Alegerea țintei
Iar Mongolia. Per total este țara cu cel mai bun potențial pentru planurile mele. Posesorul centrului anticiclonului siberian, oferă cele mai mari șanse pentru formarea inversiunilor de temperatură puternice în timpul iernii. Teritoriul este imens, locațiile izolate și sălbatice, relativ neatinse de lumea modernă. Avantajul cadrului natural este susținut de o situație socio-politică potrivită, astfel vizitatorii pot experimenta aici libertate adevărată.
Cu doi ani în urmă, în timpul cercetării dunelor de nisip situate la nord de Erdenekhairkhan am avut marele noroc cu un val de frig puternic, când pe fundul unei depresiuni închise de 60 de metri adâncime loggerul meu a înregistrat -53 de grade Celsius, cea mai coborâtă temperatură văzută vreodată de aparatele mele.
Planul acestui sezon este amplasarea echipamentului meteorologic într-o altă depresiune cu sol nisipos, ceva mai departe spre nord-est, unde dunele întâlnesc panta unui munte. Cel mai estic, respectiv cel mai înalt sector al deșertului de altitudine se numește Burgastyn Els (adică „nisipul cu tufiș”). Deoarece în această pustietate nu prea sunt tufișuri, numele lui provine cel mai probabil de la muntele vecin acoperit parțial cu aceast tip de vegetație, deasemenea asociat cu adjectivul „tufiș”. Bazinul ales are aproximativ jumătate din adâncimea celui precedent, însă cu un bazin hidrografic mai mare. Cu fundul situat la circa 2200 de metri altitudine este cel mai înalt dintre toate depresiunile nisipoase închise cu o adâncime semnificativă (peste 20 de metri).
Nisipul practic „urcă” muntele, continuând drumul său spre est pe partea opusă a muntelui prin trecători, invadând apele izolatului lac Ulaagchiin Khar. Chiar și culmea înaltă de 2600 de metri are o cuvertură de nisip.
Rezumatul activității de cercetare
Cu doar câteva zile înainte de călătoria asiatică senzorul înregistratorului de temperatură al meu s-a defectat, iar timing-ul nenorocos a făcut ca reparația sau înlocuirea accesoriului să fie imposibilă. Acesta însemna că eram obligat să las acasă și adăpostul Barani și să mă bazez în expediție mai ales pe termometrul de minimă cu alcool. Nu o să fie nici curbe de temperaturi, nici maxime zilnice, doar cele mai coborâte valori. Din fericire acestea sunt cel mai importante, deci hai să fim pozitivi. Pe lângă asta o să am cu mine și termometrul digital de precizie pentru măsurători instantanee, instrumentul meu favorit la fața locului.
Am ajuns în Mongolia în dimineața de 7 ianuarie cu zborul internațional Budapesta-Ulanbator, prin Istanbul. Din capitală am folosit un zbor intern în provincia Zavkhan. În aeroport m-a așteptat un șofer particular anunțat de o firmă turistică din Ulanbator, care înainte m-a susținut în obținerea vizei la ambasadă mongolă din Budapesta și m-a ajutat în rezolvarea cazării și al transportului pentru întreaga perioadă a expediției.
Posesorul mașinii de teren Toyota a venit după mine din provincia Gobi Altai și în cursul acestei zi m-a dus în Erdenekhairkhan (circa 85 km), cea mai apropiată localitate de ținta mea. Din sătuc am urmat un drum secundar înzăpezit (aproximativ 30 km), apropiindu-ne la 13 km distanță (în linie dreaptă) de ținta finală. Din acest punct am continuat traseul singur pe jos, transportând instrumentele meteorologice și echipamentul de campare în rucsac.
Regiunea este îndepărtată, însă chiar și în perioada dificilă de iarnă există ceva activitate umană. În contrast cu deșertul Nariyn Golin Els aici nu am dat de nici o iurtă, am văzut doar doi călăreți singuratici în decursul celor șase zile când am traversat dunele. În schimb există destul de mulți cai și iaci care pasc nesupravegheați în pustiu, la mulți kilometri de cele mai apropiate locații populate.
În ciuda izolării și al climatului neprielnic în cele mai multe locuri suprafața zăpezii era plină de urme de animale. De fapt singurul areal fără prezența activității cailor și iacilor era chiar depresiunea aleasă pentru cercetare. Începând din șaua sudică nu mai erau doar câteva urme, și astea probabil al cerbilor.
Mi-am ridicat cortul în această trecătoare sudică, la aproximativ 1 km distanță de zona de cercetare și 2250 metri altitudine. Trepiedul cu termometrul de minimă atașat a fost amplasat pe fundul bazinului la 2194 metri altitudine (GPS la fața locului). În cursul celui de-al doilea drum am vizitat și șaua nordică, care este punctul de scurgere a depresiunii. După măsurătorile mele, adâncimea endoreică a bazinului este de 28-30 de metri, cu circa 5 metri mai mult față de cum arată GoogleEarth.
Coordinatele trepiedului au fost: 48.286 N, 96.005 E. Înălțimea termometrului față de sol era de aproximativ 160 cm. Instrumentul a măsurat temperatura minimă din după masa lui 12 ianuarie până în dimineața lui 23 ianuarie. Aparatul digital de precizie l-am folosit pentru măsurători instantanee a temperaturii aerului (ținând la înălțimea capului în timpul mersului) și în vecinătatea solului (lăsând instrumentul pe zăpadă).
În medie grosimea stratului de zăpadă era destul de mare (pentru Mongolia), ajungând la 20-25 cm în fundul depresiunii. Vremea în general a fost bună, mai mult senin sau cu cer parțial acoperit de nori cirrus și cirrostratus, însă destul de vântoasă în unele zile, prezentând și câteva ninsori scurte și slabe. Referitor la temperaturi, acesta a fost un sezon mai modest, intervalele senine și calme acoperind doar anumite părți a nopților.
Perioada de cercetare a însumat unsprezece nopți consecutive. Din acestea trei am petrecut la cort, restul în Erdenekhairkhan în iurtă.
Instrumentele folosite pe teren
-Un termometru de precizie Greisinger GMH 2710-T, cu domeniul de temperatură între -199.9, +200 de grade Celsius, precizia de +-0.1 de grade și rezoluția de 0.1 de grade
-Un termometru meteorologic de minimă cu coloană de alcool, cu domeniul de temperatură între -50, +40 de grade Celsius
-Un trepied foto cu rolul de suport pentru instrument
Va urma…
