Alegerea țintei

Referitor la planurile mele, pe ansamblu cea mai potrivită țară e indiscutabil Mongolia, deci nu e o coincidență că am ales-o iarăși. Reprezintă combinația perfectă între contextul natural excelent, respectiv posibilitățile de călătorie decente, chiar mai mult acum, când altele care sunt pe lista mea de așteptare de mult timp, trec prin vremuri tulburi.

Puternicul Anticiclon Siberian este baza solidă al frigului sever în această parte al globului, nord-vestul Mongoliei fiind centrul propriu zis al acestui sistem baric major, aducând vreme bună cu cer senin ce favorizează răcirea nocturnă și formarea inversiunilor termice în văi și depresiuni.

De mult timp mă caracterizează o dorință dominantă în ceea ce privește climatele extreme, e vorba de situația particulară când nu este zăpadă pe sol, dar totuși e neobișnuit de frig. Chiar aș spune că e contextul meu favorit dintre toate combinațiile posibile de parametri meteorologici. E acea atmosferă „nepământeană”, amintitoare de Marte sau Lună, ceea ce îi conferă farmecul special.

Urmărind și monitorând de la distanță evoluția vremii în locațiile cu cel mai bun potențial de mulți ani, așteptam să apară coincidența optimă ai factorilor determinanți. Totuși, ca în cazul multor alte aspecte ale vieții, lucrurile într-adevăr grozave nu prea ies ușor. Chiar dacă ești gata să plătești prețul. Dar cu siguranță asta este „nivelul de intrare” în joc. Deci sunt aici țintând echilibrul fragil dintre gerul extrem și solul golaș.

Unii ar putea întreba: de ce este acest lucru așa de dificil? Ei bine, există două cauze majore:

Prima se bazează pe fizică simplă, concret faptul că stratul de zăpadă contribuie mult la răcirea aerului de deasupra, pe de o parte blocând pierderea căldurii interne al Pământului sub plapuma sa izolatoare (particule de aer printre fulgi), iar pe de altă parte culoarea sa albă reflectă razele solare în timpul zilei. Pe scurt: fără zăpadă nu poate fi așa frig.

Al doilea e în legătură cu modelele de vreme reale, care au propriile limitări în ceea ce privește raportul dintre ninsori, respectiv topirea/ sublimarea zăpezii într-o situație anume. Astfel, în perioadele deosebit de geroase, chiar și un strat subțirel de 1-2 cm va dura destul de mult pe suprafața înghețată. Toate acestea împreună restrâng serios posibilitatea de a găsi un context într-adevăr potrivit pentru acest plan.

După o analiză temeinică vizând date meteo-climatice, imagini de satelit, respectiv materiale topografice am ajuns la concluzia că locațiile care au cea mai mare șansă de a produce ger puternic în lipsa stratului de zăpadă sunt cele situate în vestul Mongoliei, respectiv nordul Podișului Tibetan. Aceste regiuni primesc precipitații infime în perioada hivernală, în timp ce se răcesc la nivel aproape arctic. Tibetul are avantajul altitudinal, Mongolia cel latitudinal.

Ce-ar fi să avem ambele deodată? Poate un compromis între o elevație relativ mare și o locație suficient de nordică ar fi alegerea optimă. Hai să vedem ce găsim.

Există un areal în partea interioară aridă al munților Altaiul Mongol unde altitudinea este mai mare de 2500, chiar 3000 de metri, în timp ce latitudinea e între 46-47 N. Un bazin închis aici ar fi excelent cu siguranță. Eram foarte bucuros când am identificat câteva structuri topografice promițătoare.

Cel mai bun mi se pare Jargalantyn Mukhar, un bazin fără scurgere situat pe un platou semi-deșertic de nuanță ruginie în partea centrală a provinciei Khovd. Adânc de 75-80 metri, fundul ei se află la 2780 m deasupra nivelului mării și pare complet secat (doar solonchiak, fără lac). Este al doilea cel mai înalt bazin endoreic cu adâncime semnificativă în întreaga Mongolie, depășit de un altul vecin mai modest (doar un sfert din adâncimea lui), dar și mai expus.

Potrivit statisticilor stațiilor meteorologice aflate în partea mongolă al Altaiului, media precipitațiilor în lunile de iarnă este în jur sau chiar mai puțin de 1 mm, Tonkhil primind nu mai mult de 0.5 mm în fiecare. Cred că în zona aleasă de mine situația este asemănătoare. Evident umbră de ploaie, respectiv efect de foehn, cealaltă parte al muntelui primind partea leului precipitațiilor.

După analiza imaginilor satelitare sezonale din ultimele două decenii care arată că în mai multe ierni stratul de zăpadă a lipsit complet aici, am devenit optimist că, cu un pic de noroc această locație ar putea să-mi ofere ceea ce caut de mult.

Rezumatul activității de cercetare

Deoarece în acest plan factorul de nesiguranță nu era deloc neglijabil, m-am pregătit cu un „Plan B” ca backup, în caz că, contextul cu sol golaș nu s-ar menține în arealul țintit. Acesta e un pic mai complicat decât pare la prima vedere, deoarece „Planul A” era rezervat exclusiv pentru condiții fără strat de zăpadă, astfel în cazul unei noi ninsori zona de studiu s-ar muta într-o locație diferită. Acesta din cauză, că situația intermediară când stratul e foarte subțire nu e potrivită pentru nici un fel de cercetare, prin urmare mai degrabă m-aș duce într-un loc care deja avea zăpadă și înainte pentru a avea șanse mai mari de a măsura temperaturi foarte scăzute.

De fapt erau ceva șanse de ninsoare slabă chiar cu o zi înainte de sosirea mea în Mongolia, așa că eram foarte bucuros când verificând noua imagine satelitară în timpul tranzitului în Istanbul am văzut că bazinul ales a rămas neacoperit.

Avionul a aterizat în Ulanbator în 12 ianuarie dimineața. Din pricina anticiclonului care se apropia cu repeziciune am fost nevoit să mă grăbesc și să ajung în zona de studiu cât mai repede posibil, astfel nu am petrecut noaptea următoare în Khovd, ci ne-am îndreptat cu șoferul particular direct spre platoul înalt din provincia Möst. Somn puțin, aclimatizare și mai puțină. Cea mai mare parte a drumului este reprezentat de asfaltul chinezesc de bună calitate, doar ultimii douăzeci și ceva de km fiind teren rural. La începutul acestuia gazda noastră ne aștepta să ne ghideze spre țintă. Forțând limitele, după ce am montat cortul în apropiere, în noaptea zilei de 14 ianuarie am reușit să ajung în fundul depresiunii Jargalantyn Mukhar.

Coordinatele exacte sunt: 46.8586 N, 92.2189 E, altitudinea 2780 m. Înălțimea senzorului deasupra solului este de aproximativ 170 cm. La 2:26 AM mini-stația meteo și-a început activitatea. Aparatul înregistrează o valoare la fiecare 5 minute. Prima citire a fost -32.5 grade Celsius, apoi, înainte de plecare am văzut -33.2 grade.

După instalare m-am întors la cort unde m-am odihnit până spre zori, întorcându-mă apoi la trepied să verific minima nopții. Cea mai coborâtă valoare înregistrată a fost -34.1 grade Celsius, în timp ce temperatura pe moment era în ușoară creștere, deși nu erau nori, nici adiere.

În pasul adiacent situat cu 80 de metri mai sus am măsurat între -26, -27 de grade, observând și ceva vânt. Se pare că inversiunea termică nu e prea puternică aici, în ciuda aerului excesiv de uscat, care împiedică formarea brumei și a chiciurei chiar și la temperaturi de sub -30 de grade.

Am petrecut această zi, precum și noaptea următoare în împrejurimi, dormind în cort și reîntorcându-mă dimineața să verific aparatura. Minima nu a fost mai coborâtă, dar s-a apropiat bine (-33.6 C), în timp ce maxima a atins -16.3 grade Celsius. Cerul a fost complet senin de-a lungul întregului interval, vântul însă a devenit mai activ spre sfârșitul nopții.

După stabilizarea trepiedului cu greutate improvizată (sac cu pietre atârnat) ca să poată face față și condițiilor mai vântoase, am părăsit arealul cercetat în 15 ianuarie în jurul amiezii și în afara unei scurte vizite în localitatea Möst, mi-am petrecut următoarele 4 zile la doar câțiva km distanță de locul studiat, dormind în iurtă cu localnicii. În acest interval cerul a fost variabil (câteodată vântos) cu ceva fulguială ici-colo în 16 ianuarie.

Am urcat câteva vârfuri stâncoase și m-am plimbat pe malul lacului hipersalin Davst Nuur, între timp observând activitatea nomadă (oi, capre, cai, iaci), respectiv sălbăticiunile (zăgani, ibecși, iepure). Lupi nu am zărit, însă localnicii spun că sunt mulți pe partea opusă a unei culmi, traversând acesta și atacând regulat animalele domestice.

Deși în timpul vizitelor mele depresiunea studiată părea goală, am văzut turme de animale, respectiv iurte la doar 2-3 km de mlaștina sărată. S-au ivit chiar și câteva motociclete. Pe ansamblu, în ciuda izolării și a condițiilor neprielnice, există ceva activitate umană în întreaga regiune, semnele pășunatului fiind deseori vizibil.

M-am întors să adun echipamentul în 19 ianuarie înainte de amiază, când am găsit trepiedul la locul lui cu aparatul atașat intact și funcțional. Cea mai coborâtă temperatură a rămas cea din 14, în timp ce maxima a urcat la -10.9 grade Celsius pe 17 ianuarie.

O cercetare de succes, fără îndoială.

Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade

-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente

-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/

Va urma…

Interpretarea graficului înregistratorului de temperatură (programul LogTag Analyzer 3)

Prima noapte (14 ianuarie)

Am instalat echipamentul de măsurare pe fundul bazinului închis în a doua parte a nopții pe condiții de cer senin și calm. Loggerul setat la intervale de 5 minute a fost pornit la ora 2:26, prima citire arătând -32.5 grade Celsius. A doua valoare este -33.2, care rămâne constantă în următoarele 20 de minute, astfel este posibil ca și temperatura de debut să fi fost de fapt aceași. Am părăsit trepiedul pe la 2:40 și m-am reîntors aici dimineața devreme. În timpul mersului pe jos de la cortul meu situat la circa 2.5 km distanță, am măsurat în pasul sudic între -26, -27 de grade Celsius cu aparatul Greisinger ținut în mână, observând și ceva vânt acolo. Noaptea a rămas complet înstelată iar pe fund domina același calm ca în timpul instalării.

Totuși, temperatura nu a fost mai coborâtă în zori decât înainte, aparatul arătând -32.5 grade la prima verificare. Minima înregistrată a fost -34.1 grade Celsius și s-a petrecut la 5:31, respectiv 5:36. O curbă de noapte destul de constantă. Există însă două aspecte mult mai interesante, una fiind inversiunea termică slabă în acest context, de doar 6, max 7 grade față de pas, iar cealaltă e lipsa completă a brumei și a chiciurei, ceea ce denotă o umiditate extrem de scăzută. Am părăsit bazinul după răsărit. Întreaga zi a rămas senin cu vânt slab chiar și pe culmile adiacente. Maxima, pe care am văzut-o după ce m-am întors a doua dimineață, a atins -16.3 grade Celsius la 14:56. Asta înseamnă o amplitudine destul de mare (17.8 grade), ceea ce era de așteptat la un bazin de altitudine.

A doua noapte (14-15 ianuarie)

A fost înstelat iarăși, vântul însă a devenit mai activ spre sfârșitul nopții. Înainte de această instabilitate am măsurat -27 de grade în cort, așteptându-mă să văd o minimă și mai rece în bazinul endoreic. Nu a fost așa, cea mai joasă temperatură produsă fiind de numai -33.6 grade Celsius (la 5:21 și 5:26), deci jumătate de grad mai puțin decât cel anterior. Deoarece aceste două nopți reprezintă condiții anticiclonice caracteristice, cred că generalizarea referitor la inversiunea termică relativ slabă al acestui loc în context fără strat de zăpadă este foarte plauzibilă.

În timp ce mă aflam acolo, înainte de răsărit am observat primii nori cirrus înaintând dinspre vest. Am părăsit depresiunea curând, iar pe la amiază și tabăra mea. Ziua a fost în general frumoasă dar câteodată mai vântoasă, cerul fiind parțial acoperit de cirrus și cirrostratus, cu ceva îngroșare după masa. Mi-am petrecut timpul la circa 10 km distanță spre sud de zona cercetată, dormind în iurtă cu localnicii. Maxima acestei zile a atins -13.1 grade Celsius la 14:06, care cuplat cu minima din zori dă a amplitudine de 20.5 grade.

A treia noapte (15-16 ianuarie)

De acum încolo nu mai vizitez locul studiat până în ultima zi când voi aduna echipamentul, însă voi rămâne în vecinătatea acestuia (nu mai mult de 15 km) în majoritatea timpului. Dimineața am măsurat -20.7 grade lângă iurtă cu instrumentul mobil. Cerul a fost mai înnorat, acoperit sau variabil, cu intensificare a vântului după masa devreme când au fost și ceva ninsori foarte slabe ici-colo, acoperind unele părți cu o cuvertură subțire de câțiva milimetri grosime. În a doua parte a zilei cerul s-a curățat.

Diagrama confirmă instabilitatea vremii, curba fiind mai puțin regulată, respectiv prezentând o amplitudine mai modestă. Minima a atins -25.6 grade Celsius la 9:25, în timp ce maxima -18.2 la 13:36, secundul fiind de fapt mai rece decât orele serii a zilei precedente. Amplitudinea de 7.4 grade e cea mai slabă din întreaga perioadă de cercetare.

A patra noapte (16-17 ianuarie)

Deși frumos în prima parte, cerul s-a acoperit iar în timpul nopții. Curba reflectă acest lucru, astfel minima de -31.5 grade Celsius s-a atins deja seara la 23:16. Dimineața am măsurat -20.8 grade lângă iurtă sub un cer noros. Pătura de nori a persistat și în cursul zilei în întreaga împrejurime, incluzând satul Ulaantolgoy unde am făcut o vizită cu mașina. În general vântul a fost moderat.

Maxima a atins -10.9 grade Celsius la 13:56, asta fiind cea mai ridicată temperatură a întregii cercetări. Amplitudinea de 20.6 grade este deasemenea cea mai mare, depășind ușor cel din 15 ianuarie. Totuși, acesta nu se poate considera o producție endogenă adevărată ca cele formate pe condiții de vreme stabilă, fiind vorba și de schimbarea maselor de aer.

A cincea noapte (17-18 ianuarie)

Aceasta a fost cea mai vântoasă, mai precis a doua parte când într-o vreme am observat că acoperișul iurtei se zdruncina. Dimineața cerul a fost senin, dar din cauza instabilității temperatura a fost chiar mai puțin coborâtă ca în precedentele două mai noroase: -19.4 grade. Minima s-a atins iar în prima parte a orelor întunecate: -27.5 grade Celsius la 23:21 când condițiile erau mai stabile, în timp ce după aceea temperatura a urcat cu 10 grade întregi în intervalul dominat de vânt.

Maxima s-a produs la 14:16 când temperatura a urcat la -12.2 grade, acesta fiind a doua cea mai ridicată temperatură a cercetării. Azi cerul a fost extrem de strălucitor, chiar mai transparent ca în 14 ianuarie, cu doar niște nori orografici izolați deasupra culmilor mai înalte din depărtare. A rămas moderat vântos toată ziua. Amplitudinea de 15.3 grade se poate considera mediocră.

A șasea noapte (18-19 ianuarie)

Pe departe cea mai rece noapte la iurtă. Cerul a rămas înstelat și nu am observat nimic mai mult de adieri slabe ale vântului. Dimineața am măsurat -26.8 grade. De această dată am observat și brumă pe suprafețele expuse, deci umiditatea era mai ridicată ca înainte. Mă așteptam iarăși să am o temperatură mai joasă în bazinul fără scurgere (cel puțin -33 să fiu concret), dar surprinzător minima nu a coborât sub -31 de grade Celsius, întărindu-mi convingerea referitor la inversiunea termică slabă a acestei combinații între altitudine mare + lipsa stratului de zăpadă.

Cea mai coborâtă temperatura s-a produs la 7:21 și 7:26 dimineața după o curbă de noapte relativ regulată cu ceva fluctuații moderate între orele 1 și 4. Părăsind iurta, la începutul drumului de întoarcere spre Khovd m-am dus să adun echipamentul de măsurare. Loggerul a fost oprit la 10:18, ultima valoare de pe ecran fiind -25.4 grade Celsius. În această perioadă era calm, cerul fiind parțial acoperit de ciri și cirrostrați.

Temperatura medie a perioadei de cercetare (6 nopți/ 5 zile) a fost -22.5 grade Celsius, cu media minimelor de -30.6, respectiv a maximelor de -14.1 grade. Amplitudinea medie este 16.3 grade.

Concluzii generale

• Bazinele de altitudine situate în partea adăpostită a culmii principale al Altaiului Mongol sunt caracterizați de ierni foarte uscate, primind cantități infime de ninsori, astfel deseori rămân fără strat de zăpadă în cea mai mare parte a sezonului rece. Radiația solară puternică, precum și vântul mai activ caracteristic zonelor înalte ajută deasemenea la menținerea uscăciunii, sublimând subțirelul strat de puf alb. Acesta combinat cu anticiclonul dominant face ca regiunea să reprezinte una dintre cele mai bune contexte pentru a produce cele mai coborâte temperaturi în lipsa stratului de zăpadă.
• Inversiunile de temperatură formate în fundul bazinelor sterpe nu sunt deosebit de puternice, pantele și culmile adiacente răcindu-se aproape la fel de tare în timpul nopții. Cauza principală în acest sens este probabil mai degrabă absența stratului de zăpadă decât altitudinea în sine, deasemenea poate și faptul că platoul întreg se află parțial scufundat în stratul de inversiune.
• Comparat cu contexte topografice asemănătoare situate la elevații mai mici maximele sunt mai ridicate, în timp ce minimele pot fi apropiate.
• Aerul este foarte uscat pe platoul înalt, uneori și noaptea, împiedicând formarea brumei și a chiciurei chiar și la temperaturi extrem de scăzute.
• Iarna vântul de obicei nu este tare.

Comparație cu minimele înregistrate la stațiile meteo locale situate deasemenea în regiuni fără strat de zăpadă

În timpul șederii mele am vizitat stațiile meteorologice din Möst, Mönkhkhairkhan și Khovd, unde m-am interesat de parametri observați în aceste zile de iarnă mai geroase. Khovd (Khovd aimag/ 1406 m) și Ömnögobi (Uvs aimag/ 1590 m) au înregistrat ambele -28.7 grade în 14 ianuarie, cel de-al doilea coborând la -31.2 în ziua precedentă, în timp ce Nogoonnuur (Bayan Ölgiy aimag/ 1480 m) a măsurat -26.2, respectiv -30.8 grade în 13 ianuarie. Möst (Khovd aimag/ 2020 m) a atins -30.1 grade în 14 ianuarie, fiind un pic mai moderat atât în 13 cât și în 15, în timp ce Mönkhkhairkhan (Khovd aimag/ 2090 m) era mai rece în 13 ianuarie (-30.3), atingând doar -28 în noaptea următoare.

Cea mai geroasă stație care nu a raportat strat de zăpadă în acest interval este Tsetsegnuur (Khovd aimag/ 1715 m), localitate situată într-un bazin intermontan închis: -34.4 grade Celsius în 14 ianuarie. Acesta este chiar ușor sub minima înregistrată de loggerul meu. Totuși, verificând imaginea de satelit pentru această zi am remarcat că bazinul Tsetseg (colțul de jos-drept al imaginii de sus) este de fapt acoperit cu un strat subțire de zăpadă în cea mai mare parte. Asta nu înseamnă că ei au transmis informație incorectă, deoarece observatorii sunt obligați să raporteze grosimea stratului existentă la riglele din platforma meteo. Zăpada deseori dispare mai repede acolo, în timp ce împrejurimile rămân încă acoperite.

La centrul meteorologic din Ulanbator am întrebat dacă au cumva ceva statistici referitor la cele mai coborâte temperaturi măsurate pe teren descoperit. Răspunsul a fost negativ, însă am căutat împreună în baza de date minimele înregistrate de stația Tsetseg și am găsit un anume -36 grade Celsius în 23 ianuarie 2012. Ulterior, acasă am verificat imaginea de satelit aferent iar rezultatul a fost similar: bazinul nu era complet lipsit de zăpadă nici în această zi (vezi imaginea de jos).

Ca o concluzie aș spune că dintre stațiile meteorologice oficiale din Mongolia într-adevăr Tsetsegnuur are cea mai bună șansă să atingă temperaturile cele mai joase în acest context. Acesta din cauza combinației dintre topografia bună (înalt+închis) și al umbrei de precipitații cauzat de culmea principală al Altaiului Mongol, care blochează masele de aer umede pe cealaltă parte. La fel ca și în cazul depresiunii Jargalantyn Mukhar.

Întrebarea finală: Cât de frig poate fi fără strat de zăpadă și exact unde în lume sunt cele mai mari șanse să se producă? Părerea mea este că unele locații din Mongolia, respectiv nordul Podișului Tibetan pot coborî chiar ușor sub -40 de grade în circumstanțe excelente. Cum am de gând să continui cercetările în acest domeniu puțin studiat, viitorul sigur mai are multe lucruri palpitante de oferit.