vântul sufla moderat.

Curba temperaturii din a treia zi și noaptea următoare

Începând de dimineața temperatura a urcat constant până la 15:03 când a atins maxima de 47.2 C, apoi, urmând o perioadă de regres ușor a atins iarăși aceași valoare ridicată la 16:25 după-masa. A doua culme a fost urmată instant de o scădere bruscă de 3 grade în doar 6 minute, apoi curba a devenit mai normală. Acesta aproximativ coincide cu timpul când eram spre sfârșitul drumeției și am observat niște nori convectivi mai dezvoltați în nord-vest. Probabil iarăși a fost doar vânt, fără precipitații. Putem deasemenea remarca în această zi o încălzire nenaturală de 3 grade între orele 21-22 (depășind iar 40 de grade), fără îndoială khamsin. Scăderea s-a instalat doar după miezul nopții, minima fiind de 35.2 C în zori de zi.

A patra zi (24 iunie)

În această zi temperatura are o evoluție normală, atingând 44.6 C la 15:03, urmând o ascendență constantă, iar după ora 16 a început scăderea, care – în afara unei încălziri modeste seara – nu a avut perturbări semnificative până la 5:05 dimineața când s-a înregistrat minima de 33.3 C. Acesta este și cea mai scăzută temperatură al întregului interval de măsurare. Aflându-mă în orașul Djibouti nu am informații concrete despre starea cerului deasupra zonei cercetate.

Curba temperaturii din a patra zi și noaptea următoare

A cincea zi (25 iunie)

În această zi eram într-o altă drumeție în arealul Ghoubbet-el-Kharab, acum în partea sud-estică, astfel un pic mai departe de zona studiată (cam 45 km). Pâcla era mai slabă ca în zilele precedente, prin urmare puteam desluși conturul coastei vecine de pe marginea platoului.

Curba temperaturii din a cincea zi și noaptea următoare

Maxima s-a atins un pic mai devreme ca deobicei: 44.5 C la 14:29, urmat de un mic regres (aproape constanță), scăderea propriu zisă începând doar după ora 17 cu niște fluctuații mai bruște în prima jumătate de oră. S-a produs o încălzire de 2 grade seara și acum, apoi a urmat o perioadă descendentă mai puțin constantă până în zori de zi, când s-a înregistrat minima de 35.8 C.

A șasea zi (26 iunie)

Azi după-masa târziu m-am întors la lacul Assal pentru a aduna echipamentul. Era pâclă iarăși cu nori puțini pe cer (se vedea vag). Timing-ul era bun, deoarece am ajuns în chei doar după ora 18 când temperatura deja scădea, astfel având înregistrat și maxima acestei zile.

Curba temperaturii din a șasea (ultima) zi

Apogeul de 46.1 grade a fost atins la 15:59, exact în același minut cu cele 47.4 C ale primei zile. Putem observa pe grafic o creștere abruptă de 1.6 grade dimineața devreme, respectiv o scădere nenaturală de peste 2 grade după ora 13 la amiază. Restul este o creștere mai mult sau mai puțin constantă până la ora 16, urmat de scădere. Ultima înregistrare a fost 43.6 C la 18:07 când am oprit aparatul.

Temperatura medie a perioadei de măsurare de 6 zile și 5 nopți în oued a fost 40.0 grade Celsius, o valoare deosebit de ridicată fără îndoială. Maximă medie a fost 45.7 iar minima medie 36.0 grade. În timp ce maxima e asemănătoare cu cele măsurate la stațiile meteo situate în cele mai fierbinți locații (Furnace Creek, Ahvaz, Basrah, Jahra, In Salah, Reggane, Sibi, Jacobabad), minima e mai ridicată ca oriunde pe glob, nicăieri fiind consemnate valori de peste 35 C în orice lună.

Concluzii generale

  • Lacul Assal este una dintre cele mai toride regiuni a planetei, având climat similar cu Danakilul etiopian, unde media anuală cea mai ridicată (34.6 C) a fost observată la Dallol între 1960-1966
  • Maximele se produc de obicei după-masa în jurul orelor 15-16 după o creștere mai mult sau mai puțin constantă
  • După-masa târzie, respectiv seara este caracterizată de instabilitate și fluctuații mai mari, intensitatea vântului fiind cea mai mare în această perioadă
  • Încălziri de 2-3 grade se pot întâmpla în orice parte al intervalului întunecat, depășind 40 de grade chiar și în zori de zi
  • Amplitudinea zilnică este mică, în special pentru un deșert tropical. Acesta e cauzat în mare parte de vântul uscat și fierbinte khamsin care amestecă straturile. În timpul nopții norii pot menține dedesubt aerul încins, intensificând acest fenomen
  • Sunt mai mulți nori dimineața și noaptea decât la amiază
Imagini satelitare din 21 iunie (stânga) cu efect de khamsin, respectiv 11 iunie (dreapta) cu cer curat

Comparație cu stația meteorologică de la Aeroportul Internațional Ambouli

Conform informațiilor de pe site-ul Wunderground, dar menționat și de șoferul meu Houmed, temperatura în orașul Djibouti a atins 45 de grade Celsius în 21 iunie (orele 14-15), când maxima de 47.4 C a fost înregistrată în ouedul din depresiunea lacului Assal. Acesta este cu doar un grad sub maxima absolută a capitalei și cu siguranță a fost cauzat de khamsin. Deoarece valorile accesibile de la Ambouli sunt rotunjite, trebuie să lucrez cu acestea: în 21 iunie diferența este de 2.4 grade în favoarea lacului Assal.

Curba temperaturii la stația meteo Djibouti în 21 iunie (Wunderground/ History)

Deasemenea 22 iunie a fost o zi foarte fierbinte în capitală când s-a ajuns la 44 C în aceași perioadă de după-masă devreme. Cum am petrecut această zi în oraș, pot să confirm și din experiența personală că într-adevăr, zăpușeala era extremă. Mai mult de atât, azi cele două culmi sunt foarte similare, loggerul meu măsurând cea mai coborâtă maximă în chei: 44.3 C

În 23 iunie diferența e mai mare, orașul înregistrând 42 grade, în timp ce lacul Assal 47.2 C: 5.2 grade. Dintre toate, 24 iunie a fost cea mai „moale” zi în capitală cu numai 37 de grade (dar probabil cu umezeală ridicată). Concomitent stația mea a ajuns la 44.6 C: 7.6 grade diferență, cea mai mare. În 25 gradele sunt mai apropiate, Djibouti atingând 41, în timp ce lacul Assal 44.5 C: 3.5 grade. În ultima zi (26 iunie) discrepanța devine iarăși mare: 39 vs 46.1 C: 7.1 grade.

Diferența medie dintre maximele celor șase zile este de 4.3 grade în favoarea lacului Assal. Datorită amplasamentului pe coastă aerul din Djibouti e mai umed cu un heat index ridicat chiar și cu numai 35-36 grade Celsius, în timp ce depresiunea lacului e mult mai afectată de khamsinul uscat.

Comparație cu Dallol (Danakilul etiopian)

Cum stația meteo de la Dallol a funcționat doar între 1960-1966 și datele sunt oarecum suspecte, această comparație va fi mai puțin concludentă.

Statisticile climatice din Dallol (Wikipedia)

Dacă luăm în considerare doar luna iunie, maxima medie din Dallol e cu un grad mai ridicată ca media celor șase zile monitorizate de mine în apropierea lacului Assal: 45.7 grade. Trebuie să menționez că am îndoieli serioase referitor la valoarea din Dallol, care comparat cu maxima absolută din iunie pare nenatural de ridicată, fiind numai 1-1.5 grade diferență între ele. Acesta este mult prea puțin, chiar și pentru 6-7 ani de măsurători. Cum am văzut destule tabele climatice dubioase în viața mea cu discrepanțe semnificative și între aceleași locații, opinia mea generală este că multe dintre ele se bazează pe algoritmi și nu provin de la stații meteo.

Întrebarea finală: Ar putea depresiunea lacului Assal bate recordul mondial în privința celei mai ridicate temperaturi a aerului? Nu putem exclude acest lucru, părerea mea însă este că limita superioară ar fi undeva între 50-52 grade Celsius aici. Cred că sunt șanse mai mari de a depăși minima de noapte cea mai ridicată, recordul actual fiind deținut de localitatea Khasab (Oman) cu 44.2 grade.

Consider această cercetare una de succes, de fapt este prima finalizată fără greșeală, toate zilele și nopțile fiind monitorizate corect.

Burgastyn Els, cel mai înalt deșert al Mongoliei (3/3)

Evaluarea datelor măsurate

 

Prima noapte pe teren (12-13 ianuarie)

Trepiedul cu termometrul de minimă atașat a fost amplasat în fundul bazinului în jurul orei 5 după masă. Cerul a fost senin, fără vânt, cu Soarele încă pe cer la vremea respectivă. Coloana de alcool al termometrului arăta -28 de grade Celsius. Curând instalația a ajuns umbrită iar până la 17:40 (când am părăsit depresiunea) temperatura aerului a scăzut la -33.5 de grade. În apropierea suprafeței zăpezii am măsurat -36 grade.

Prima parte a nopții a fost complet senin și calm în tabăra mea. După ora 3 (era aproape Lună Plină) am observat niște nori cirrus, apoi cirrostratus invadând cerul. În zori am măsurat -17 grade la nivelul capului și -23 la nivelul solului în apropierea cortului. În bazin erau -35 de grade dimineața (-37 la sol), în timp ce minima nopții a scăzut până la -41.9 de grade. Acesta va rămâne cea mai coborâtă valoare din întreaga perioadă de cercetare. În aceași noapte Tsetsen Uul (cea mai reprezentativă stație meteo din areal) a înregistrat o minimă de -38.4 de grade.

 

Cea mai coborâtă temperatură a acestei cercetări: -41.9 grade Celsius

Intervalul 13-17 ianuarie

Am părăsit zona studiată în dimineața zilei de 13 ianuarie. Cum nu am logger ca să înregistrez curba temperaturii, singura valoare certă ce o să am după întoarcerea mea va fi minima pentru întreaga perioadă de lipsă. Am vizitat depresiunea pentru a doua oară în 17 ianuarie după masa, când am găsit indicele instrumentului oprit la -38.5 de grade Celsius. Nu pot să fiu sigur care noapte a produs această valoare, nu pot exclude nici faza mai târzie a aceleași dimineți când am plecat. Totuși, cel mai probabil s-a întâmplat în noaptea dintre 14-15 ianuarie, când Tsetsen Uul a înregistrat -37.2 de grade.

A doua noapte pe teren (17-18 ianuarie)

După masa starea cerului varia între complet însorit și parțial acoperit (cirrus-cirrostratus cu ceva altocumulus lenticularis) și mai cald ca în ziua de 12, cu temperatura de -21 de grade. Seara a început bine (senin și calm), însă mai târziu a devenit vântoasă. Fără nori până dimineața, însă vântul intensificat a distrus complet inversiunea de temperatură al bazinului. Astfel, temperatura a urcat de la minima de -40.9 de grade până la peste -20 înainte de răsărit. Același tipar se poate observa și în statistica lui Tsetsen Uul, care a înregistrat un -36 undeva în prima parte a nopții, încălzindu-se ulterior până la -19 de grade până dimineața.

Intervalul 18-22 ianuarie

Am părăsit zona cercetată în dimineața zilei de 18 ianuarie și m-am întors aici în după masa lui 22 ianuarie, când am găsit indicele termometrului la -39.6 de grade Celsius. Acesta aproape sigur s-a întâmplat în dimineața zilei de 19 ianuarie, când Tsetsen Uul a înregistrat -35.6 de grade.

A treia (ultima) noapte pe teren (22-23 ianuarie)

Întreaga zi a fost în general frumoasă, deasemenea mult mai cald, cu temperatura după amiezii de -16 grade. Doar brize slabe intermitente, însă cirrus și cirrostratus subțiri acopereau cerul parțial mai constant. Această situație a continuat și în cursul nopții, când cerul a fost înstelat, dar ușor palid. Fără vânt până dimineața. Am măsurat -17 grade lângă cort în zori, o valoare suprinzător de ridicată, dat fiind faptul, că în același loc era cu 2 grade mai frig seara devreme (!) În depresiune indicele termometrului de minimă era oprit la -36.8 de grade, iar temperatura pe moment era deasemenea apropiată de această valoare (în jur de -36 de grade). Acesta a fost o noapte bună, (foarte probabil ar fi prezentat curba de temperatură caracteristică) dar din cauza temperaturii de start ridicată nu a putut să coboare la valori extreme, în ciuda amplitudinii de 20 de grade.

Însă cea mai impresionantă întâmplare a fost când am coborât într-o mică depresiune situată între dune, chiar în apropierea cortului meu. Cu siguranță nu mai adâncă de 10 metri, iar suprafața bazinului hidrografic era de talia unui teren de fotbal. La marea mea surpriză în fundul acestei banale concavități temperatura la nivelul capului a fost de -37 de grade Celsius dimineața la ora 8 (deja -35 în prima parte a nopții), deci cu 20 de grade mai puțin ca pe coama aflată la doi pași și chiar puțin mai rece ca în bazinul principal cu suprafața de colectare de sute de ori mai mare! În același timp temperatura din vecinătatea solului era -39 de grade.

 

Concluzii generale

Comparat cu Tsetsen Uul stația Burgastyn Els a înregistrat minime mai coborâte în toate cele cinci intervale descrise mai sus. Cea mai mică diferență a fost 1.1 de grade, cea mai mare 4.9 de grade , iar media 3.0 de grade Celsius. În trei din cinci cazuri diferența a fost mai mare de 3 grade. După statistica de pe Ogimet Tsetsen Uul avea doar 8 cm de zăpadă la vremea respectivă, în timp ce bazinul studiat avea în jur de 20 cm. Părerea mea e, că asta „îmi” dădea un avantaj de 1-2 de grade, dar nu și peste 3 grade.

Se poate observa, că cele trei diferențe mai mari coincid cu cele trei nopți mai reci al depresiunii mele, pe când cele două cu discrepanțe mai puțin impresionante reprezintă cazurile, când gerul era mai puțin puternic în bazinul de altitudine.

 

Temperaturile minime din 13 ianuarie în Asia Centrală (sursa: Ogimet). Nici o stație meteo prezentă pe hartă nu a atins valoare mai coborâtă ca cea măsurată de mine în aceași noapte. Notă: nu toate stațiile mongole apar pe această hartă. Am auzit din sursă de încredere, că satul Otgon ar fi înregistrat -43 de grade, cea mai coborâtă temperatură din țară

Cea mai radicală concluzie rezultă din comparația dintre depresiunea mică din apropierea taberei mele și al bazinului principal, mult mai mare studiat. Adevărat că vorbim doar de o singură noapte, însă deoarece cele două locații sunt foarte apropiate, grosimea și consistența stratului de zăpadă era asemănătoare iar condițiile generale caracteristice, sunt puternic înclinat să cred, că, cam același lucru s-ar întâmpla în cursul oricărei nopți cu potențial decent de inversiune. Pe lângă asta mai cred, că majoritatea concavităților cu formă și mărime asemănătoare (foarte comun în acest deșert) se vor răci în același mod ca cel observat de mine.

Acest caz este foarte interesant în special, fiindcă locația este chiar în șa, nu într-o masă de aer răcit deja anterior, cum ar fi undeva în interiorul sectorului endoreic al bazinului mare. Foarte probabil tot acest impresionant „picaj de temperatură” rezultă din potențialul topografic de scară mică. Pe lângă acestea, concavitatea nici nu are un sky view factor excelent, o parte însemnată a pantelor depășind 20 de grade înclinație.

 

Temperatura suprafaței zăpezii în depresiunea mică

Am trei concluzii principale referitor la cele menționate mai sus:

-Prima e că (referitor la suprafața de colectare) mărimea nu prea contează deloc

-Al doilea e că o adâncime de 8-10 de metri este sufiecient pentru a se apropia de potențialul maxim de inversiune. Scăderea de temperatură se va produce mai abrupt ca în bazinele mai adânci.

-Al treilea e că, în ciuda sky view factor-ului mai modest, pantele relativ abrupte sunt potrivite (poate chiar necesare?) pentru formarea rapidă și eficientă al „lacurilor de ger”.

 

Per total acest sezon a fost unul mai modest, fără a singură noapte într-adevăr bună în timpul perioadei de cercetare, însă învățătura primită în ultima m-a compensat pentru lipsa de minusuri. O întoarcere în zonă (să sperăm cu toate aparatele necesare de această dată) este probabilă.

 

Burgastyn Els, cel mai înalt deșert al Mongoliei (1/3)

Alegerea țintei

Iar Mongolia. Per total este țara cu cel mai bun potențial pentru planurile mele. Posesorul centrului anticiclonului siberian, oferă cele mai mari șanse pentru formarea inversiunilor de temperatură puternice în timpul iernii. Teritoriul este imens, locațiile izolate și sălbatice, relativ neatinse de lumea modernă. Avantajul cadrului natural este susținut de o situație socio-politică potrivită, astfel vizitatorii pot experimenta aici libertate adevărată.

 

Deșertul de altitudine cu lacul Ulaagchiin Khar, drumul urmat din Erdenekhairkhan (curbă roșie) și locația zonei de cercetare (punct roșu)

Cu doi ani în urmă, în timpul cercetării dunelor de nisip situate la nord de Erdenekhairkhan am avut marele noroc cu un val de frig puternic, când pe fundul unei depresiuni închise de 60 de metri adâncime loggerul meu a înregistrat -53 de grade Celsius, cea mai coborâtă temperatură văzută vreodată de aparatele mele.

Planul acestui sezon este amplasarea echipamentului meteorologic într-o altă depresiune cu sol nisipos, ceva mai departe spre nord-est, unde dunele întâlnesc panta unui munte. Cel mai estic, respectiv cel mai înalt sector al deșertului de altitudine se numește Burgastyn Els (adică „nisipul cu tufiș”). Deoarece în această pustietate nu prea sunt tufișuri, numele lui provine cel mai probabil de la muntele vecin acoperit parțial cu aceast tip de vegetație, deasemenea asociat cu adjectivul „tufiș”. Bazinul ales are aproximativ jumătate din adâncimea celui precedent, însă cu un bazin hidrografic mai mare. Cu fundul situat la circa 2200 de metri altitudine este cel mai înalt dintre toate depresiunile nisipoase închise cu o adâncime semnificativă (peste 20 de metri).

Nisipul practic „urcă” muntele, continuând drumul său spre est pe partea opusă a muntelui prin trecători, invadând apele izolatului lac Ulaagchiin Khar. Chiar și culmea înaltă de 2600 de metri are o cuvertură de nisip.

 

Bazinul ales cu curbele de nivel (1, 5, 10, 15, 24 m) calculate pe GoogleEarth

 

Rezumatul activității de cercetare

Cu doar câteva zile înainte de călătoria asiatică senzorul înregistratorului de temperatură al meu s-a defectat, iar timing-ul nenorocos a făcut ca reparația sau înlocuirea accesoriului să fie imposibilă. Acesta însemna că eram obligat să las acasă și adăpostul Barani și să mă bazez în expediție mai ales pe termometrul de minimă cu alcool. Nu o să fie nici curbe de temperaturi, nici maxime zilnice, doar cele mai coborâte valori. Din fericire acestea sunt cel mai importante, deci hai să fim pozitivi. Pe lângă asta o să am cu mine și termometrul digital de precizie pentru măsurători instantanee, instrumentul meu favorit la fața locului.

Am ajuns în Mongolia în dimineața de 7 ianuarie cu zborul internațional Budapesta-Ulanbator, prin Istanbul. Din capitală am folosit un zbor intern în provincia Zavkhan. În aeroport m-a așteptat un șofer particular anunțat de o firmă turistică din Ulanbator, care înainte m-a susținut în obținerea vizei la ambasadă mongolă din Budapesta și m-a ajutat în rezolvarea cazării și al transportului pentru întreaga perioadă a expediției.

Posesorul mașinii de teren Toyota a venit după mine din provincia Gobi Altai și în cursul acestei zi m-a dus în Erdenekhairkhan (circa 85 km), cea mai apropiată localitate de ținta mea. Din sătuc am urmat un drum secundar înzăpezit (aproximativ 30 km), apropiindu-ne la 13 km distanță (în linie dreaptă) de ținta finală. Din acest punct am continuat traseul singur pe jos, transportând instrumentele meteorologice și echipamentul de campare în rucsac.

 

Deșertul Burgastyn Els

Regiunea este îndepărtată, însă chiar și în perioada dificilă de iarnă există ceva activitate umană. În contrast cu deșertul Nariyn Golin Els aici nu am dat de nici o iurtă, am văzut doar doi călăreți singuratici în decursul celor șase zile când am traversat dunele. În schimb există destul de mulți cai și iaci care pasc nesupravegheați în pustiu, la mulți kilometri de cele mai apropiate locații populate.

În ciuda izolării și al climatului neprielnic în cele mai multe locuri suprafața zăpezii era plină de urme de animale. De fapt singurul areal fără prezența activității cailor și iacilor era chiar depresiunea aleasă pentru cercetare. Începând din șaua sudică nu mai erau doar câteva urme, și astea probabil al cerbilor.

 

Depresiunea din șaua sudică

Mi-am ridicat cortul în această trecătoare sudică, la aproximativ 1 km distanță de zona de cercetare și 2250 metri altitudine. Trepiedul cu termometrul de minimă atașat a fost amplasat pe fundul bazinului la 2194 metri altitudine (GPS la fața locului). În cursul celui de-al doilea drum am vizitat și șaua nordică, care este punctul de scurgere a depresiunii. După măsurătorile mele, adâncimea endoreică a bazinului este de 28-30 de metri, cu circa 5 metri mai mult față de cum arată GoogleEarth.

Coordinatele trepiedului au fost: 48.286 N, 96.005 E. Înălțimea termometrului față de sol era de aproximativ 160 cm. Instrumentul a măsurat temperatura minimă din după masa lui 12 ianuarie până în dimineața lui 23 ianuarie. Aparatul digital de precizie l-am folosit pentru măsurători instantanee a temperaturii aerului (ținând la înălțimea capului în timpul mersului) și în vecinătatea solului (lăsând instrumentul pe zăpadă).

 

Trepiedul cu termometrul de minimă atașat

În medie grosimea stratului de zăpadă era destul de mare (pentru Mongolia), ajungând la 20-25 cm în fundul depresiunii. Vremea în general a fost bună, mai mult senin sau cu cer parțial acoperit de nori cirrus și cirrostratus, însă destul de vântoasă în unele zile, prezentând și câteva ninsori scurte și slabe. Referitor la temperaturi, acesta a fost un sezon mai modest, intervalele senine și calme acoperind doar anumite părți a nopților.

Perioada de cercetare a însumat unsprezece nopți consecutive. Din acestea trei am petrecut la cort, restul în Erdenekhairkhan în iurtă.

 

Instrumentele folosite pe teren

-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade
-Un termometru meteorologic de minimă cu coloană de alcool, cu domeniul de temperatură între -50, +40 de grade Celsius
-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrument

 

Temperatură la suprafața zăpezii

 

Va urma…

 

Ger lichid: bălțile suprarăcite de la Sangiyn Dalai (3/3)

Concluzii referitoare la lacurile hipersaline

După ce m-am întors acasă am corelat noile descoperiri cu observațiile mele precedente din deșertul sărat. Am avut anumite presupuneri chiar și înainte, însă doar acum am realizat imaginea de ansamblu. Să analizăm puzzle-ul în părți:

Cazul 1:

Când am vizitat sărăturile pentru prima data în ianuarie 2011 am găsit o baltă de mărime decentă, pe care l-am identificat/ selectat dinainte, folosind o imagine de satelit detaliată. Imaginea a fost realizată în data de 27 mai 2010, deci avea mai puțin de un an la vremea când am făcut prima cercetare în zonă. Lacul de formă circulară avea peste 10 metri în diametru și (deoarece era doar parțial înghețat) am estimat adâncimea lui la peste 2 metri. Temperatura stratului superior era -21 de grade Celsius. M-am întors aici cu aproximativ 10 zile mai târziu, când în afara unei mici porțiuni din apropierea malului lacul era complet înghețat. Lichidul avea temperatura de -22 de grade.

 

Unul dintre cele mai mari lacuri din deșertul sărat, acum inexistent (ianuarie 2011)

Iarna următoare, în ianuarie 2012 am revizitat locația și am găsit acest lac complet înghețat, acoperit cu un strat de gheață sărată groasă. Gheața era atât de masivă, că am putut să mă plimb pe suprafața ei în siguranță și cu ajutorul unor unelte să studiez apa de dedesubt. Temperatura sub gheață era de -23 de grade Celsius. Acesta a fost o valoare așteptată, cum soluția a devenit și mai densă, coborând temperatura de îngheț și mai mult. Însă am fost un pic surprins să nu găsesc un singur loc unde adâncimea depășea 130-140 cm. Mă gândeam, că poate e cauzat de precipitarea excesivă a sării pe fund în urma îngroșării cauzate de scăderea temperaturii punctului de îngheț.

Această baltă nu a mai fost vizitată de mine în anii următori, m-am întors aici numai în această iarnă, în februarie 2019. La surprinderea mea nu am găsit nici urmă de lac. Ajuns acasă am revizuit coordinatele din GPS, corelând cu imaginea de satelit, însă nu era nici un dubiu: acest lac a dispărut.

Cazul 2:

În ianuarie 2014 eram iarăși pe sărături. De această dată întâmplător am dat de un lac nou, pe care l-am identificat a fi unul dintre bălțile mai mari vizibile pe imaginea din 27 mai 2010. Circular și acesta, cu diametrul de aproximativ 8 metri, nu era înghețat și am măsurat sub -23 de grade Celsius în stratul superior. Malurile erau abrupte, punctul cel mai jos al fundului nu se vedea din cauza adâncimii considerabile, care era probabil de peste 2 metri.

 

Acest lac există și acum, însă este mai puțin adânc (februarie 2019)

În februarie 2016 m-am întors să văd acest lac. A fost o iarnă excepțional de rece cu până la -46 de grade Celsius înregistrate la stația meteo Zavkhan la sfârșitul lunii ianuarie. Acum balta era acoperită cu un strat gros de flășcăială sărată. Interesant, temperatura lui era în jur de -18 de grade, deci mai ridicat, ca înainte, neînghețat. Poate din cauza schimbării compoziției stratului superior? Sau poate din cauza unghiului de incidență mai mare a razelor solare de la sfârșitul lui februarie? Nu sunt sigur. Am verificat adâncimea lacului folosindu-mă de bețele cortului și am conclus, că fundul este foarte neregulat. În unele părți avea 1.5 metri, în altele (numai un pic mai încolo) sub 1 metri. Însă departe de 2 metri în toate punctele.

Cazul 3:

În ianuarie 2014 eram în căutare de soluție concentrată complet înghețată (eutectică), concomitent mă uitam după bălți foarte puțin adânci. Totuși am fost surprins să nu găsesc un bazin mai adânc în împrejurimi, deoarece îmi aminteam clar, că în imaginea de satelit din 2010 era unul. Am observat niște bălți înghețate, dar nici unul dintre ele nu avea adâncimea așteptată (sub 0.5 metri toate).

 

Lacul recent descoperit se află într-o zonă unde în vechea imagine de satelit apar câteva bazine, însă acesta nu era acolo în 2010

În această iarnă, în februarie 2019 am descoperit acest lac salin nou de 2 metri adâncime (unde am efectuat scufundarea), care am crezut că este cel pe care nu l-am găsit în 2014. Însă, după ce am analizat coordinatele exacte mi-am dat seama, că nu se află chiar în locul, unde pe imagine apare un bazin mai adânc. Chiar și forma lor diferă. Iar acest bazin din imaginea de satelit nu mai există la ora actuală. Lacul nou avea temperatura stratului superior de -21, -22 de grade Celsius, cu neașteptata valoare de +2 grade la fund. Cum acest senzor cu cablul de 3 metri este unul nou, nu am informații despre temperaturile fundurilor celorlaltor bălți din anii de cercetare anteriori, însă înclin să cred, că în cazul apelor cu adâncimi mai mari stratificarea este asemănătoare.

Cazul 4:

În această iarnă, în 2019 am descoperit o baltă de circa 4 metri în diametru, parțial înghețată, cu temperatura stratului superior de -24 de grade Celsius. După ce m-am întors acasă am aflat, că la acele coordinate nu apare lac pe imaginea din 2010, nici măcar unul micuț. Având o rezoluție de 0.5 de metri ar permite identificarea a unor forme de dimensiuni și mai mici (de ex. cai, cămile). E clar: la ora respectivă lacul încă nu a existat.

 

Balta „nou-născută”

Luând în considerare faptele menționate mai sus, referitor la aspectul geomorfologic/ hidrologic, concluzia mea de bază este, că durata de viață a acestor bălți/ lacuri este mică (în general sub o decadă), ei se formează constant prin activitatea izvoarelor de sub crusta de sare (eroziune subterană/ dizolvare) și dispar prin acumularea noilor depozite de sare pe fundul bazinelor (colmatare cu evaporite).

 

Vedere aeriană a sărăturilor din 2010 mai 27: săgeata neagră arată către „balta Cazul 1”, săgeata galbenă spre „balta Cazul 2”, săgeata turcoaz spre „balta Cazul 3”, săgeata roșie (semnul +) spre „balta Cazul 4” (coordinatele acestui punct) iar triunghiul albastru este locația cortului meu în 2019                                                                  Folosește zoom pentru o vizualizare mai bună

Referitor la temperatura apelor, observația mea este că stratul superior în general atinge „starea de flășcăială” între -20, -25 de grade Celsius, în majoritatea cazurilor în jurul valorilor de -21, -22 de grade. În câteva bălți de dimensiuni mici am măsurat chiar și temperaturi apropiate de -29 de grade Celsius. Cum bazinele saline sunt apropiate (între unele sunt doar câțiva metri distanță), consider că raportul general între constituenții soluției trebuie să fie (aproape) la fel, iar aceste fluctuații a punctului de îngheț sunt cauzate mai ales de schimbări în concentrația absolută a lichidului.

Un alt lucru ce aș menționa este faptul, că, când stratul de suprafață atinge „starea de flășcăială”, stratele situate mai la adâncime trebuie să aibă punctul de îngheț și mai coborât, deoarece în cazul apei sărate densitatea crește constant cu scăderea temperaturii, deci dacă părțile de adâncime, neînghețate sunt mai grele ca cel rece de la suprafață, punctul lui de îngheț sigur este mai coborât. Din acesta rezultă, că stratul superior niciodată nu poate să atingă concentrația maximă a soluției.

 

Notă: După ce primesc rezultatele analizelor mostrelor din Budapesta (sper să fie curând) o să actualizez această secțiune.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ger lichid: bălțile suprarăcite de la Sangiyn Dalai (1/3)

Introducere: Scăderea punctului de îngheț

Acest capitol va fi un pic diferit față de „exilurile clasice”, deoarece fenomenul studiat de data aceasta nu va fi aerul, ci apa, iar pe lîngă asta va conține și o parte mai personală-filozofică separată. Cum însă toate se leagă de particularitățile climatice locale, consider, că merită un loc aici, ca un episod nou.

Știm, că apa îngheață la 0 grade Celsius. La nivel practic un amestec de gheață și apă întotdeauna are această temperatură, nu este influențat de altitudine (presiunea atmosferică), ca în cazul punctului de fierbere, care scade puternic în munții înalți. Acesta este valabil pentru H2O pur. Dacă însă dizolvăm în apă anumite substanțe (în special săruri) punctul de îngheț va începe să scadă.

În cazul sării geme (NaCl) la concentrație maximă (23.3%) acesta va coborî până la -21.1 grade Celsius. Există alte săruri (MgCl, CaCl), care pot să coboară temperatura de îngheț și mai mult. Să părăsim acum laboratorul și să vedem ce găsim în natură.

 

Relația dintre temperatură și conținutul de sare în cazul soluției de NaCl

Apa oceanelor conține în jur de 3.5% de sare și îngheață la -2 grade Celsius. Apele arctice și antarctice au această temperatură sub gheață. Există undeva pe glob condiții atât de extreme, care pot răci lichizi la temperaturi mult mai joase ca precedentele?

 

Alegerea țintei

După cum se poate conclude, sunt două condiții, care sunt cruciale aici: 1. apă salină concentrată, 2. ger puternic. Conlucrarea celor două este indispensabilă.

Referitor la natură/ climat prima premisă se leagă de ariditate, unde din cauza precipitațiilor scăzute și a evaporației puternice conținutul de sare a apelor stătătoare din fundul bazinelor endoreice se va ridica, iar a doua de gerul sezonal prelungit, unde acești lichizi concentrați sunt expuși la temperaturi foarte scăzute pentru perioade lungi. O combinație între Marea Moartă și Siberia? Cam așa ceva.

După a analiză amănunțită am conclus, că în afara Văilor seci din Antarctica (unde acest mediu s-a studiat deja: https://en.wikipedia.org/wiki/Don_Juan_Pond ) nord-vestul Mongoliei oferă condițiile cele mai favorabile pentru producerea acestui fenomen.

 

 

Aici există areale, care primesc precipitații la fel de scăzute ca Valea Morții din California și în același timp au temperaturile de iarnă asemănătoare cu Siberia Centrală. Județul Zavkhan din provincia Uvs e un exemplu excelent pentru această combinație de extreme, având precipitațiile anuale între 50-60 de mm iar temperatura medie a lunii ianuarie sub -28 de grade Celsius.

Pe lângă acesta iarna este sezonul uscat aici, astfel ninsorile sunt rare și slabe (cu media lunilor ianuarie și februarie sub 1 mm) iar grosimea stratului de zăpadă în toiul iernii de doar 0-5 cm. Localnicii își amintesc de 4-5 cm ca „zăpadă mare”.

 

 

Din cauza climatului arid, Bazinul Marilor Lacuri din vestul țării adăpostește multe lacuri/ mlaștini sărate, care din cauza conținutului de minerale foarte ridicat se pot răci la temperaturi mult mai joase ca apa mării înainte de îngheț.

Am ales sărăturile de lângă lacul Sangiyn Dalai din sudul provinciei Uvs (situat la circa 1030 de metri deasupra nivelului mării) ca zona mea de studiu pentru acest nou scop, unde presupun că am șanse excelente să găsesc lichizi cu temperaturi extrem de coborâte în context natural.

 

Locația lacului salin Sangiyn Dalai pe harta Mongoliei (punct roșu)

Rezumatul scurt a activității de cercetare

Am ajuns la sărături pe data de 9 februarie și mi-am făcut tabăra pe suprafața acesteia după-masa. Cunosc zona de vreme bună (am mai fost aici de câteva ori în iernile precedente) și cu ajutorul unei imagini de satelit detaliat, respectiv a GPS-ului am identificat numeroase bălți/ lacuri de dimensiuni mici și medii (1-20 de metri în diametru), care rămân dezghețați chiar și la temperaturi a aerului de sub -30 de grade Celsius.

 

Imagine de satelit a lacului și a sărăturilor situate în vestul lui (parte maronie)

Acest sezon este unul mediu, însă acum a devenit mai rece, maxima zilei nedepășind -25 de grade și sunt șanse bune pentru o minimă de noapte de -40. Cerul este senin, aerul nemișcat. Inversiunea termică tipică iernilor mongoleze. Grosimea stratului de zăpadă în împrejurimi este de 3-4 cm, sectoarele cu crustă de sare fiind doar parțial acoperite.

 

Cortul meu în deșertul de sare

Lacul pe care speram să-l găsesc dezghețat era acoperit acum cu un strat de flășcăială sărată de câțiva cm, astfel relieful fundului nu era vizibil. Temperatura lichidului deși aproape, dar avea puțin peste -20 de grade. Nu departe am dat de un altul, mai micuț, care era doar parțial acoperit și era mai rece (sub -20 în apropierea suprafeții).

La scurt timp după ce am ridicat cortul am descoperit încă un lac, care era și el printre puținele ape neînghețate văzute de mine în ziua de azi. Însă acesta era mai impresionant ca celelalte, fiind mult mai mare (8-10 metri în lungime) și mai ales neobișnuit de adânc (în jur de 2 metri).

 

Lacul recent descoperit

Stratul superior suprarăcit avea temperatura de -21, -22 de grade Celsius, dar la marea mea surpriză la fund avea peste 0 grade (+1.8 să fiu precis). Acest fund „cald” s-a răcit doar foarte puțin în cursul nopții geroase de -40 de grade, aparatul arătând +1.2 de grade dimineața.

În timp ce suprafața era acoperită cu o crustă subțire de gheață sărată, o mică porțiune din apropierea celui mai abrupt mal a rămas neînghețat. Am conclus, că acest fenomen straniu poate fi cauzat de un izvor subteran viguros.

 

Măsurarea temperaturii unei bălți hipersaline: acesta este scală Fahrenheit, în Celsius ar fi -24.5 de grade

Chiar dacă temperatura aerului nu a depășit -30 de grade, crusta solidă de dimineață s-a transformat până la amiază într-un strat subțire de flășcăială de o consistență păstoasă.  Am colectat jumătate de litru din saramură cu scopul ca după revenirea mea în țară să aflu compoziția chimică (poate și starea microbiologică) exactă a soluției.

 

Cea mai rece scufundare

Fiind „obsedat de frig” am avut un mare vis încă din vremea când întâmplător am descoperit soluțiile suprarăcite lângă un fost golf al lacului Uvs: a face cea mai rece baie posibilă. Această dorință s-a transformat mai târziu în varianta finală: „a executa cea mai rece scufundare”, o formă și mai desăvârșită a precedentului. Și vreau să fac asta fără sprijin/ supraveghere externă, singur în sălbăticie. După mulți ani de plănuiri, străduință și ghinion legat de accidentări/ condiții de vreme nefavorabile, în data de 10 februarie 2019, cu puțin după amiază vremea mea a sosit.

 

După cele -40 de grade a nopții chiar și acest lac special a înghețat

Lacul nou descoperit are mărimea și adâncimea perfectă pentru planul meu iar condițiile actuale sunt chiar la limita celui mai rece posibil, lichidul sărat fiind acoperit în mare parte cu un strat de substanță păstoasă suprarăcită. Sunt aici, pregătit atât fizic, cât și logistic și psihic. S-o facem.

Aș numi asta „Convergența”.

După ce am strămutat cortul lângă lac și am aranjat toate accesoriile, să mă ajute în această acțiune, la 13:30 eram gata. Șort de baie, mănuși/ șosete de neopren, ochelari și cască de înot. Doar protecția minimă pentru acest mediu extrem. Cea mai mare parte a corpului meu va ajunge în contact direct cu lichidul suprarăcit. Temperatura stratului superior, reprezentat de flășcăiala sărată a fost în jur de -22 de grade Celsius.

Timpul tău este FOARTE limitat aici. Neîndemănarea sau calculele greșite vor fi scump plătite. Corpul pierde căldură de 25-30 de ori mai repede în apă, ca în aer iar la aceste temperaturi geroase soluția îți poate cauza degerături în mai puțin de 30 (!) de secunde. Mult înaintea instalării hipotermiei, precede chiar și terminarea fazei de hiperventilație. Și asta e valabilă pentru orice parte de piele expusă. Degerarea este pe departe cel mai mare risc aici. Știu foarte bine de ce este în stare acest mediu, deoarece nu e prima dată când mă expun la aceste elemente.

 

Traversând lacul suprarăcit

Plonjatul a decurs conform planului. Aderență bună pe mal, nu am atins fundul sau marginea cu nici o parte a corpului, nu a intrat apa salină în ochelari și am reușit să ies din apă în mai puțin de 15 (poate chiar 10) secunde.

 

Primplan cu termometrul: -7.3 de grade în Fahrenheit înseamnă -21.8 în Celsius (senzorul în flășcăială)

Din cauza vitezei nu am văzut aproape nimic sub apă, atingând/ apucând malul opus și părăsind acest congelator natural într-o singură mișcare combinată, fluidă. Senzația de rece cel mai puternic m-a izbit după revenirea la suprafață, deoarece atunci întregul meu corp a trecut prin stratul geros de -20 de grade. Probabil cea mai mare rată de răcire experimentată vreodată de om.

 

După experiment: echipamentul folosit

După ce am ieșit din apă știam că pericolul major a trecut. Interiorul cortului mă aștepta cu puternicul lui efect de seră. Diferența de temperatură dintre exterior și interior la această oră era cu siguranță peste 20 de grade.

Bănuiesc, că mulți ar crede, că fiind afară ud la -30 de grade nu scade cu nimic riscul de degerare, însă eu pot să afirm sigur, bazându-mă pe acest și pe alte experiențe similare, că pentru câteva minute ești în afara oricărui pericol, senzația e aproape „plăcută”. Desigur acesta este mult ajutat și de valurile de adrenalină și endorfine, precedate de potopul de dopamină și urmate de eliberarea de serotonină. Un cocteil biochimic concentrat și complex. Catharsis autentic.

 

Misiune completă

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag Tred30-7R, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.
-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.

 

Înregistratorul LogTag măsurând temperatura din fundul lacului sărat

Va urma…