Alegerea țintei
Referitor la planurile mele, pe ansamblu cea mai potrivită țară e indiscutabil Mongolia, deci nu e o coincidență că am ales-o iarăși. Reprezintă combinația perfectă între contextul natural excelent, respectiv posibilitățile de călătorie decente, chiar mai mult acum, când altele care sunt pe lista mea de așteptare de mult timp, trec prin vremuri tulburi.
Puternicul Anticiclon Siberian este baza solidă al frigului sever în această parte al globului, nord-vestul Mongoliei fiind centrul propriu zis al acestui sistem baric major, aducând vreme bună cu cer senin ce favorizează răcirea nocturnă și formarea inversiunilor termice în văi și depresiuni.
De mult timp mă caracterizează o dorință dominantă în ceea ce privește climatele extreme, e vorba de situația particulară când nu este zăpadă pe sol, dar totuși e neobișnuit de frig. Chiar aș spune că e contextul meu favorit dintre toate combinațiile posibile de parametri meteorologici. E acea atmosferă „nepământeană”, amintitoare de Marte sau Lună, ceea ce îi conferă farmecul special.
Urmărind și monitorând de la distanță evoluția vremii în locațiile cu cel mai bun potențial de mulți ani, așteptam să apară coincidența optimă ai factorilor determinanți. Totuși, ca în cazul multor alte aspecte ale vieții, lucrurile într-adevăr grozave nu prea ies ușor. Chiar dacă ești gata să plătești prețul. Dar cu siguranță asta este „nivelul de intrare” în joc. Deci sunt aici țintând echilibrul fragil dintre gerul extrem și solul golaș.
Unii ar putea întreba: de ce este acest lucru așa de dificil? Ei bine, există două cauze majore:
Prima se bazează pe fizică simplă, concret faptul că stratul de zăpadă contribuie mult la răcirea aerului de deasupra, pe de o parte blocând pierderea căldurii interne al Pământului sub plapuma sa izolatoare (particule de aer printre fulgi), iar pe de altă parte culoarea sa albă reflectă razele solare în timpul zilei. Pe scurt: fără zăpadă nu poate fi așa frig.
Al doilea e în legătură cu modelele de vreme reale, care au propriile limitări în ceea ce privește raportul dintre ninsori, respectiv topirea/ sublimarea zăpezii într-o situație anume. Astfel, în perioadele deosebit de geroase, chiar și un strat subțirel de 1-2 cm va dura destul de mult pe suprafața înghețată. Toate acestea împreună restrâng serios posibilitatea de a găsi un context într-adevăr potrivit pentru acest plan.
După o analiză temeinică vizând date meteo-climatice, imagini de satelit, respectiv materiale topografice am ajuns la concluzia că locațiile care au cea mai mare șansă de a produce ger puternic în lipsa stratului de zăpadă sunt cele situate în vestul Mongoliei, respectiv nordul Podișului Tibetan. Aceste regiuni primesc precipitații infime în perioada hivernală, în timp ce se răcesc la nivel aproape arctic. Tibetul are avantajul altitudinal, Mongolia cel latitudinal.
Ce-ar fi să avem ambele deodată? Poate un compromis între o elevație relativ mare și o locație suficient de nordică ar fi alegerea optimă. Hai să vedem ce găsim.
Există un areal în partea interioară aridă al munților Altaiul Mongol unde altitudinea este mai mare de 2500, chiar 3000 de metri, în timp ce latitudinea e între 46-47 N. Un bazin închis aici ar fi excelent cu siguranță. Eram foarte bucuros când am identificat câteva structuri topografice promițătoare.
Cel mai bun mi se pare Jargalantyn Mukhar, un bazin fără scurgere situat pe un platou semi-deșertic de nuanță ruginie în partea centrală a provinciei Khovd. Adânc de 75-80 metri, fundul ei se află la 2780 m deasupra nivelului mării și pare complet secat (doar solonchiak, fără lac). Este al doilea cel mai înalt bazin endoreic cu adâncime semnificativă în întreaga Mongolie, depășit de un altul vecin mai modest (doar un sfert din adâncimea lui), dar și mai expus.
Potrivit statisticilor stațiilor meteorologice aflate în partea mongolă al Altaiului, media precipitațiilor în lunile de iarnă este în jur sau chiar mai puțin de 1 mm, Tonkhil primind nu mai mult de 0.5 mm în fiecare. Cred că în zona aleasă de mine situația este asemănătoare. Evident umbră de ploaie, respectiv efect de foehn, cealaltă parte al muntelui primind partea leului precipitațiilor.
După analiza imaginilor satelitare sezonale din ultimele două decenii care arată că în mai multe ierni stratul de zăpadă a lipsit complet aici, am devenit optimist că, cu un pic de noroc această locație ar putea să-mi ofere ceea ce caut de mult.
Rezumatul activității de cercetare
Deoarece în acest plan factorul de nesiguranță nu era deloc neglijabil, m-am pregătit cu un „Plan B” ca backup, în caz că, contextul cu sol golaș nu s-ar menține în arealul țintit. Acesta e un pic mai complicat decât pare la prima vedere, deoarece „Planul A” era rezervat exclusiv pentru condiții fără strat de zăpadă, astfel în cazul unei noi ninsori zona de studiu s-ar muta într-o locație diferită. Acesta din cauză, că situația intermediară când stratul e foarte subțire nu e potrivită pentru nici un fel de cercetare, prin urmare mai degrabă m-aș duce într-un loc care deja avea zăpadă și înainte pentru a avea șanse mai mari de a măsura temperaturi foarte scăzute.
De fapt erau ceva șanse de ninsoare slabă chiar cu o zi înainte de sosirea mea în Mongolia, așa că eram foarte bucuros când verificând noua imagine satelitară în timpul tranzitului în Istanbul am văzut că bazinul ales a rămas neacoperit.
Avionul a aterizat în Ulanbator în 12 ianuarie dimineața. Din pricina anticiclonului care se apropia cu repeziciune am fost nevoit să mă grăbesc și să ajung în zona de studiu cât mai repede posibil, astfel nu am petrecut noaptea următoare în Khovd, ci ne-am îndreptat cu șoferul particular direct spre platoul înalt din provincia Möst. Somn puțin, aclimatizare și mai puțină. Cea mai mare parte a drumului este reprezentat de asfaltul chinezesc de bună calitate, doar ultimii douăzeci și ceva de km fiind teren rural. La începutul acestuia gazda noastră ne aștepta să ne ghideze spre țintă. Forțând limitele, după ce am montat cortul în apropiere, în noaptea zilei de 14 ianuarie am reușit să ajung în fundul depresiunii Jargalantyn Mukhar.
Coordinatele exacte sunt: 46.8586 N, 92.2189 E, altitudinea 2780 m. Înălțimea senzorului deasupra solului este de aproximativ 170 cm. La 2:26 AM mini-stația meteo și-a început activitatea. Aparatul înregistrează o valoare la fiecare 5 minute. Prima citire a fost -32.5 grade Celsius, apoi, înainte de plecare am văzut -33.2 grade.
După instalare m-am întors la cort unde m-am odihnit până spre zori, întorcându-mă apoi la trepied să verific minima nopții. Cea mai coborâtă valoare înregistrată a fost -34.1 grade Celsius, în timp ce temperatura pe moment era în ușoară creștere, deși nu erau nori, nici adiere.
În pasul adiacent situat cu 80 de metri mai sus am măsurat între -26, -27 de grade, observând și ceva vânt. Se pare că inversiunea termică nu e prea puternică aici, în ciuda aerului excesiv de uscat, care împiedică formarea brumei și a chiciurei chiar și la temperaturi de sub -30 de grade.
Am petrecut această zi, precum și noaptea următoare în împrejurimi, dormind în cort și reîntorcându-mă dimineața să verific aparatura. Minima nu a fost mai coborâtă, dar s-a apropiat bine (-33.6 C), în timp ce maxima a atins -16.3 grade Celsius. Cerul a fost complet senin de-a lungul întregului interval, vântul însă a devenit mai activ spre sfârșitul nopții.
După stabilizarea trepiedului cu greutate improvizată (sac cu pietre atârnat) ca să poată face față și condițiilor mai vântoase, am părăsit arealul cercetat în 15 ianuarie în jurul amiezii și în afara unei scurte vizite în localitatea Möst, mi-am petrecut următoarele 4 zile la doar câțiva km distanță de locul studiat, dormind în iurtă cu localnicii. În acest interval cerul a fost variabil (câteodată vântos) cu ceva fulguială ici-colo în 16 ianuarie.
Am urcat câteva vârfuri stâncoase și m-am plimbat pe malul lacului hipersalin Davst Nuur, între timp observând activitatea nomadă (oi, capre, cai, iaci), respectiv sălbăticiunile (zăgani, ibecși, iepure). Lupi nu am zărit, însă localnicii spun că sunt mulți pe partea opusă a unei culmi, traversând acesta și atacând regulat animalele domestice.
Deși în timpul vizitelor mele depresiunea studiată părea goală, am văzut turme de animale, respectiv iurte la doar 2-3 km de mlaștina sărată. S-au ivit chiar și câteva motociclete. Pe ansamblu, în ciuda izolării și a condițiilor neprielnice, există ceva activitate umană în întreaga regiune, semnele pășunatului fiind deseori vizibil.
M-am întors să adun echipamentul în 19 ianuarie înainte de amiază, când am găsit trepiedul la locul lui cu aparatul atașat intact și funcțional. Cea mai coborâtă temperatură a rămas cea din 14, în timp ce maxima a urcat la -10.9 grade Celsius pe 17 ianuarie.
O cercetare de succes, fără îndoială.
Instrumentele folosite pe teren
-Un înregistrator de temperatură LogTag UTRED30-16, cu domeniul de temperatură între -40, +99 de grade Celsius, precizia de +-0.5 de grade și rezoluția de 0.1 de grade
-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade
-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrumente
-Un adăpost elicoidal de la Barani Design Technologies: https://www.baranidesign.com/
Va urma…
