Cea mai ridicată temperatură a fost 42.2 de grade Celsius și s-a înregistrat în data de 12 iulie la ora 16:11. Interpretarea detaliată a graficului o găsești la versiunea engleză, aici
Concluzii generale
- Cerul este variabil, de obicei mai senin înainte de amiază, în timp ce mai târziu încălzirea favorizează dezvoltarea norilor convectivi, mai mult sau mai puțin.
- Vântul în general este slab la moderat, de obicei intensificându-se în orele după amiezii.
- Atât mediile maxime cât și cele minime sunt foarte ridicate în comparație cu latitudinea, ceea ce se reflectă într-o temperatură medie de vară neobișnuit de ridicată. Acesta este cauzat atât de altitudinea joasă (sub nivelul mării), cât și de latitudinea relativ înaltă (nopți mai scurte în perioada estivală). Prima izolează solul prin intermediul unei atmosfere mai dense, funcționând ca o pătură chiar și fără nori, în timp ce al doilea scurteză perioada radiației nocturne când pierderea de căldură s-a putea petrece.
- Chiar și în prezența norilor, temperatură rămâne ridicată, cu fluctuații surprinzător de mici între cerul însorit și cel acoperit (factor de omogenizare).
- Cursul general al curbei de temperatură se poate considera normal, deși uneori se poate observa o oarecare decalare a maximelor spre partea de final al după amiezii, în jur de sau chiar după ora 6, din pricina așa numitelor „ferestre de insolație”, ce urmează perioadele anterioare dominate de convecție. Răcorirea de seară se instalează târziu și lent, fiind deseori încetinită și de vânt.
- În timpul zilei se pot observa multe urcușuri și coborâșuri mici și abrupte de temperatură, oferind un aspect zimțat, ca de fierăstrău graficului. Aceste fluctuații de scară mică (1-1.5 grade) sunt cel mai probabil cauzate de vânt, care amestecă aerul de deasupra diferitelor suprafețe învecinate încălzite neomogen.
- Ploaia este un fenomen rar, de obicei slăbuț și puternic localizat sub norii convectivi mai dezvoltați (cumulonimbus).
- Aerul este foarte uscat, acesta combinat cu arșița cauzează evaporarea instantă a transpirației, mai ales când vântul e mai activ
- Vizibilitatea este în general decentă, dar nu chiar excelentă din pricina suspensiilor fine de praf, uneori dezvoltându-se vârtejuri numite „diavoli de praf”.
Comparația valorilor înregistrate de loggerul meu cu datele stațiilor meteo oficiale din regiune, respectiv alte locații fierbinți situate în climatul temperat
După terminarea cercetării am încercat să iau legătura cu stația meteorologică oficială din Beyneu pentru a obține datele necesare pentru o comparație validă. Neavând succes în localitate, m-am bazat să rezolv problema la centrul regional din Aktau. Asumând greșit, că acesta trebuie să fie în perimetrul aeroporului și ghinionist cu sfârșitul de săptămână, am ratat încă o dată oportunitatea.
După acest eșec m-a bucurat mult când am aflat, că datele sației meteo din pricină se pot accesa pe pagina Ogimet, deci iată-ne. Se pare că, presupunerea mea referitor la un posibil ușor avantaj al locației alese în depresiune a fost bine întemeiată: diferența medie între temperaturile maxime în perioada cercetării de 8 zile a fost de 0.8 grade în favoarea lui Ashyktaypak. Cu excepția ultimei zile, când Beyneu a învins cu un fir de păr, în toate celelalte zile a fost mai cald în bazinul endoreic, uneori și cu peste 1.5 de grade.
Dar chiar și această excepție e ușor explicabilă: era ziua când în timpul orelor după-amiezii cerul a fost complet acoperit timp de mai multe ore în bazin, înregistrând maxima într-un scurt interval gen „fereastră de insolație” în jurul orei 17:30. Este foarte probabil, că Beyneu a beneficiat de mai mult soare în cea mai fierbinte perioadă a după amiezii (3-5 PM), înregistrând cele 42.2 de grade mai repede, când cerul era noros în depresiunea situată la 20 de km depărtare.
Dacă calculăm diferența dintre cele două fără această excepție, rezultatul este exact +1 grad, ceea ce se poate împărți cam 50/50 între avantajul dat de elevație (-60 m), respectiv cel oferit de topografia specifică (golfuleț de forma U cu mai multă radiație reflectată).
Totuși, discrepanța dintre temperaturile minime s-a dovedit a fi și mai mare, Ashyktaypak fiind cu 1.5 de grade mai cald în medie. Nici acesta nu este însă o surpriză reală, deoarece stația meteo a localității cu siguranță se află într-o regiune mai deschisă, oferind spațiu adițional, astfel potențial mai mare pentru radiația nocturnă.
Au fost câteva stații oficiale în Kazakhstan, unde între 10-17 iulie maximele au depășit cele 42.2 de grade înregistrate la Beyneu. După Ogimet cea mai ridicată valoare a fost 43.7 de grade, măsurată în așezarea Kaukey, la est de (fosta) Mare Aral, care – interesant – de află deasemenea ușor deasupra paralelei de 45 de grade. Chiar și în Aktau, pe malul Mării Caspice, aerul s-a încins până la 41 de grade în 13 iulie. Deși nu în regiunea Beyneu, chiar în după amiaza care a urmat terminarea cercetării, temperatura a urcat până la 46 de grade în Dzhusaly (nu prea departe de Baikonur), și acesta situându-se cu puțin deasupra paralelei de 45 de grade nord.
Fun fact: În propria țară și chiar în ziua întoarcerii mele (27 iulie) temperaturile din sud s-au apropiat bine de recordul absolut, atingând 43.4 de grade la Calafat, care altfel este și polul căldurii al României în general. Situat în vecinătatea paralelei de 44 de grade, putem spune că nici nu era departe să participe în concursul ipotetic pe care s-a bazat întreaga cercetare din acest an.
Este Depresiunea Ashyktaypak cea mai fierbinte locație situată mai aproape de Polul Nord, decât de Ecuator?
În medie, foarte probabil. Avantajul de 1 grad întreg peste Beyneu poate fi decisiv și în contextul posibililor competitori din alte areale. Cei mai „potenți concurenți” ar fi împrejurimile (fostei) Mării Aral, respectiv cursul inferior al râului Syr-Darya, precum și bazinul lacului Ebinur (Aibi Hu) din Dzungaria (vestul Chinei), toate apropiându-se de o maximă medie de 35 de grade în luna iulie.
Mențiune onorabilă: Depresiunea Turpan (-154 de metri sub nivelul mării), deși se situează la sud de paralela de 45 de grade (42-43 N), totuși este deosebit de decalat spre nord, în contextul climatului excesiv de fierbinte din timpul verii (maxime medii de 40-42 de grade, recorduri de până la 50(!) de grade Celsius), clar peste valorile întâlnite în regiunea Beyneu.
În ceea ce privește Lytton (British Columbia/ Canada) sau Steele (Dakota de Nord/ SUA), locații de pe continentul Nord American cu maxime absolute superioare (ambele peste 49 de grade) ca Beyneu (46.6 de grade), trebuie remarcat, că potențialul mediu al verii este totuși semnificativ mai redusă. Recordurile sunt foarte impresionante chiar din pricina că sunt extrem de rare, având nevoie de a sincronizare ai parametrilor climatici mai complexă, în timp ce maximele medii din luna iulie (27-30 de grade) ar fi considerate valori obișnuite în Europa de Est între latitudinile 45-47 de grade.
