Interpretarea graficului înregistratorului de temperatură (folosind programul TempCentre)

 

 

Deoarece ulterior m-am convins de faptul, că adăpostul improvizat nu este potrivit de eficient pentru anihilarea radiației solare directe, în evaluare o să iau în considerare doar segmenții din grafic corespunzători intervalelor când instalația nu era în soare. Deci perioadele dintre 11 înainte de amiază și 4 după-masa o să le ignor. Datorită decalajului de 6 ore, în diagrama de mai sus asta înseamnă intervalele dintre 5 și 10 dimineața.

 

Prima noapte (17-18 ianuarie)

Seara între 7:13 și 9:23 temperatura a scăzut brusc de la -19.2 la -30.6 de grade Celsius. După acesta a urmat o scurtă încălzire până la 10:33, când a urcat la -28.0 de grade.
În această perioadă eram afară și n-am observat nori pe cer. Pe lângă acesta era calm total în fundul depresiunii și doar ocazional ceva vânt slab pe margine. Între 10:33 seara și 1:53 noaptea temperatura a coborât rapid iarăși și a atins -36.0 de grade, minima acestei nopți. De aici până la 4:43 a fost o încălzire bruscă și semnificativă, când temperatura a urcat la -18.6 de grade. Nu am observat o acoperire serioasă a cerului, nici o mișcare a aerului mai mare decât o adiere nici în această perioadă, totuși deoarece m-am uitat afară doar de câteva ori noaptea, nu pot să exclud o invazie de altocumuli. Am văzut acest tip de nori pe cer, dar întotdeauna au acoperit mult mai puțin de jumătatea boltei cerești. După 5:13 temperatura a început să scadă iarăși și a atins o minimă secundară de -33 de grade dimineața la 9:53. Am fost prezent în fundul bazinului în această perioadă de pe la 8:30 până după 9 și am găsit cerul parțial acoperit cu cirrus și altocumulus subțiri. Pe grafic se observă o încălzire scurtă de 1-2 de grade, care coincide exact cu perioada când am fost acolo și am citit loggerul, deci această mică schimbare a fost cauzată cu siguranță de intervenția mea. Cu puțin după ora 9 am părăsit depresiunea și o să mă întorc aici doar în după-masa zilei de 21 ianuarie.

A doua noapte (18-19 ianuarie)

De pe la 3:30 până la 7 seara temperatura a coborât abrupt și a atins -33.4 de grade. Acesta va rămâne cea mai scăzută temperatură din această noapte, deoarece de aici începe o încălzire lungă și semnificativă cu mai multe urcușuri și coborâșuri bruște, atingând -20.0 de grade la 6:23 dimineața. Apoi temperatura începe să scadă iar rapid până la 8:43, când atinge o minimă secundară de -32.4 de grade. Scurta încălzire ce a urmat a ridicat temperatura la -26.5 de grade la 9:33, apoi însă a coborât iar până la 10:53, când a atins -31.3 de grade. În această perioadă ajung primele raze solare în fundul bazinului, deaceea intervalul 10:43-10:53 întotdeauna este începutul unui abrupt ascendent al graficului (valabil pentru toate zilele).
Aceste două nopți au rezultat curbe de temperatură mai puțin regulate, cu mai multe secțiuni de încălziri bruște și considerabile. Deoarece nu am observat o acoperire mai deosebită a cerului (în afară de cirrostratus) în toată perioada, consider, că aceste fluctuații abrupte au fost cauzate mai degrabă de mișcări și amestecuri ale aerului, decât de înnorări temporare. Domiciliul meu în Erdenekhairkhan a fost destul de aproape (sub 20 de km în linie dreaptă) ca să pot aprecia relativ bine starea cerului chiar și în zilele când nu eram prezent în zona de cercetare.

A treia noapte (19-20 ianuarie)

După-masa temperatura a intrat într-o scădere puternică care a continuat până în seara târzie, când la 10:43 s-a atins -39.5 de grade, minima acestei nopți. De aici curba devine atipică, însă fără scimbări majore, fluctuând între -36.5 și -39.3 de grade pe întreaga perioadă de noapte.

A patra noapte (20-21 ianuarie)

După ce soarele dispare temperatura scade brusc câteva ore și va atinge -36.1 de grade seara la 7:13. De aici urmează o încălzire de o oră puternică care ridică temperatura la -31.3 de grade. Apoi curba va deveni iar descendentă și (cu câteva fluctuații mai mici) va atinge minima de -43.8 de grade la 8:53 dimineața.

A cincea noapte (21-22 ianuarie)

Pe la 3 după-masa am revenit în fundul depresiunii.
În dimineața zilei de 21 ianuarie cerul a fost parțial acoperit de cirrus și cirrostratus, iar această stare va continua să definească întreaga zi. Între după-masa și seara devreme e o scădere abruptă, când la 7:43 temperatura atinge -40.9 de grade. De aici urmează o încălzire de o oră și jumătate puternică, când temperatura urcă la -31.3 de grade la 9:13. Acesta înseamnă aproape 10 grade. La scurt timp după acesta curba devine iar descendentă și va atinge minima nopții de -46.7 de grade la 5:43. De aici evoluția devine atipică, dar cu fluctuații mai mici, rămânând în orele de dimineață între -44.7 și -45.9 de grade. Am fost prezent în fundul covatei între 8:40 și 9:45 și am citit loggerul înainte de plecare. Acesta coincide exact cu saltul brusc a temperaturii la -37.9 de grade la ora 9:43. Segmentul ascuțit a fost cauzat fără îndoială de intervenția mea. În zori de zi cerul era parțial acoperit de cirrus și cirrostratus. Noaptea nu am observat nori deloc în incinta cortului. Notă: cirrus subțiri nu se prea văd în întuneric, mai ales în lipsa lunii. Am părăsit tabăra după 11:30 și voi reveni aici două zile mai târziu.

A șasea noapte (22-23 ianuarie)

După ce fundul depresiunii ajunge în umbră începe o scădere abruptă și semnificativă a temperaturii până la 1:13, când se va atinge minima nopții: -49.5 de grade. De aici curba devine atipică, însă fără schimbări mari, fluctuând între -46.5 și -48.4 de grade în a doua parte a nopții, respectiv orele de dimineață.

A șaptea noapte (23-24 ianuarie)

De la 3:43 curba de temperatură intră într-o fază descendentă abruptă și semnificativă, care se continuă și în a doua parte a nopții, respectiv orele de dimineață. Consider, că această curbă de noapte este cel mai apropiat de curba ideală de pe toată lungimea graficului. În același timp acum s-a înregistrat și cea mai scăzută temperatură din întreaga perioadă de cercetare: -53.0 de grade la 8:33 dimineața. În afară de 21 ianuarie e singura zi, când temperatura minimă s-a instalat în zorii zilei, când acest lucru se așteaptă să se întâmple.

 

A opta (ultima) noapte (24-25 ianuarie)

Acesta a fost cea mai senină zi dintre cele opt, deaceea are curba de temperatură cea mai reprezentativă pentru condițiile ideale a unei „gropi de ger”. Nu am văzut deloc nori pe cer aztăzi, nici măcar cirrus subțiri. În timpul nopții cerul a fost înstelat iar aerul a rămas nemișcat în tabăra mea. Scăderea puternică de temperatură, care a început după-masa a continuat până în prima parte a nopții, când la 1:53 a atins minima de -50.3 de grade. De aici până dimineața schimbările vor fi nesemnificative, curba de temperatură apropiându-se de o izotermă. Deoarece cea mai ridicată valoare înregistrată între miezul nopții și ora 10 dimineața a fost -48.9 de grade, amplitudinea pe 10 ore este de doar 1.4 de grade.
În zorii zilei, când am vizitat iarăși micul bazin, am observat ceva nori cirrus pe cer. Am fost prezent în depresiune aproximativ între 8:45 și 10:05. Ultima valoare înregistrată cu siguranță a fost influențată de intervenția mea, deoarece atunci am citit loggerul, înainte să opresc aparatul, ajungând la finalul activității de cercetare. Astfel cele -42.7 de grade din capătul graficului nu trebuie luat în considerare. După aparatul înregistrator cea mai scăzută temperatură a aerului ce am experimentat personal a fost de -49.8 de grade și s-a întâmplat la 9:00, 9:13 și 9:33 în dimineața acestei ultime zile de cercetare.

 

Concluzii generale

– Formarea stratului de inversiune începe imediat după ce locația ajunge în umbră, evoluează extrem de rapid în primele 2-3 ore, apoi procesul se înlesnește considerabil.
– Atât formarea cât și distrugerea stratului de inversiune se petrece într-un interval foarte scurt.
– Inversiunea formată poate fi distrusă ușor în timpul serii sau nopții de un vânt moderat sau o acoperire parțială a cerului.
– Numai în 3 din cele 8 nopți s-a înregistrat minima după ora 2 noaptea.
– Scăderea temperaturii este cea mai pronunțată între 4 și 5 după-masa.
– Creșterea temperaturii este cea mai pronunțată între 11 și 12 la amiază.
– Lungimea curbei de răcire este mult mai mare ca lungimea curbei de încălzire, totuși începutul lui este la fel (sau mai) abruptă ca începutul curbei de încălzire.

 

Compararea rezultatelor loggerului meu cu cele mai scăzute temperaturi măsurate în aceiași perioadă în Mongolia și pe Terra

La centrul de prognoză a vremii din Ulanbator am aflat, că cea mai scăzută temperatură din această iarnă în Mongolia s-a măsurat la Tsetsen Uul în data de 24 ianuarie. Valoarea de -53.2 de grade depășește cu doar o fracțiune recordul loggerului meu de -53.0 de grade, înregistrată în aceași zi. După Erdenekhairkhan, Tsetsen Uul este cea mai apropiată localitate de zona mea de studiu și se situează la o altitudine aproape identică. Grosimea stratului de zăpadă în această perioadă a fost de 16 cm în satul înghețat, foarte aproape și acesta de cele 15 cm apreciate de mine în fundul covatei. Datorită topografiei ușor convexe, Erdenekhairkhan a înregistrat doar -35 de grade în acea zi extrem de rece. Localitatea Bayantes (stația meteo Gandan Huryee) este pe locul doi cu -51.8 de grade, măsurate trei zile mai târziu (în 24 ianuarie minima a fost -51.7 de grade), urmat de Tes din faimosul bazin geros al lacului Uvs și Tosontsengel din aimagul Zavkhan cu -50 de grade. Otgon și Zuungobi au coborât până la -48 de grade.

 

De fapt (după statistica de pe Ogimet) singura localitate din întreaga lume, care a înregistrat o temperatură mai coborâtă ca Tsetsen Uul (și depresiunea mea) a fost Toko din Iacuția (Rusia) cu -53.4 de grade, o diferență foarte mică. Stația de cercetare Summit din mijlocul calotei glaciare groenlandeze a atins -52.2 de grade iar greii faimoși a Siberiei de est, Oimiakon și Verhoiansk doar -42, respectiv -43 de grade.

 

Compararea măsurătorilor celor trei instrumente

În timpul vizitelor mele în fundul depresiunii am făcut măsurători instantanee cu aparatul digital de precizie, respectiv am verificat indicele și coloana de alcool a termometrului de minimă (ținând amândouă aproximativ la același nivel cu loggerul). Am făcut câteva poze a acestor măsurători, pe care le pot compara cu înregistrările loggerului la cele mai apropiate minute.

În dimineața datei de 18 ianuarie am găsit indicele termometrului de minimă oprit la -38.5 de grade Celsius. În același timp loggerul a înregistrat doar -36.0 de grade. Acesta va rămâne cea mai mare diferență dintre cele două instrumente până la sfârșitul activității de cercetare. Deoarece în prima noapte montarea înregistratorului de temperatură în interiorul adăpostului improvizat a permis mai mult contact între aparat și polistiren, cred, că diferența a fost intensificată de izolația loggerului. Din acest motiv am schimbat poziționarea aparatului în interiorul cutiei ziua următoare pentru a obține un contact minim între cele două. Deasemenea am ridicat un pic și partea superioară a adăpostului cu scopul de a favoriza ventilația. Consider, că această ultimă schimbare a influențat un pic temperaturile din cursul zilei, deoarece razele soarelui puteau atinge partea superioară a înregistratorului în unele părți din zi. Am adus acest sacrificiu, fiindcă prioritatea mea principală era acuratețea minimelor de noapte.

În dimineața datei de 22 ianuarie am găsit indicele termometrului cu alcohol oprit la -47.3 de grade Celsius, în timp ce loggerul a înregistrat o minimă de -46.7 de grade. Diferența e mult mai mică față de data trecută (0.6 contra 2.5 de grade), deci schimbarea în montarea aparatului se pare că a fost o intervenție folositoare. În această dimineață am o poză cu aparatul digital arătând -46.4 de grade la 8:58. Măsurătorile loggerului aflate la cele mai apropiate minute au fost de -45.5 și -45.6 de grade. O diferență de aproximativ un grad.

 

În dimineața datei de 25 ianuarie am găsit indicele termometrului de minimă oprit la -52.2 de grade Celsius, în timp ce înregistratorul a măsurat o minimă de -50.3 de grade. Acesta este iarăși o diferență mai mare și nu mai poate fi din cauza montării. Am două poze din această dimineață cu aparatul electronic de precizie arătând -50.7 și -50.5 de grade Celsius, la orele 9:00, respectiv 9:07. În același timp loggerul a măsurat -49.5 și -49.8 de grade. Iarăși aceeași diferență de circa un grad. În acest interval capătul coloanei de alcoool a termometrului de minimă era între -51.5 și -52.0 de grade. Acesta este deasemenea un grad diferență, însă în direcția opusă. Deoarece această diferență între digital și minimă s-a menținut și după terminarea cercetării (chiar și la temperatura camerei), consider, că termometrul cu alcoool și-a pierdut precizia de dinainte, când diferența dintre cele două niciodată nu era mai mare de jumătate de grad.

Luând în considerare, că aparatul digital are precizia cea mai mare (+-0.1 de grade) dintre cele trei instrumente, o să încerc să aproximez adevărata minimă absolută a perioadei de cercetare de opt zile. Deoarece termometrul electronic a măsurat întotdeauna cu aproximativ un grad mai scăzut ca înregistratorul, părerea mai este, că această valoare este în jur de -54 de grade, depășind și cea mai scăzută temperatură măsurată în această iarnă în Mongolia (Tsetsen Uul). Valoarea corectată este chiar mai coborâtă ca cea mai scăzută temperatură înregistrată pe data de 24 ianuarie 2018 în întreaga lume (Toko, Rusia: -53.4 de grade) și se apropie la aproximativ un grad și jumătate de cea mai coborâtă temperatură măsurată vreodată în Mongolia (Zuungobi, -55.6 de grade Celsius).

Fără îndoială o călătorie de succes și o cercetare cu rezultat.

 

 

Introducere: Cea mai rece capitală

Mongolia este binecunoscută ca una dintre cele mai reci țări de pe planetă, iar capitala ei, Ulanbator este fără nici un dubiu cea mai geroasă capitală. Cu temperatura medie a lunii ianuarie sub -20 de grade și ocazional coborând sub -40, acest loc nu este pentru slăbănogi. Pe lângă climatul aspru, orașul este acoperit de o pătură groasă de smog, îngreunând și mai mult respirația. Poluarea este cauzată de fenomenul meteorologic numit „inversiune termică”, când aerul rece și dens al iernii coboară în fundul văilor și depresiunilor, reținând fumul și celelalte particule solide în stratele atmosferice cele mai joase. Smogul este cel mai dens pe la sfârșitul nopții și în primele ore ale dimineții, când răcirea este cea mai intensă. Acesta cauzează numeroase probleme, ca accidente rutiere sau întârzieri și anulări de zboruri. Din pricina acestor complicații este în plan mutarea aeroportului într-o nouă locație, situată la peste 50 de km distanță de capitală. Actualul aeroport „Chinggis Khaan” (numit după fondatorul Imperiului Mongol) se află la aproximativ 15 km de centru și din cauza așezării ei într-o zonă mai plată și deschisă este și mai rece, ca Ulanbator însăși. Diferența de temperatură dintre cele două locații într-o dimineață obișnuită de iarnă este de aproximativ 5-6 de grade. La sosirea mea a fost un „modest” -25.
Dar să nu ne grăbim cu povestea.

 

 

Alegerea țintei

Sunt pasionat de deșerturi. Dar și de frig. Și care-i treaba cu cel mai rece deșert? O să încerc să-l găsesc.
Cu o medie anuală de sub -50 de grade Celsius și atingând chiar și -80 de grade în cele mai geroase zile de iarnă, interiorul Antarcticii este fără nici un dubiu cea mai rece regiune a Terrei. De fapt se poate considera un deșert, dacă clasificarea se bazează exclusiv pe cantitatea de precipitații, care aici într-adevăr este foarte scăzut. Însă dacă criteriile tale sunt mai complexe, incluzând și componentul peisagistic, atunci ești nevoit să muți căutarea în Emisfera de Nord. Iacuția din Siberia de Est este cea mai rece regiune din jumătatea boreală (pe teritoriul ei se află cele mai reci așezări umane), dar aici găsim numai zonă de taiga și tundra, nici urmă de vreun deșert. Deaceea, când e vorba de acest subiect, majoritatea surselor pomenesc de Gobi, acesta fiind cel mai mare și mai cunoscut exemplu de deșert rece . Dar nu este și cel mai rece. Gobi se situează în partea extrem sudică a Mongoliei și se continuă înspre sud în China învecinată, însă există câteva deșerturi mai mici în partea de nord-vest a țării unde temperaturile medii de iarnă sunt mult mai coborâte ca în faimosul deșert pietros.

Media lunii ianuarie în Gobiul mongol este situat în general între -12 și -20 de grade (Dalandzadgad -15, Sainshand -18 de grade) iar în partea chineză mai mult între -8 și -15 de grade (Dunhuang -8, Ejin Qi -11 de grade). Destul de coborât, într-adevăr, însă nici nu se apropie de gerul năprasnic de -32 de grade al Ulangomului din aimagul* (diviziune administrativă locală, asemănător cu județ) Uvs. Orășelul se situează în bazinul lacului Uvs, renumită ca una dintre cele mai reci zone din Asia Centrală, nu departe de mai puțin cunoscutul deșert nisipos Boorog Deliyn Els. În acest pustiu se ascunde satul Zuungobi, care este locația unde s-a măsurat cea mai scăzută temperatură din întreaga Mongolie: -55.6 de grade Celsius. Da, aia-i frig. Și este deșert.

 

Între Octombrie și Aprilie țărâmul lui Ginghis Han este sub influența Anticiclonului Siberian, o colecție uriașă de mase de aer reci și uscate, care este responsabil atât pentru cele mai ridicate presiuni atmosferice din lume, cât și pentru cele mai scăzute temperaturi din emisfera nordică. De fapt centrul acestei forme de relief baric în mijlocul iernii se află în nord-vestul Mongoliei, prin urmare aici s-a înregistrat cea mai ridicată presiune atmosferică de pe Terra. Cele mai multe surse online afirmă, că Tosontsengel din aimagul Zavkhan deține recordul mondial cu 1085.7 milibari, dar există un loc în partea de vest al aceluiași aimag, unde (după statisticile găsite pe Ogimet) s-a ajuns chiar și la valori mult mai ridicate, ca cel de 1098.7 milibari, măsurați în dimineața zilei de 9 Martie 2016. Acesta s-a întâmplat în cadrul unui val de frig neobișnuit de puternic, când un sat a experimentat cea mai rece temperatură pentru această lună din întreaga țară: -54 (!) de grade. Tsetsen Uul, localitatea „vinovată” se situează într-un bazin de altitudine în partea de vest a Munților Khangai, nu departe de limita zonei nisipoase, care se extinde până aici dinspre Depresiunea Marilor Lacuri de-a lungul râului Hungui și a (foștilor) afluenților acestuia. În unele zone dunele de nisip se situează la 2200-2400 de metri altitudine, prin urmare se poate considera cel mai înalt deșert din Mongolia. Deoarece regiunea primește un pic mai multe precipitații și are verile mai răcoroase ca zonele vestice situate la nivele mai joase, pe alocuri se pot observa rășinoase pe terenul nisipos. Acest pustiu de altitudine mi-a captat atenția și am început să mă gândesc, dacă ar putea să fie cea mai rece zonă din țară, respectiv cel mai rece deșert din lume.

Din pricina inversiunii puternice cauzat de anticiclon, ca o regulă generală, în timpul iernii cele mai reci locații sunt situate la cele mai joase nivele, deaceea bazinul lacului Uvs, care este una dintre cele mai coborâte regiuni din țară (sub 800 de metri) concomitent este și una dintre cele mai geroase regiuni. Realitatea însă este mai complexă, deoarece Tosontsengel, Tsetsen Uul și Otgon sunt situate la altitudini mult mai ridicate (1700-2150 m) și totuși ajung la valori la fel de (deseori chiar mai) coborâte, ca regiunea menționată anterior. Explicația este că toate trei se află în fundul unor văi, colectând aerul rece, care se scurge de pe versanții munților din jur. De fapt poziția relativă contează cu adevărat aici, nu înălțimea în sine. Mai mult, în caz că sunt suficient de plați și închise, cele mai înalte depresiuni ar putea fi cele mai reci, fiindcă aerul rarefiat de altitudine pierde căldura mai ușor prin procesul de radiație nocturnă. Arealul lacului Uvs este așa geroasă, fiindcă este un bazin endoreic adânc, de unde aerul rece acumulat nu are scăpare în nici o direcție. Dacă aceiași topografie ar exista la o altitudine mai ridicată cu siguranță ar putea produce temperaturi și mai coborâte.

 

Important de menționat este și rolul stratului de zăpadă în aprecierea potențialului de răcire a unei locații anume, deoarece zăpada proaspătă pe de o parte izolează solul, pe de altă parte reflectă razele soarelui înapoi în spațiu. Totuși, peste 20 de cm grosime nu prea mai are influență semnificativă în privința acestui efect. În Mongolia gradul de acoperire a solului în timpul iernii este foarte variabilă. Unele locuri, ca bazinul lacului Uvs întotdeauna sunt acoperiți de nea, altele doar în unii ani. Zona nisipoasă de altitudine în general are strat de zăpadă, dar grosimea acestuia se schimbă de la an la an. În acest sezon gradul de acoperire din țară este cu mult deasupra mediei. Înseamnă, că Anticiclonul Siberian este puternic și sunt posibile valuri de frig deosebit de severe. Mongolii au un termen pentru condițiile grele de iarnă, îi spun „dzud”. Pentru ei (în special pentru ciobani) acesta are o conotație negativă univocă, deoarece este strâns legat de scăderea șeptelului. Dacă zăpada este mai mare, animalele se luptă cu găsirea mâncării iar foametea în condițiile geroase decimează turmele. Înseamnă, că norocul meu este ghinionul lor? Cam da…

 

În zonele nisipoase, între dune se află multe forme de relief negative închise, de toate mărimile, începând de la 1-2 de metri până la peste 50 de metri adâncime. Cu ajutorul Google Earth-ului am identificat câteva adâncituri uriașe pe suprafața deșertului de altitudine amintit anterior. Ulterior am obținut și un model de elevație (DEM) a arealului respectiv, care deasemenea a confirmat, că unele dintre aceste forme concave sunt de 50-60 de metri adâncime. Adâncimea endoreică este diferența de altitudine dintre fund și „punctul de pierdere” (cel mai jos punct de pe perimetru). Aspectul topografic este la fel, ca în cazul depresiunilor carstice (doline și uvale), care sunt cunoscuți pentru faptul, că pot produce temperaturi extrem de scăzute în timpul nopților senine de iarnă, fiind supranumiți și „frost hollows” (aproximativ „capcane de ger”).

 

Dintre concavitățile mai adânci observate pe platoul deșertic am ales una, ai cărei parametri (combinația dintre altitudine și adâncime) mi s-au părut cei mai potriviți pentru planul meu de cercetare. Depresiunea are o adâncime endoreică în jur de 50 de metri iar fundul ei se situează la circa 1960 de metri deasupra nivelului mării. Are o formă aproape circulară cu diametrul de aproximativ 800 de metri. După calculele mele panta medie a pâlniei este de circa 11 grade. Există un termen numit „sky view factor”, care consideră panta medie ca parametrul major pentru determinarea potențialului de răcire a unei locații topografice anume. Formele concave sunt importante pentru că colectează aerul rece ce se scurge de pe culmi și deasemenea oferă protecție contra turbulențelor, însă dacă panta este prea abruptă atunci răcirea de noapte va fi frânată de radiația reflectată de pereți. Ideal ar fi undeva pe la mijloc, nici prea domol, nici prea abrupt, aproximativ de forma unei farfurii. Apropo: 11 grade e bunicel.

 

Mica formă negativă apare și pe harta topografică sovietică, însă fără o altitudine exactă sau o denumire a depresiunii. Deșertul care cuprinde și ținta mea se numește „Nariyn Golyn Els” (adică „nisipul râului Nariyn”). Nu există nici o așezare și nici un drum în imediata vecinătate a ei. Cel mai apropiat sat este Erdenekhairkhan, situat la 19 km spre sud-vest în linie dreaptă. Un drum secundar se apropie ceva mai mult, ajungând la marginea sudică a câmpului de dune (circa 10 km în linie dreaptă). Consider, că de aici targetul este suficient de aproape ca să-l abordez pe jos cu un rucsac greu. Google Earth arată, că suprafața este nisipoasă cu o vegetație rară (tufe, arbuști), probabil asemănător cu Kalahari sau deșerturile australiene, însă aici solul nu este roșiatic ci bej.

 

Adâncitura aleasă de mine este parte a rezervației de biosferă „Ulaagchiin Khar Nuur”, un areal protejat de nisipuri de altitudine, munți și lacuri cristaline. Lacul Khar, râul Mukhart și stânca Senjit sunt principalele obiective a rezervației, însă sunt convins, că în timpul iernii nu o să fie nici o activitate turistică (poate nici alta) în zonă. Vom vedea.

 

Rezumatul scurt a activității de cercetare

Am ajuns în Mongolia cu zborul internațional Budapesta-Ulanbator (prin Moscova) în dimineața zilei de 15 ianuarie. Din capitală am continuat călătoria cu un avion domestic în aimagul Zavkhan. La aeroport m-a așteptat un șofer particular anunțat de o firmă turistică din Ulanbator, care înainte m-a susținut în obținerea vizei la consulatul mongol din Budapesta și m-a ajutat în rezolvarea cazării și a transportului pentru întreaga perioadă a expediției.
Șoferul, posesor a unei mașini de teren japonez, m-a dus la el acasă în satul Erdenekhairkhan (cam 110 de km din reședința aimagului, Uliastai), cea mai apropiată localitate de zona mea de studiu. Din sătuc am urmat un drum dificil prin nisipurile deșertului Nariyn Golin Els (aproximativ 20 de km), apropiindu-ne la 8 km distanță (în linie dreaptă) de ținta finală. Din acest punct am continuat traseul singur pe jos, transportând instrumentele meteorologice și echipamentul de campare în rucsac.

 

Regiunea este îndepărtată, însă chiar și în perioada dificilă de iarnă există ceva activitate umană. Am văzut trei iurte și mai multe turme de oi și capre în timpul traversării dunelor spre și dinspre zona de cercetare. Pe lângă aceștia există și cai și cămile, care cutreieră nesupravegheați în pustiu. Cei câțiva ciobani, care petrec iarna aici călătoresc pe spatele calului, făcând circuite zilnice cu turmele. Iurtele nu-și schimbă locația în perioada hibernală. În ciuda izolării și a climatului aspru suprafața deșertului este plină de urme de animale.

 

Mi-am instalat cortul la câteva sute de metri de zona de studiu propriu zisă, pe porțiunea cea mai coborâtă a marginii depresiunii, la circa 2007 de metri deasupra nivelului mării. Trepiedul cu înregistratorul de temperatură pus în adăpostul improvizat l-am plasat în fundul covatei, la altitudinea de 1942 de metri (după GPS). Coordinatele exacte sunt: 48.15.460′ N, 95.52.914′ E. Distanța logger-ului față de sol este de aproximativ 160 de cm. Aparatul a înregistrat constant temperatura aerului din 17 ianuarie după-masa până în 25 ianuarie dimineața. În zilele în care eram prezent în zona de cercetare am atașat și termometrul de minimă cu alcohol pe trepied pentru a măsura cea mai coborâtă temperatură a nopții. Aparatul digital de precizie l-am folosit pentru măsurări instantanee a temperaturii aerului (ținând la înălțimea capului în timpul mersului) și în vecinătatea solului (lăsând instrumentul pe zăpadă).

 

În afara unei fețe mai expuse unde soarele a topit din nea (de fapt e vorba de sublimare), cea mai mare parte a adânciturii era acoperită cu strat de zăpadă, acesta atingând aproximativ 15 cm în fundul ei. Cerul era mai mult senin sau parțial acoperit cu nori cirrus și cirrostratus, uneori cu apariții de altocumulus subțiri. Vântul a fost rar și în general slab, în interiorul depresiunii dominând calmul atmosferic.
Perioada de cercetare a constat din opt nopți consecutive. Din acesta trei am petrecut în cort, restul în Erdenekhairkhan în iurta șoferului.

 

 Instrumentele folosite pe teren

-Un înregistrator de temperatură Alpha TD80 de la Tempsen, cu domeniul de temperatură între -80, +70 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.
-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade.
-Un termometru meteorologic de minimă cu coloană de alcool, cu domeniul de temperatură între -50, +40 de grade Celsius (prima liniuță corespunde cu valoarea de -52.5 de grade).
-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente.
-Un adăpost improvizat, alcătuit din farfurii de polistiren acoperite cu folie de aluminiu suprapuse.

 

Va urma…